Poetul contraatacă

Horia Vicențiu Pătrașcu Publicat la: 12-05-2017

„Multe dintre locurile de muncă din ziua de azi vor dispărea sau vor fi profund influențate de noile tehnologii. Un studiu publicat de Oxford University, The future of employment: How susceptible are jobs to computerisation?, arată că, în industria financiară, audit, contabilitate, precum și în telecom și în administrația publică, probabilitatea ca meseriile să devină automatizate depășește 90%. Această transformare va avea un impact semnificativ și asupra forței de muncă din România”, afirma Andreea Popescu în articolul „Locurile de muncă ale viitorului. Află dacă jobul tău va fi preluat de un robot”, publicat în revista Capital (6 octombrie 2016).

 

Tehnicienii vor rămâne șomeri, oamenii de serviciu, zidarii, macaragiii, profesorii și politicienii cu toții vor fi concediați! Până și roboticienii își vor pierde slujba, căci în curând se vor construi roboți de fabricat roboți, mult mai performanți și mult mai ieftini. E atât de evident ce va urma, încât se lucrează deja la un set de legi care să permită discriminarea pozitivă a omului: locuri de muncă speciale pentru animalele raționale, în ciuda catastrofalei lor ineficiențe… Omul va deveni, a devenit deja un mamut industrial învechit și „pe pierdere”, o „resursă” practic inutilizabilă, o relicvă ce va trebui întreținută din profitabilitatea etern zveltă a automatelor inteligente. Hotărât lucru, minele de oameni vor trebui închise!

Ca întotdeauna, în contra principiilor evoluționiste, tocmai specia cea mai amărâtă va scăpa; urgiei „aparatului”, apocalipsei cibernetice îi vor supraviețui tocmai cele mai firave făpturi. De la cei mai oropsiți poetași până la geniile neînțelese, de la filosofii icterului metodic până la logicienii i(de)mpotenței, cu toții vor avea la nesfârșit de lucru, căci obiectul activității lor nu depinde și nu a depins vreodată de fluctuațiile cererii și ofertei, de randament și de locuri de muncă, de vandabilitate și de… realitate.

Iată cum se răzbună soarta pe „realiștii” care-i detestau pe idealiștii muritori de foame. Nu e nevoie să treacă prea mult timp pentru a se desăvârși ceea ce a început sub auspiciile „depășirii”: roboții își vor strivi creatorii. De mult timp, cel din urmă calculator umilește mintea celui mai genial programator.

Dimpotrivă, nu ne putem imagina vreun personaj – literar sau filosofic – care, oricât de strălucit ar fi, să poată umbri lumina creatorului său. Un Hamlet – chiar viu – nu face nici cât o unghie a unui Shakespeare – mort fiind. Însuși Spiritul Universal îi va da veșnic slavă lui Hegel – cel puțin până la dispariția ultimului exemplar al Fenomenologiei

Cu puțin efort ne putem imagina un accelerator de particule ce se va apropia de viteza luminii și, continuând să lucreze și să se perfecționeze după ce ultimul om va fi pierit, să o poată depăși. Dar nici un procesor, oricât de performant, nu va fi în stare să producă cel mai banal vers al celui mai neînzestrat poetaș din provincia cea mai cenușie, cea mai îndepărtată…

Nici un robot, nici un super-computer nu-l va putea deposeda vreodată de obiectul său de activitate pe acest individ a cărui forță vine dintr-o închipuire ireductibilă la o singură tară omenească. Căci nici dorința de glorie, nici ambiția, nici goana după recunoaștere și apreciere, nici pofta de a face, nici măcar dorința de a fi citit, auzit, văzut (căci el ar putea la fel de bine scrie, compune și desena și de-ar fi singurul trăitor pe pământ) – nimic nu poate epuiza (deși o poate explica parțial) această îndeletnicire hrănită din propriile-i fantasme ce s-ar putea întinde la nesfârșit. Și chiar se întinde, dacă e să ne gândim la „fecunditatea” unei opere aflate la mii de ani distanță de moartea autorului ei…

Îmi amintesc de o seară când, la colțul unei străzi pustii, am văzut, printre niște tomberoane de gunoi, un individ în zdrențe acoperite de un pardesiu soios care scria, la lumina stâlpului electric, cu un ciot de creion, în paginile unui caiet la fel de rufos… „Iată Scriitorul!”, mi-am spus. Imaginea lui m-a urmărit, continuă să mă urmărească. Demiurgul fără adăpost își exersa autarhia la unul dintre punctele extreme ale lumii. Sunt convins că ar fi continuat să scrie încă mult timp după dispariția ei…

Rezultă, într-un mod paradoxal pentru economiștii actuali, că – într-o gradație a esențialului – tocmai „poetul” este omul cel mai muncitor, în sensul că activitatea sa este independentă de majoritatea condițiilor de muncă (cerere, salariu, concurență, trebuințe, confort, motivație, program etc.). Tocmai „neproductivul” și „parazitul”, „întreținutul” și „neadaptatul” „poet” va avea – orice s-ar întâmpla – de muncă, pentru că munca lui e nelegată de blestemul „pâinii”, e munca liberă – și extratemporală – de dinaintea căderii și de după Judecată.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Înainte să-și încheie al doilea mandat, Barack Obama a ordonat expulzarea din Statele Unite a peste treizeci de suspected...
Pe simezele Galeriei „Dana” am asistat la un dialog artistic: Alexandra Floarea, cu expoziția Soul Texture,...
Nu m-am considerat niciodată o persoană cu „vână” politică. La fel de bine, nu pot pretinde că am o decentă...
Întrebare: de ce-aș încerca, așa cum propune recent lansata colecție de articole Peisaj...
E cunoscut faptul că filosofia românească a fost permanent dependentă de anumite modele europene, care au fost preluate...

Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral