Poeme

Adrian Mihăescu Publicat la: 12-05-2017

Rift #1

 

O lume nouă se ridică din portiera unui Mercedes

cu schimbarea lor de paradigmă cu tot

și cine știe

după umplerea cu carne a inocenței

puterea de a refuza ceea ce ne magnetizează e cel mai ieftin ruj

cu care ne marcăm teritoriul.

Zilele se lungesc ca ochii unui melc

în sufrageriile din cârcă lustrele se scarpină de lumina gălbuie

probabil a vreunui regim totalitar aflat încă

în albușul zorilor (expresie devalorizată retroactiv).

 

În dimineața asta Victor are prima expoziție

mă bucur foarte mult pentru el

mai ales că el nu se bucură niciodată

îi spun curvei lui Pavlov

care stă la o țigară cu mine în pauza de videochat

ea cu ale ei

mi-a oferit niște ciuperci pentru împământare

proaspăt culese din oasele proaspăt culese

îmi tot repetă că politica e o curvă prea scumpă ca să mi-o permit

și alte bazaconii pe care nu le poți cumpăra cu bani

totuși epidemia nu se va opri se aude

suntem trași de un curent

fiecare încearcă să-ți vândă ultima ta versiune la preț de relicvă

iar la strângerea bazarului

pe masa de cafea cadou de la Rimbaud

un om se culcă sub aceeași ceașcă împușcată.

 

Mai ții minte pisi

când adulmecai organul lui

Jacobson

exact ca acum în stația tramvaiului

ca niște lumânări onomastice

pe care nu le aprinde nimeni

și mai suflă și vântul ăsta.

 

Rift #2

 

Prietenul nostru cu prăpastia de pe braț

ne coagulase pe la el

era zi cu program scurt

îl știe pe paznicul care vrea să-i cumpere cadrul de bicicletă

de pe balcon

o pedalare mai mult în gol a

libertății minime pe economie

acolo șezum și ne holbasem

ca niște idioți

inseram câte-un galben de ciocolată în brațul său

și începea nush ce joc de strategie în rețea.

 

Eu am pierdut primul. Narcis al doilea

stăteam pe margine scuipam în prăpastie

îi așteptăm pe ceilalți să-și termine misiunea.

 

Rift #3

 

Intră în picaj

îmi mănâncă palma

palma devine un teren intravilan

cei mai sticloși dintre oamenii de vază pregătesc buchetele

din pene se fabrică insomniile marilor orașe

dar rămâne transpirația muzicii cu care

ne baricadăm focul de jucărie

și dansăm

pe lângă fotocopiatoare

și expresoare

înjunghiem cu mouse-ul câte un sentimend

made in China

tot scormonind în fânul de hârtie al zilelor

nașterea câte unui Mesia mereu cu m mic

intră în picaj

îmi mănâncă echilibrul

echilibrul devine un teren intravilan

și la final ce să vezi

ne pomenim cu o cutie neagră de care nu mai putem scăpa

ca un câine pe mormântul stăpânului.

 

Rift #10

 

Lista de cumpărături începe ca orice scurtmetraj

când primul marfar a intrat în gară

stâlpul de iluminat vecin și-a chemat țânțarii

ne simțeam salvați, pielea noastră era cel puțin

aveam impresia unui stadion de fotbal

un gol în stomac

eram căpitanul echipei pe care o iubesc

și tu mă iubeai

și nu putea fi mai bine de atât

eram un om împlinit sub acea nocturnă

în fața acelor tribune goale

acolo în mijlocul lucrurilor de pe listă.

 

Rift #13

 

Acest loc

de care ne-am atașat ca niște animale de casă

nu va exista

degetul uitat în scrumieră

de un roșu intermitent

fruntea frumos găurită de revoluții à la grecque

buricul degetului e acum buricul pământului

le spun suntem vii

uitați-vă prin vizor la prima cabalină

prăbușită în mormântul gol ca un încărcător

mă închin

sărut igrasia fețelor

chem să-i dau o bucățică de carne

glonțului care mă va rata perfect.

 

Rift #15

 

O femeie trasă de câini desenează harta

să-ți pui o dorință când se aprind luminițele macaralei

caii noștri verzi vor avea un loc unde să se înmulțească

să dea fiare sălbatice după asemănarea lor

Izabela nu și-a mai recuperat aripile

a rămas pe Pământ

Anda mai avea o singură călătorie

a făcut un copil cu bara din autobuz

se întâmplă lucruri stranii

ești încă mic

o să înțelegi când te vei accelera

când vei spune pa lucrurilor mari

 

ține-te de bară tati să nu cazi.

 

 

Rift #16

 

Se repetă căderea cu greutatea unui dresaj de pisici

în fața mea un om își sprijină coatele pe genunchi

urechile în palme

capul s-a decapotat

începem să-i lucrăm la creier

părea că ceva cu mult mai mare îl apasă

îl deformează

o vizită într-un cimitir de mașini

i se vedea trambulina

alunecoasă

ca mâna unui chirurg ce pipăie răul

în acele momente de unică folosință

moartea ni se părea o revistă glamour:

mi-am frecat fruntea de pagina parfumată

 

a început ploaia

vânzătoarea de la non-stop spală trotuarul

e vorba tot de singurătate

și de pregătirile pentru săritură.

 

De fapt nu plouă. E soare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral