Reflexiile artei persane în contemporaneitate

Adina Scutelnicu Publicat la: 03-02-2017

Mohammad Barrangi Fashtami este un artist complet ieșit din tiparele artei contemporane. Iranian de origine, revendicându-se glorioasei istorii și culturi persane, Mohammad aduce în arta secolului XXI prospeţimea ilustraţiilor din Șah-Namé (Cartea Regilor sau Cronica Șahilor), epopeea naţională din secolul al X-lea, de 60 000 de versuri a poetului Firdoùsi, sau nemuritoarele miniaturi din secolul al XV-lea ale lui Kamaleddin Behzad. În ilustraţiile sale, populate de personaje și animale din mitologie, sunt împletite fragmente de text caligrafiate în persană, care, spune el, întregesc mesajul artistic al lucrării. Mohammad Barrangi Fashtami nu este doar artist, ci și un atlet multiplu medaliat în competiţii internaţionale. Disciplina și determinarea sportivă l-au ajutat să se concentreze în artă, deși afirmă că uneori îi este greu să se ocupe de ambele sale pasiuni, pentru că a face sport la nivel internaţional presupune o pregătire extrem de riguroasă și de asiduă.

 

Mohammad Barrangi Fashtami s-a născut în 1988 și trăiește în Rasht, centrul provinciei Gilan din nord-vestul Iranului. Acest oraș, un important centru comercial în Perioada Safavidă (1501-1736), cunoscut drept Poarta spre Europa și cu o istorie mult mai veche, a avut, după cum mi-a mărturisit, o mare influenţă asupra modului său de exprimare plastică.

 

„Dizabilităţile nu sunt o limitare”?

„Rasht are un fond cultural și artistic special, cu picturi murale din basme vechi, cu elemente orientale și religioase narative, dintre care unele au făcut parte din credinţele oamenilor. Încă din copilărie am fost fascinat de aceste elemente artistice, care cred că au fost un profesor bun pentru mine fiindcă m-au pus pe calea învăţării acestui stil artistic atât de diferit.” A fost atras de mic de desen, dar și de culoare: „În copilărie, mama îmi împletea haine în minunate combinaţii de culori, care pe mine m-au fascinat”, a povestit Mohammad. În timpul vacanţelor de vară, mama sa l-a dus în câteva centre de formare artistică în clase destinate formării plastice a copiilor, dar a ţine pasul cu colegii reprezenta un lucru extrem de dificil pentru micul Mohammad, care s-a născut cu o malformaţie genetică la mâna stângă. Până la urmă, dragostea pentru artă a învins, a reușit să depășească problemele cauzate de dizabilitatea sa și a absolvit Universitatea de Arte din Tonekabon. „Nu pot spune însă că pregătirea universitară m-a influenţat prea mult. Am rămas credincios stilului pe care mi l-am însușit din picturile fantastice și mitologice care mi-au marcat copilăria.” Acum, Mohammad lucrează ca ilustrator și încearcă să readucă în prim-plan și să le inspire tinerilor respectul și dragostea pentru capitole și elemente uitate ale culturii sale. Nu are un atelier și, deși munca sa a fost recunoscută internaţional, continuă să creeze într-o cameră din apartamentul său. În același timp, dedică resurse importante și celeilalte pasiuni, atletismul, care până în momentul de faţă i-a adus patru medalii obţinute la competiţii internaţionale. Practic, fiecare zi din viaţa lui începe în sala de sport, iar pauzele și odihna sunt dedicate artei. „Acest slalom între cele două preocupări esenţiale ale vieţii mele mi se pare foarte plăcut. N-aș putea să separ sportul de artă”, spune Mohammad. Am vrut să știu cum sunt susţinute în Iran persoanele cu dizabilităţi. „Aș putea să pot spune că viaţa este doar foarte grea pentru cei cu astfel de probleme. Dar mai corect ar fi să spun că nu este nimic de oferit persoanelor cu handicap! Acestea sunt nevoite să-și câștige singure, cum pot, mijloacele necesare traiului, cu excepţia situaţiei în care primesc sprijinul financiar al familiei. Cred că vorba aceea care spune că dizabilităţile nu sunt o limitare este doar un slogan. Însă o persoană cu handicap nu trebuie să caute milă, ci să se autopromoveze prin ceea ce poate face singură, printr-un talent sau altul. Am patru medalii la campionate mondiale și m-am implicat cu succes, din fericire, și în artă, dar nu am fost susţinut deloc, iar acest lucru este foarte trist pentru mine. Cred că pacea este cea care m-ar putea face mai fericit; dar, în acest moment, cum poţi fi fericit când sunt atâtea războaie în lume? Sunt însă împăcat dacă pot ajuta oamenii să facă faţă războiului și dizabilităţilor”, a adăugat Mohammad.

Autoportrete vegetale

Problemele din viaţa de zi cu zi a lui Mohammad Barrangi Fashtami se opresc însă la graniţele celeilalte lumi în care trăiește, cea a artei. Din universul său izvorăsc personaje feminine expresive, încărcate de simbolism, dar niciodată zâmbitoare. Poate pentru că vin din mitologia maniheistă persană, în care Binele și Răul duc o luptă permanentă. Toate aceste protagoniste figurative ale plasticii barrangiene sunt integrate unei lumi savant compuse din fragmente de text – cu un excepţional rol decorativ, dar nu numai –, din elemente alegorice vegetale și animale. Copacul vieţii în accepţiunea sa artistică nu reprezintă doar un arbore, care la Eliade devine sacru prin regenerare, prin moartea și învierea sa ciclică, ci un mijloc de teofanie cosmică, sub această figuraţie aflându-se întotdeauna o entitate spirituală. Mohammad mi-a povestit că personajele sau elementele figurative ale lucrărilor împrumută forme din personalitatea sa ori că le atribuie propria simbolistică. Bufniţa, de exemplu, ca una dintre întruchipările lui Mithra, este și un simbol al înţelepciunii; elefantul semnifică iubirea și prietenia, iar ochiul, asociat ancestral profeţiei, spiritualităţii, omniprezenţei, grijii divine, devine în accepţiunea lui Mohammad Barrangi Fashtami o reprezentare a Adevărului. „Uneori mă identific cu personajele mele. Altfel spus, nu vedeţi o bufniţă, un elefant sau un copac, ci pe mine în diverse ipostaze”, a precizat Mohammad. Temele sale abordează nu doar vechile basme persane, ci și evenimente din viaţa de zi cu zi din Iran sau din alte ţări, încercând să găsească similitudini culturale și interpretându-le în propria cheie artistică. Într-un stil cu totul original, Mohammad Barrangi Fashtami adaugă lucrărilor sale semne și simboluri, uneori religioase, personaje fantastice sau istorice într-un demers artistic și cultural exotic pentru ochiul privitorului european, dar integrat culturii iraniene. Folosește preponderent cerneala pe hârtie, dar și colaje și fotomontaje. A expus atât în ţara natală, la galerii de prestigiu, cum ar fi Aria din Teheran, dar și în Estonia, Finlanda și alte ţări europene. Își dorește să participe la Jocurile Paralimpice din 2020, să-și îmbogăţească stilul, dar și să călătorească în jurul lumii, pentru a le dovedi persoanelor cu dizabilităţi că pot reuși prin eforturi proprii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral