Operațiunea balconul

Mioara Anton Publicat la: 03-02-2017

„Ridicarea nivelului de trai material și spiritual al poporului”, invocată de Ceaușescu în toate documentele programatice ale partidului, a însemnat, printre altele, și derularea unui vast proiect de urbanizare și industrializare. Criza locuinţelor a alimentat ambiţia lui N. Ceaușescu de a deveni primul constructor al ţării și de a deschide cât mai multe șantiere în toate colţurile ei.

 

Blocurile construite într-un ritm rapid de „macaralele care râdeau în soare argintii” aveau însă numeroase probleme cauzate de nerespectarea normelor în construcţii, la care se adăugau improvizaţiile, starea precară a instalaţiilor sanitare și de încălzire, a izolaţiilor, finisajelor, tâmplăriei și alimentării cu apă. Mai mult, programul de raţionalizări și economisiri demarat la începutul anilor ’80 a sporit disconfortul din locuinţele românilor. Închiderea balcoanelor și a logiilor a fost soluţia prin care cei mai mulţi au încercat să se apere de frig și să-și creeze spaţii de depozitare pentru alimente. A început goana după materialele de construcţii, iar reţelele de meșteri descurcăreţi au lucrat la foc continuu. Însă bucuria celor care s-au văzut posesorii unui balcon închis a fost de scurtă durată. Autorităţile le-au cerut românilor întreprinzători demolarea construcţiilor considerate ilegale.
Început în ianuarie 1977, războiul împotriva balcoanelor, în ciuda amenzilor mari stabilite – între 1 000 și 3 000 de lei –, a fost pierdut în cele din urmă de autorităţi, construcţiile împânzind faţadele blocurilor din toată ţara. Prevăzute ca spaţii de recreere, balcoanele au fost transformate în cămară, atelier sau seră: „Din cauza frigului și a lipsei de alimente, am închis balconul. Acolo depozitam rezervele de mâncare când apucam ceva la coadă. Dar prin ’80-’82 s-a venit de la Primărie cu ordin de la putere să se desfacă balconul. A trebuit să-l dau jos, pentru că altfel ar fi trebuit să plătesc 3 000 de lei amendă”. Vestea fusese primită, potrivit scrisorilor interceptate de Securitate, cu „amărăciune și dezgust” de către cei care își amenajaseră balcoanele. Georgescu Radu din București întreba retoric: „Noi pe cine să somăm la iarnă, când ne vor îngheţa copiii? De ce ne șicanaţi mereu, nu ne ajung problemele zilnice?”.
Sintezele Securităţii arătau că amenajările nu erau rezultatul capriciilor celor care locuiau la bloc, ci reflectau o necesitate reală. Legislaţia ambiguă a fost deseori invocată de cei care au fost somaţi să demoleze „adăugirile la construcţii”. Numai în București se înregistrau, la nivelul anului 1982, peste 400 000 de balcoane închise.
Războiul declanșat de regim împotriva balcoanelor a generat un număr semnificativ de plângeri și reclamaţii din partea cetăţenilor „mâhniţi și lezaţi”. Sub ameninţarea amenzilor, cei care atentaseră la uniformitatea socialistă au fost obligaţi să-și demonteze construcţiile improvizate. Într-o situaţie-limită s-a aflat, în toamna-iarna lui 1983, și Vasile Geonea, pensionar din București, care cedase tentaţiei de a-și închide balconul. După scurt timp, a fost somat să demoleze construcţia „destul de estetică”, în opinia sa. Refuzând să se supună, autorităţile locale i-au blocat pensia: „Având în vedere vârsta înaintată a mea și a soţiei mele, cât și starea precară a sănătăţii noastre, vă rugăm să binevoiţi a dispune sistarea opririi din pensie, cât și dezvelirea balconului”.
Mai puţin interesate de fundamentele teoretice ale construcţiei socialiste, un grup de femei „mame și gospodine” îi scria Elenei Ceaușescu, la 29 august 1982, pentru a o informa asupra unei „pacoste” care se abătuse asupra lor: demolarea balcoanelor. Transformate în spaţii de depozitare a alimentelor procurate cu multă trudă și după lungi ore de așteptare la cozi, dispariţia balcoanelor însemna compromiterea rezervelor de hrană necesare pentru perioada iernii: „Noi credem că atât dumneavoastră, cât și tovarășul președinte nu cunoașteţi aceste dispoziţii ce le dau tov. din jurul d-voastră, pentru a atrage ura poporului și nemulţumirea, deci aceștia vă vrea răul d-voastră, poporului și ţării. Sunteţi consideraţi părinţii iubiţi ai copiilor și poporul așteaptă să le ușuraţi viaţa. Aveţi milă de noi și de copiii noștri (…). D-voastră sunteţi dezinformaţi, nu știţi cât este de grea viaţa. Cei care vă informează greșit sunt îmbuibaţi cu de toate, iar marea mulţime, muncitorimea, trage din greu, și când se întorc acasă găsesc supărare și lipsuri”. Ameninţărilor administrative populaţia le-a răspuns prin refuzul de a demola construcţiile care le protejau locuinţele. Balcoanele închise au supravieţuit regimului comunist, amintindu-ne și astăzi de „epoca împlinirilor măreţe”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe