Feminizarea Occidentului – unul din secretele lumii în care trăim

Aurel Codoban Publicat la: 10-03-2017

Problema modernității a încetat să fie aceea a relațiilor de înrudire, respectiv a sexualității dependente de consecințele sociale ale nașterii. Ceea ce constituie modernitatea sunt relațiile de schimb și, așa cum o sexualitate de naștere susținea relațiile de înrudire, iubirea-pasiune susține relațiile de schimb într-o zonă în care ele nu se susțin altfel: aceea a familiei. În schimb, selecția partenerilor care constituie o familie, un cuplu nu mai revine sistemelor de înrudire supravegheate colectiv, ci opțiunilor sentimental-erotic-apetitive individuale.

Consecința acestei treceri de la codificarea unui schimb sexual care susține relațiile de înrudire la iubirea-pasiune, ca o economie a darului care resemnifică pe unități sociale limitate economia schimbului, are o urmare profundă și neașteptată, dar anticipată de calitatea feminină a tipului de iubire pe care Occidentul a inventat-o: în pofida aparenței, în societatea în care noi trăim, nu bărbații sunt cei care schimbă între ei femeile în sistemul atitudinilor codificate pe care le implică înrudirea.

Cum s-a petrecut această schimbare? În simultaneitate cu apariția, instalarea și metamorfozele iubirii-pasiune în Occident și a individualității subiective raționaliste a modernității. „Inventarea maternității” ca o consecință a creării căminului în Occident, la sfârșitul secolului 18, conferă o atotputernicie mamei iubitoare, pe care generațiile anterioare nu o cunoscuseră și implică anumite consecințe psihologice în ordinea diferențierii genurilor. În acest context, mamele îi tratează pe cei doi copii diferențiat, accentuând separarea astfel încât fetele ajung la un simț mai puternic al identității sexuale, sunt răsfățate, dar au o mai slabă autonomie și individuare, în vreme ce băieții devin mai autonomi și mai individualiști, reprimându-și emoționalitatea („băieții nu plâng niciodată!”); ei au în general o personalitate compartimentată. În ultimă instanță, este vorba despre mereu subliniatele diferențe dintre competența comunicațională a fetelor în ceea ce privește propriile emoții față cu competența instrumentală a băieților.

De unde provine această schimbare? Ea trebuie căutată în diferența dintre iubirea paternă și iubirea maternă. Iubirea maternă aparține economiei darului și este absolută, la fel ca și iubirea lui Dumnezeu, există sau nu există, nu poate fi câștigată prin activități și succese, cum se întâmplă cu iubirea paternă. Mama, la fel ca Dumnezeu, iubește pe cine iubește și nu iubește pe cine nu iubește. Prin urmare, mama este cea care modelează în noi iubirea. Cel mai adesea o alegem pe cea pe care o iubim potrivit imaginii materne, pentru că așteptăm de la ea această iubire absolută, care se îndreaptă asupra noastră pur și simplu pentru că existăm, nu pentru ceea ce putem face.

Pe de altă parte, mama este cea care ne educă la începutul vieții, mai ales în ceea ce privește corpul – hrana și gusturile, igiena și mirosurile, hainele și look-ul. Ea este cea care stabilește cum trebuie să arătăm, cum să fim pieptănați, ce trebuie să purtăm etc. Mai ales dacă respectivii copii sunt băieti, atunci până târziu mamele cumpără hainele, spray-urile, parfumurile etc. Atunci când o femeie alege sau se lasă aleasă de un bărbat, ea o face și în funcție de aceste calități care participă masiv la constituirea identității lui. Dar formarea unei perechi, a unui cuplu înseamnă licitarea și punerea în comun a unor semnificații, adică formarea unei lumi comune și a unei identități comune, ceea ce înseamnă schimbarea unora dintre caracteristicile care, prin educație maternă, constituiau identitatea respectivului bărbat. Bărbații sunt atenți mai ales la stabilirea semnificațiilor comune și recurg cu naivitate și disperare la definirea cuvintelor. Femeile însă știu că gustul, mirosul, asocierile coloristice și asortările îmbrăcămintei sunt mai importante, pentru că definesc mai sigur și mai în profunzime, pentru că mai temeinic, adică somatic, corporal, o identitate personală. Prin urmare, ele își doresc să schimbe aceste dimensiuni, oarecum concrete, legate de simțuri, ale identității personale a partenerului lor. Totodată, ele știu că, dacă partenerul lor apare altfel decât în coerența vestimentară pe care ele au impus-o, dacă ceva, în mirosurile, gusturile sau asocierile coloristice și asortările îmbrăcămintei este străin, înseamnă că respectivul este orientat deja, fie și inconștient cel puțin, spre altcineva, gusturile unei femei sau un alt model masculin. E unul din cele mai bune teste pe care ele le pot face pentru că știu că schimbările de gusturi sunt o schimbare de identitate și de opțiune. Tot astfel, bărbații versați știu că cel mai bine pot atrage atenția altei femei prin parfumuri, îmbrăcăminte sau look și că atunci trebuie să recurgă la gusturile unei femei (numai că acest consilier ar trebui ales dintre acele femei pe care persoana vizată le place).

O femeie, cel mai adesea direct, dar și prin intermediari (și în primul rând mama), imprimă pe sufletul unui bărbat toate codificările somatice referitoare la gusturi, mirosuri, asocieri coloristice și stiluri de îmbrăcăminte care-i asigură identitatea sensibilă, senzorială, concretă. Un astfel de bărbat devine forma masculină a unei anumite feminități. (E poate chiar ceea ce ezoterismele au numit, atât de misterios, „femeia internă”.) În momentul în care toate aceste codificări sunt efectuate prin educație, bărbatul este gata, ca o scrisoare băgată în plic, să fie trimis unei alte femei, care îl alege pentru a-l schimba parțial, pentru a-l ajusta la identitatea unei lumi comune. Această femeie optează pentru el așa cum este codificat de femeia anterioară, mamă sau altcineva, îi place unul sau altul dintre parfumurile cu care se dă și îi plac o parte din hainele pe care le poartă. Dar dacă îl place, atunci va vrea să creeze o identitate comună cu el și îl va schimba. Paradoxul este că, după ce a făcut asupra respectivului toate schimbările pe care a dorit să le facă, fie pentru că a reușit prea bine, fie pentru că a eșuat prea net, respectivul bărbat nu o mai interesează și, dacă are timp, va căuta un alt bărbat. În momentul în care a operat toate schimbările asupra unui bărbat, acesta devine un fel de scrisoare terminată, cu semnătură, gata să fie pusă în plic și transmisă altcuiva, altei femei. Bărbații ar trebui să știe să reziste subtil în specificitatea lor concretă, să nu admită să fie schimbați în identitatea lor fără a păstra zone cu totul personale, intangibile și capricioase, să contrarieze cu subtilitate așteptările partenerelor în privința schimbării, să mai lase mereu, cu înțelegere și tandrețe, ceva de schimbat pentru mai târziu.

Prin urmare, acesta este unul din secretele evidente ale lumii în care trăim: femeile sunt cele care schimbă bărbații între ele, și nu invers, cum era în societățile arhaice și tradiționale și cum în continuare se credea că este. Desigur, societățile în care trăim sunt și rămân în continuare intens masculine, chiar falocratice adesea. Relațiile dintre bărbați și femei sunt interactive și, dacă nu simetrice, atunci asimetrice, cel mai adesea favorizând masculinitatea. Totuși, schimbarea pe care dorim să o evidențiem aici printr-o ușoară exagerare de stil este reală și este importantă pentru că se petrece la un dublu nivel. Putem spune, reluând în cheie rezonabilă cele spuse emfatic mai sus, că femeile „comunică” între ele, mai mult ca oricând în trecut, prin intermediul aranjării și rearanjării aspectelor somatic-senzoriale ale identității masculine. Este poate ușor exagerat să spunem că ele scriu pe sufletul nostru, al bărbaților, misive și le trimit una alteia și că, de fapt, în spatele aparentei iubiri pe care ele o au pentru noi, nu fac decât să țină una la cealaltă, și nu la noi; noi nu servim decât ca purtători de mesaje secrete ale iubirii altora. Dar complicația de care s-a ciocnit Freud atunci când a încercat să definească sexualitatea feminină este reală și pare a fi și aceasta: femeile sunt modelate în primul rând de iubirea maternă. Și s-a observat că, adesea, femeile nu sunt geloase, ci mândre de precedenta titulară a iubitului lor, încât putem crede că ele folosesc ochii bărbaților pentru a-și oglindi în ei frumusețea comparată cu frumusețea celeilalte, pe care o admiră sau o plac, și că femeile utilizează un iubit pentru a se identifica sau măsura cu imaginea iubitei anterioare. De vreme ce ochii sunt aceiași, iubitul devine punctul de sprijin pentru ridicarea imaginii de sine la nivelul imaginii celeilalte femei. Aici își află posibila rezolvare formula lui Kundera, potrivit căreia femeile nu țin la bărbații frumoși, ci la bărbații care au succes la femeile frumoase. Toate aceste caracteristici mai mult sau mai puțin speculate ale feminității devin dintr-odată mai semnificative datorită schimbării operate la un al doilea nivel. Într-adevăr, din secundară, intimitatea devine, odată cu democratizarea crescută și cu impunerea corporalității, tot mai importantă și, pe alocuri, decisivă. De aceea se poate spune, exagerând de dragul efectului, că, în contextul social pacificat în ceea ce privește conflictele de gen și în care senzualitatea primește o valoare crescută, totul se petrece ca și cum operatoarele schimbului social de parteneri ar fi femeile.

Fragment preluat din volumul Amurgul iubirii, Idea design & Print, Cluj-Napoca, 2004, pp. 107-111

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral