Periplu introspectiv – Constantin Tofan

Maria Bilașevschi Publicat la: 10-03-2017

Deschisă cu fastul cuvenit, la Muzeul de Artă din cadrul Palatului Culturii Iași, expoziția „Periplu sentimental” este o retrospectivă inedită dedicată artistului ieșean Constantin Tofan. Selecția lucrărilor se află la întrepătrunderea zonelor de preocupări plastice ale artistului: pe de o parte, „peisajul”, abordare ce i-a adus recunoaștere națională pentru contactul sincer și nedisimulat cu natura, iar pe de altă parte sintezele picturale cu accente lirice. Dispusă într-o succesiune cronologică, expoziția cuprinde lucrări din anii ’80 până în prezent, fiind o invitație într-un jurnal vizual intim, în lumea culorilor vii, în lumea trăirilor limpezi.

 

Constantin Tofan este un artist complet, atent la marile pulsații ale timpului său interior, lucid și sensibil în culoare, elegant și subtil în formă, ce s-a născut și s-a format ca artist pentru a contempla cu voluptate metaforele naturii. Comparând etapele de creație, este imposibil să nu observi perseverența cu care artistul preferă să-și adâncească și să-și decanteze ideile, în loc să jongleze cu structuri și concepte la modă. Putem vorbi de solemnitate în armoniile lui Constantin Tofan, rezultatul unei trăiri sincere, adesea fără coordonate determinate într-un timp sau spațiu precis, ce ține de verticalitatea structurii interioare a artistului.

Fiecare peisaj al artistului este în fapt o sinteză a arhetipului croit de Constantin Tofan în oglinda propriilor sale căutări, reluat și împins către un prag mai înalt, ce solicită potențe atât tehnice, dar mai ales conceptuale. Constantin Tofan integrează sugestii din lumea anorganicului și din cea a organicului, din lumi marine sau ale văzduhului, ordonându-le după ritmul simțit în mijlocul naturii, ritm supus, asemenea inimii la un cardiograf, unui întreg sistem de sensibilități și emoții.

Măiestria artistului face posibilă înzestrarea naturii cu un aer de mister atemporal, în care senzația de solitudine este omniprezentă, o singurătate binevoitoare, intimă, confortabilă și caldă. Tratarea metaforică a subiectului și cromatismul simbolic (în care domină culorile pământului, transfigurate în funcție de anotimp, de la verdele crud la albul senin) arată vocația artistului pentru constituirea formei printr-o disciplină autodefinită. Efectele compoziționale de atmosferă sunt captate cu o mare delicatețe. De exemplu, atunci când concepe siluete sau ramificații ale copacilor, artistul se joacă cromatic cu forme simple în care se poate vedea simultan amestecul mirabil de rigiditate și flexibilitate, pentru ca forma plăpândă sau viguroasă să se supună intențiilor artistului.

Frumusețea artei lui Constantin Tofan nu vine din modul tradițional, pur, de a privi natura, ci dintr-o redefinire extinsă a naturii și a frumuseții. Peisaje precum „Cuplu”, „Amurg auriu”, „Ritm hibernal” convertesc emoția artistului în secvențe de poveste, prin structuri păstoase și sonorități de roșu, albastru, brun-oranj și gri, care evidențiază intențiile unui realism magic, după cum puncta criticul de artă D.N. Zaharia în cadrul vernisajului. Pictorul simte spațiul, zonele limitrofe de întâlnire a elementelor esențiale: pământ, aer, apă, pe suprafețe extinse, în care calitatea picturală pulsează sinceritate. În lucrările „Luna mestecenilor” și „Contraste”, astrul celest inundă peisajul cu un răsărit uniform cu lumea vegetalului, în sensul impregnării cu lumină a tuturor elementelor (trunchiul, coamele copacilor), legate între ele ca și când cerul și pământul compun un singur întreg.

Inserția în expoziție a lucrărilor ce ilustrează portrete, siluete feminine sau ale unor sfinți, cu o fluență desăvârșită a ductului, de o descărcare aparte a materiei, au rupt aparentul serialism peisagist și au adus o nouă lumină asupra preocupărilor artistului. Pentru Constantin Tofan, făptura umană, în special femeia, este la fel de fragilă precum frunzele mestecenilor și poate estomparea discretă a acesteia vrea să evoce taina din spatele feminității. Reacția artistului față de subiect este introspectivă, vizibilă în economia de gesturi, în evitarea stilizării excesive. În ceea ce privește lucrările în care predomină abstracționismul liric, se observă predilecția pentru suprafețe cromatice incitante, care nu se supun unei ordini prestabilite, raționalizată geometric, ci ritmărilor libere, eliberate de constructivism.

Constantin Tofan face parte din lumea acelor artiști care se încăpățânează să creadă în frumusețea petei de culoare și pentru care imaginea, înfățișată sub forma emoției, trebuie să aibă un efect ispititor asupra retinei, sufletului şi minții celui care o privește.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral