Loneliness clarifies

Krista Szöcs Publicat la: 12-05-2017

„Loneliness clarifies. Here silence stands/ Like heat”

(Philip Larkin)

 

sunt un om al exceselor. dacă îmi place un anumit fel de mâncare, mănânc până mă dezgustă. dacă îmi place o pereche de pantaloni, port până se decolorează. la muzică e puțin altfel. pot asculta oricât și oricând the cure just like heaven și joy division love will tear us apart, chiar dacă sunt, probabil, melodiile pe care robert smith și ian curtis le-au urât cel mai mult. am învățat să le cânt la orgă. fac asta de aproape doi ani. sunt singurele melodii care mi-au ieșit. sunt și singurele pe care știu că nu o să le uit. nici în următorii doi ani.

 

sunt un om al exceselor în relații. când ies cu cineva, indiferent că e doar apropiere, vreau să fim împreună zi și noapte, să dormim, să mâncăm împreună, să-i trec mâna prin păr de o mie de ori. să simt cum se întinde, se îngrașă și se lipește de cap. dacă vei fi o persoană pozitivă și entuziasmată, oamenii vor dori să-și petreacă timpul cu tine.

 

avem în spatele ușii foarte multe perechi de pantofi. fiecare aranjată în cutia ei, în funcție de perioada în care au fost cumpărați. o vreme am preferat pantofii cu foarte multe imprimeuri sau culori. de parcă aș fi vrut picioarele mele să strige lumii, ca printr-un magnetofon: sunt aici. în ultimul an ne-am mutat de cinci ori. am luat toate perechile de pantofi după noi. mi-au atras atenția, în schimb, cei simpli, din piele, negri, maro sau asemănători unor chibrituri, vârf roșiatic, pregătit oricând să ardă. asta e tot ce mi-ai oferit până acum. câteva perechi de pantofi și multe camere unde să aprind chibrituri, vârf roșiatic, pregătit oricând să ardă.

 

sunt un om al exceselor, da, pentru că și atunci când e vorba de timp, nu mă interesează cum se calculează sau de ce ar trebui să țin cont. aș putea dormi zile în șir fără să-mi trebuiască multe. timpul devine doar un cuvânt care n-ar fi existat dacă hawking n-ar fi scris o scurtă istorie a timpului.

 

nu am încercat niciodată un drog puternic, dar îmi place să privesc filme cu tineri care fac asta. procesul de pregătire, apoi sevrajul, îmi dau o bucurie a privitorului pe care nu o pot explica. aerul cald din cameră și iubirea. gaura neagră de unde nimeni nu mă poate vedea. adevărul confortabil și rușinea. nu pot minimalism și lucruri simple. sunt un om al exceselor. am nevoie de un telescop mai mare decât kepler, mai mare decât o supernovă. să fotografiez, obiectiv, aerul cald din cameră și iubirea.

 

sunt un om al exceselor când faza maniacală se declanșează. fac plimbări lungi. merg la cât mai multe concerte. mă așez în spate. privesc tinerii introvertiți cum își manifestă violența, cum se bagă în mosh pit. ochii lor au altă expresie. gesturile nu mai sunt calculate și atente.

 

stau nemișcată în camera obscură. desenez mâini din umbre. stau nemișcată. observ cum își schimbă conturul.

 

sunt un om al exceselor în zilele de amorțeală. mă trezesc doar să-mi notez visele în jurnal. ascult, de câteva ori, i hate you. cânt cu frank carter când mă gândesc că asta e melodia noastră și nu un căcat sentimental. trec mâna peste raftul cu irvine welsh. e preferatul lui. iau o carte. începe cu un citat din iggy pop „they say that death kills you, but death doesn’t kill you. boredom and indifference kill you”.

 

sunt un om al exceselor pentru că am vrut să scriu despre tot, tot, tot ce s-a întâmplat acolo. am scris. despre ceața groasă care se ridica în fiecare dimineață. despre râsul meu care răsuna în toată sala. asta înseamnă implicare. locomotiva prăbușită și drumul cu prietenii spre casă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral