Pathos, „Glitch”, Melos

Andrei C. Șerban Publicat la: 12-05-2017

Consacrat drept unul dintre reprezentanții cei mai inventivi ai generației milenariste, Vlad Moldovan ocupă un loc aparte în grilele liricii actuale, semnând o poezie de o originalitate lexicală atât de frapantă, încât anumiți critici chiar l-au plasat în descendența argheziană. După volumele Blank și Dispars, autorul revine în 2017 cu Glitch, în care își continuă formula poetică în linia unei structuri acustice mult mai pronunțate, renunțând, în schimb, la grija acordată unui imaginar cel puțin la fel de consistent, specific celui de-al doilea volum al său.

 

De fapt, Glitch este, înainte de toate, o culegere de sonorități și eufonii insolite, ce își propune să activeze poate cea mai primitivă (a se înțelege fundamentală) funcționalitate a limbajului poetic, și anume capacitatea învelișului acustic de a restabili noi conexiuni între sunet și sens, între melos și pathos. Nu în puține cazuri s-a vorbit despre Vlad Moldovan ca despre un poet ce își manipulează cititorul punându-i în prim-plan interfața pur sonoră a unei lirici dense, multistratificate, cu valențe ușor incantatorii, care, după cum se observă și în prezentul volum, se vrea a fi rostită pentru a fi înțeleasă și invers. Într-adevăr, jocul de cuvinte, inventivitatea prozodică, precum și intuiția unui fond lexical care apelează când la stratul arhaic al vocabularului autohton, când la barbarismele neologice hipertehnologizate, însă nelipsite de o bună intuiție a eufoniilor, fac din Glitch un experiment (melo)poetic îndrăzneț, care își pune toată miza pe un teren textual împânzit de mine acustice a căror detonare este iminentă.

Fără a fi considerat un defect al volumului, majoritatea textelor prezente aici își păstrează tonalitatea pe o linie monocordă, lucru care face ca mecanismele unui text individual să se regăsească nealterate și în structura celorlalte, creând impresia unei inerții acustice care leagă subtil sonoritățile întregului Glitch: „Pe planeta de pe soare/ păsări în păduri/ ce se îmbucă/ cu păsări pe găteje// În oceanul în tangaj/ pânza de sac e ferfeniță/ înnoadă scânduri/ și o seamă de ciurucuri/ muiete.// Noricel – te scuturi,/ Maxima!/ în pântecel/ de vale?// Adunatu-s-or/ vectorii descătușați?/ Primenitu-s-o/ maimuța în iatac?” („În fluturul trăirilor”). Un exemplu similar de inventivitate resimțită nu numai la nivel sonor, ci și la nivelul structurii combinatorii a grupurilor nominale este și textul „Mash-up și boli”, în care impactul lexical depășește cu mult rigorile (clișeice) ale poeziei calofile victimizante: „Nu numai suavele depresii/ cu irizări de spoilere tinerească/ ci chiar tristețea omului/ bolnav/ se întretaie/ ca apoi/ să lase-n jur să crească/ membrane de frisoane spiralate/ căscate ascuns din trup/ concav./ Și se afână cu înguste cristiane/ înmuguresc mici fricile-n organ/ pătrund în os/ pătrund în diorame/ peceți din timpul monstruos./ E Chronos/ sosește-n corpii umezi/ cu al său iz/ de carne masticată./ Stai locului/ și ai să-l vezi”.

Cu toate acestea, riscurile pe care Vlad Moldovan și le asumă vin dinspre partea textelor în care sonoritățile mult prea „vetuste” tind fie să spulbere învelișul semantic al poemului, fie să dea impresia unei autosuficiențe acustice în care automatismele lexicale nu se coagulează într-un produs unitar. Cu alte cuvinte, în anumite locuri, textele se rezumă doar la o serie de parti-pris-uri sonore vide care, deși frizează prozodia de sorginte folclorică, nu depășesc nivelul unei parodii lejere: „Râuri încinse/ întinse câmpii/ ce viață/ ce declin.// Se-nfig/ sub șenile/ mănunchiuri smolite/ din iarba/ învinsă de-a/ nopții tornadă./ din capete/ iasă/ un cânt/ fără sens/ prăpăd fără sens/ spre munți fără sens.// Împingeți flăcăi/ mașina să scape/ din iazul de foc/ surpat înspre ape/ și-ncingeți/ un cânt/ e ăla mai/ sfânt/ din moarte/ să zguduie/ un boncăluit blând” („Chimera”). Astfel de exemple ne fac să considerăm că poetul uită pe alocuri că principala calitate a textelor sale rezidă nu în reciclarea unor structuri acustice consacrate, ci în capacitatea lor de a face apel la un fond lexical inedit, care își activează automat propriul arsenal sonor în poeme de o originalitate rară în cadrul experimentelor lirice ale momentului.

Deși nu marchează o evoluție evidentă față de volumele anterioare ale autorului (în special față de Dispars, cel mai reușit de până acum), Glitch semnat de Vlad Moldovan rămâne un experiment inedit al poeziei actuale, tot mai deconectate de tonalitățile stridente ale esteticii douămiiste, care începe să-și piardă supremația pe terenul liricii momentului.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral