Incendii balcanice

Marius Miheț Publicat la: 10-03-2017

Privind la producțiile literare de top din postcomunism, se poate spune că bănățenii nu pot scrie nimic fără să vadă trecutul cu un pas înaintea viitorului. Radu Pavel Gheo și-a însușit lecția mitteleuropeană locuind cu metodă în spațiul unor mine de aur ficțional. Din tot tezaurul identitar, nu lecția învingătorilor îl intimidează, cât cea a învinșilor.

Noapte bună, copii! (2010) propunea un scenariu al înfrângerii adolescenței între zidurile totalitare. Mai mult decât orice, romanul deplasa frontierele, reale și parabolice. În Disco Titanic (era să zic Disco Tiranic, și n-aș fi departe de presiunea vătămătoare a istoriei recente), frontiera și conceptul ei se redimensionează, deopotrivă apocaliptic și revelator.

Vlad Jivan e un Jean Valjean bănățean, semn că lumea e pretutindeni în reluare, indiferent cum privim libertatea, de aproape sau pe-a altora. După cum, la fel ca iugoslavii, ispita degradării identitare există și rezistă, ca o bacterie insidioasă la care revenim cu patimă masochistă. Un soi de romantism identitar așadar, flancat de un altul, ideologic, se înlănțuie într-o combinatorie desăvârșită la nivel narativ.

Radu Pavel Gheo mizează pe fragilitatea și imaturitatea politice, prelungind teribilismul tragic din Noapte bună, copii! Scriitorul e mai preocupat aici de perspectivă. Autoscopic și cinematic, romanul insistă pe avatarurile prinse între paradigme istorice și antropologice. Oricâte pulsiuni distructive ar amplifica, protagoniștii nu se pot rupe de dictatura instinctului, chiar mergând în subteranele parodice ale secesionismului. Tripla perspectivă temporală, așa cum o dirijează Gheo, invită la meditații ce reabilitează identități atomizate. Cu toate acestea, Istoria scapă datărilor cu carbonul memoriei.

În Disco Titanic, Banatlandul devine Gheolandul unui inocent tatuat cu cicatrici istorice. Povestea gravitează în jurul duplicității obligatorii și al memoriei responsabile de arta întârzierii, a derapării obligatorii de la destin. În douăzeci de ani putrezesc demonii pentru a-i trezi ireconciliabil din te miri ce. E vechea idee a lui Constant, potrivit căreia, oricâtă satisfacție ar acumula individul, el va fi atras de ceea ce găsește în afara lui. Contradicția e urmărită cu acribie de Gheo, mai cu seamă în tensiunile dintre doctrina moralei și individualism, focare, ambele, cu arderi imprevizibile. Disco Titanic este povestea unor implozii cu fragmentație, dezumanizante, susținute de un autor ce și-a făcut din polifonia tranzițiilor o artă.

Citim apoi un roman distopic. Spațiul iugoslav, altădată o Americă-de-aproape pentru bănățeni, răspunde unei bunăstări magnetice și oferă iluzia unui viitor în Occident. Abia după ce trece de patruzeci de ani, Vlad observă, de la înălțimea lui 2011, cum trecutul, golit brusc, capătă altă carnație. Apropo, își amintește cineva cum a murit muzica disco? Ruptura pare nesemnificativă, dar cei care au trăit ritmurile ca un ultim orgasm adolescentin nu pot ignora jocul memoriei, nici reveriile maturului întors spre adolescentul uitat înăuntrul său. Așa se petrec lucrurile și în romanul rupturii din Disco Titanic, trecute toate prin memoria unui antierou. Iar în tot ce scrie Gheo, ludicul performează, aglomerând fără a strivi, documentând fără a sufoca. Farmecul lui vine din interogațiile incompatibile crescute din inocența lui Salinger și demonismul poetic al lui Bulgakov.

Ce sunt Balcanii, dacă nu o poveste nesfârșită despre ruine și refacerea lor sisifică? Disco Titanic este parabola ruinelor balcanice moderne, universalizând hibriditatea lor exotică.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Nu aș putea spune cu exactitate dacă editurile organizează angajat, dar într-o manieră subtilă o ripostă la adresa tensiunilor...
„Suferă de o cronică lipsită de umor și de absența radicală a spiritului autocritic”; „e statuar, inflexibil,...
Institutul francez din Iași a găzduit, la mijlocul lunii iulie, un eveniment expozițional inedit pe scena de artă vizuală locală...
Expoziția Iași – Capitală regală, dispusă pe simezele Muzeului Municipal din Iași în perioada iunie-iulie...
Deși nu s-a aflat printre filmele premiate anul acesta la TIFF, filmul lui Marc Crehuet El rei borno (Regele cu un...

Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral