Eugene Quinn: „Celebrăm Viena şi complexitatea sa modernă”

Gabriel Furmuzachi Publicat la: 03-02-2017

Eugene Quinn este un londonez ce trăiește în Viena, fost jurnalist la BBC, urbanist, DJ, unul dintre fondatorii grupului space and place. Pe scurt, un rebel optimist, cum se definește singur. Unul dintre proiectele sale este Conversaţii la Cafenea, despre care s-a scris și în The New York Times și Lonely Planet, despre care a relatat BBC-ul și așa mai departe. Citind cartea filosofului englez Theodore Zeldin Istoria intimă a umanităţii, Eugene a avut inspiraţia de a pune la lucru ideile acestuia în contextul vieţii într-un oraș mare cum este Viena, un oraș cu un nivel de trai ridicat („cel mai ridicat”, după cum ne informează firma de consultanţă Mercer), dar care nu e lipsit de probleme, un oraș care atrage turiști de pretutindeni și cărora nu întârzie să le servească, cu bucurie, un stereotip după altul. Eugene a vrut, la fel ca Zeldin, să ofere ceva diferit nu doar vizitatorilor, turiștilor și, în general, celor ce nu au trăit o viaţă întreagă în Viena, ci tuturor celor care se bucură atunci când iau parte la o discuţie intensă, profundă, vie.

 

Ce te-a făcut să crezi că oameni care nu se cunosc s-ar așeza cu plăcere la masă, ar lua cina împreună și ar discuta nu doar despre ce înseamnă să fii străin sau localnic într-un oraș sau într-o ţară, dar, mai mult, ar discuta despre viaţa lor și chiar despre speranţele și fricile lor?

Viena nu este un oraș care primește străinii cu braţele deschise. Localnicii sunt timizi, intelectuali și angoasaţi. E destul de dificil pentru nou-veniţi să-și găsească prieteni sau să înţeleagă cum funcţionează orașul, să-i surprindă esenţa. Dar știu că mulţi vienezi sunt foarte curioși – în mod special din cauza cartierului Naţiunilor Unite de aici –, așa că am vrut să creăm un forum în care localnicii și străinii să se poată întâlni pe picior de egalitate. Într-o vreme în care naţionalismul e în creștere, am vrut să punem în evidenţă un lucru diferit: Viena e modernă, curioasă și deschisă lumii. Iar pentru mulţi turiști e deja la modă să treci peste clișee și să descoperi cum trăiesc localnicii, lăsând deoparte stereotipuri precum prinţesa Sissi și șniţelul.

 

Cum te raportezi la felul în care Theodore Zeldin privește relaţiile dintre oameni? Multe dintre ideile sale se regăsesc în meniul de întrebări pe care îl înmânezi participanţilor la începutul conversaţiilor. În ce fel îţi influenţează aceste idei propria viaţă și modul în care te raportezi la cei din jur?

A folosi un meniu de întrebări pentru a deschide pofta de dialog este o idee excelentă a lui Zeldin. Am fost mereu interesat de oamenii care reflectează asupra vieţii și care pot gândi într-un mod original. Tocmai astfel de oameni participă la întâlnirile noastre. De obicei, vin mai multe femei decât bărbaţi, participanţii au o medie de vârstă în jur de 30 de ani și sunt oameni pasionaţi de lectură, care citesc atât ziare, cât și cărţi. Zeldin e de părere că în zilele noastre conversaţiile sunt din ce în ce mai banale – despre celebrităţi, sport sau despre vreme.
Întrebările au scopul de a construi sau de a forma o biografie ad-hoc a partenerilor de discuţie. Ele ating lucruri destul de intime și mulţi oameni rămân surprinși de cât de mult pot vorbi despre subiecte foarte personale și, uneori, chiar foarte emoţionante. Dar prin revelarea acestor faţete profunde participanţii dau dovadă de încredere: în ei înșiși și în cei cu care discută, contribuind la crearea unei atmosfere unice de-a lungul serii. Pe aici se spune că austriecii nu sunt buni la discutat chestii mărunte, dar sunt foarte buni la purtat discuţii mari. Iar întrebările sunt cât se poate de directe, abordând chestii legate de familie, prietenie, putere, bani și etică. O întrebare tipică este: „Care parte a vieţii tale o consideri o risipă de timp?”.

 

Cum este finanţată o asemenea seară?

Serile nu fac aproape nici un profit, dar nu acesta este scopul lor. Ceea ce ne dorim este ca oameni din toate păturile sociale să poată participa, iar din acest motiv ţinem preţurile mici. Studenţi, pensionari, artiști – cu toţii sunt bineveniţi.

 

Cam câţi oameni iau parte la conversaţii de obicei și ce fel de feedback primești de la ei?

Conversaţiile au loc o dată pe lună și în mod normal avem în jur de 15-30 de participanţi (de vreo două ori am avut chiar 60). Iar feedbackul pe care îl primim poate fi citit pe tripadvisor. De fapt, am luat și un premiu de la tripadvisor pentru că cei care ne-au evaluat ne-au dat mereu un punctaj foarte mare. Un bărbat ne-a spus că a vorbit cu partenerul de discuţie mai mult decât a vorbit cu oricine altcineva în viaţa sa, cu excepţia soţiei! Unii continuă să-și scrie e-mailuri cu răspunsuri la întrebări chiar și la câteva săptămâni bune după ce au participat. Până acum, oameni din 57 de ţări au luat parte la evenimentele noastre, dorind să cunoască mai bine Viena și locuitorii ei.

 

Au fost și cazuri în care cei prezenţi nu au fost tocmai încântaţi de cum s-a derulat vreo seară? Dacă da, ce i-a deranjat?

Din când în când, pe \textit{tripadvisor} primim și feedback scris cu litere chirilice sau cu caractere japoneze și e destul de dificil să afli ce se spune acolo. Chiar dacă persoana cu care te trezești faţă în faţă nu e una cu care în mod normal ai fi prieten, e totuși foarte interesant să ai ocazia de a intra în viaţa ei pentru câteva ore. Am citit cu toţii despre pericolele de a te înconjura cu oameni care sunt la fel ca tine, fie pe Facebook, fie la serviciu. Viaţa adevărată însă e mult mai complexă și mai fascinantă. Câteodată, unii participanţi nu sunt prea bucuroși când avem prea puţini localnici, ceea ce înseamnă că cineva din Arabia Saudită va ajunge să stea de vorbă cu cineva din China. Dar de cele mai multe ori avem mai mulţi vienezi decât vizitatori.

 

De cât timp trăiești în Viena? Dacă ar fi să iei parte la o discuţie, în care tabără ai fi? Te consideri în continuare vizitator sau te vezi deja vienez?

Am ajuns în Viena cu opt ani în urmă, din dragoste. Iar acum iubesc orașul ăsta mai mult decât soţia mea austriacă – un fenomen des întâlnit la cuplurile internaţionale de aici. Nu voi deveni niciodată vienez. De fapt, a fi vienez nu cred că ar fi indicat pentru sănătatea mea mentală. E vorba aici de o melancolie elegantă care ar pune serios în pericol optimismul unui englez ca mine. Soţia îmi spune că am devenit mai britanic de când locuim în Viena. Dar vorbesc limba și mă implic în viaţa comunităţii locale. De obicei, nu iau parte la conversaţii și mă simt teribil din pricina asta, pentru că rolul meu este doar cel de a introduce conceptul, de a face perechile și de a le înmâna meniurile de conversaţie. Încercăm să punem faţă în faţă tineri cu bătrâni, bărbaţi cu femei, homosexuali cu hetero și chiar pe cei de dreapta cu cei de stânga, pentru a fi siguri că vor ieși ceva scântei în timpul discuţiilor. Treaba mea se termină după vreun sfert de oră și participanţii devin show-ul adevărat al serii.

 

Care au fost cele mai tentante oferte de colaborare?

Suntem sponsorizaţi de Julius Meinl și participanţii primesc pachete cu cafea de calitate. Și am creat evenimente inedite la Forumul Alpbach, unde lideri în afaceri au stat de vorbă cu adolescenţi pentru a vedea dacă au ceva de învăţat unii de la alţii. Altădată am invitat patru politicieni de extremă dreaptă să stea la masă – printre alţii – cu refugiaţi, în cadrul festivalului Steirischer Herbst. Apoi am invitat turiști de la hotelul magdas să gătească, să mănânce bucate siriene împreună cu refugiaţii ajunși în Viena și să stea de vorbă cu ei.

 

Cum ai descrie munca pe care o faci? Este activism, artă, implicare socială, ceva din toate?

Grupul nostru de cultură urbană space and place explorează esenţa și identitatea Vienei contemporane. Celebrăm Viena și complexitatea sa modernă. Consider cafenelele a fi o parte importantă a serilor cu conversaţii (am schimbat deja vreo cinci cafenele până acum) pentru că atât de multe momente de avangardă în artă, literatură, arhitectură, psihanaliză și muzică au văzut lumina zilei în aceste spaţii boeme, intime, cafenii. Totodată, dorim să spunem niște povești noi despre orașul nostru și să deschidem căi inedite spre dialog.

 

Cum convingi oamenii să ia parte? Faceţi uz de Facebook, Twitter etc.? Aţi avut și oameni care au venit de mai multe ori?

Proiectul nostru e deja prezent în multe ghiduri turistice și s-a vorbit despre noi în The New York Times, la BBC și în media din Italia. Desigur, facem promovare pe Facebook și avem și un newsletter. Dar cea mai bună reclamă ne-o fac participanţii care vor să împărtășească experienţa avută și le cumpără bilete prietenilor, membrilor familiei și cunoscuţilor. Și da, am avut oameni care au venit de mai multe ori, pentru că unii dau răspunsuri diferite în funcţie de cine le stă în faţă sau, de vreme ce au mai mult timp să reflecteze asupra întrebărilor, se hotărăsc să mai vină încă o dată. Am auzit și de parteneri care au aranjat să se întâlnească a doua zi dis-de-dimineaţă pentru a continua cu întrebările și răspunsurile. Alţii au avut nevoie de două ore pentru a răspunde unei singure întrebări.

 

Știu că participi la mai multe proiecte în același timp. Cam câte sunt zilele astea?

Organizăm 15 feluri de plimbări prin Viena, care includ un tur al mirosurilor orașului sau celebrarea eșecurilor arhitectonice de aici (în care trecem cu vederea clădirile impunătoare și ne axăm, în schimb, pe analiza unor structuri despre care nimeni nu dorește să vorbească). Vom publica în curând o carte despre acest lucru. Apoi facem un remix al proiectelor noastre de dineuri sociale, plus un „loc de joacă” pentru adulţi. Vrem, de asemeni, să îmbogăţim seria noastră de filme HowtobeAustrian, în care îi rugăm pe unii imigranţi să ne descrie detaliile mărunte ale vieţii lor domestice. Dacă veţi da un Like pe Facebook grupului nostru space and place, vă vom ţine la curent cu viitoarele noastre aventuri urbane.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe