Poeme

Al Francisc Publicat la: 10-03-2017

De ani

 

De ani buni de zile

Stau pe un singur picior

Și aș vrea să îl schimb,

Să folosesc două

Sau să stau și eu jos, ca tot omul,

Dar în schimb

Trebuie să ascult verzi și uscate.

 

 

Aș vrea

 

Aș vrea

Să fiu pământul aproape

De sub tălpile tale

Și tu

Să dansezi moale, alene

Ca pentru o desfătare

Printre poemele mele.

 

 

Întrebare

 

Ai să mă mai chemi și mâine

Când lumea asta nevindecată

Are să fie plină cu pâine

Și toți cetățenii cinstiți

Ocupați cu îngurgitatul

Și nelămuritul din sine?

 

 

Cineva

 

Cineva

Îmi sare-n spinare pe neașteptate

Fără să-și spună numele

Și dă din fund

S-alerg mai repede

Să nu ratăm intrarea în Paradis.

 

Vorbe

 

Am să las vorbele

Să aibă grijă de mine,

Să mă poarte în lumi noi,

În care eu să fiu prințul,

Tu prințesa

Și balul în plină desfășurare.

 

 

Stau

 

Stau de zile nenumărate

Cu foaia albă în față

Fără să mai pot să scriu mare lucru

Și asta

De când simt că m-ai părăsit

Încet, ca o toană,

Umblând poate încă pe stradă.

 

 

Alături

 

Mi-ai pătruns în minte

Absolut dezbrăcată

Și eu

Nu mai știu cum să fac

S-ajung mai repede lângă tine.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral