Democrația pe acoperișul fierbinte

Diana Mărgărit Publicat la: 12-05-2017

Din 2010, de când Viktor Orban a început să exercite, pentru a doua oară, atribuțiile de premier al Ungariei, societatea civilă nu doarme liniștită. Nici nu ar avea motive, de vreme ce democrația iliberală pe care o anunța cu aplomb în 2014, în cadrul unei școli de vară organizate la Tușnad, se insinuează încet, dar sigur în societatea maghiară, din ce în ce mai disfuncțională și mai îndepărtată de Europa. De la modificările din 2012 aduse Constituției (în privința căsătoriei sau a sistemului electoral, favorizând astfel Fidesz, partidul conservator și populist creat de Orban) până la deciziile de a impune o taxă pe internet, a ridica o barieră la frontiera cu Serbia împotriva imigranților ilegali sau a pune presiune asupra publicațiilor care critică administrația, puține au fost situațiile în care cetățenii să nu își manifeste în stradă nemulțumirea față de politicile izolaționiste, populiste, antieuropene și antidemocratice ale guvernului.

 

În deja obișnuitul stil paranoic și compulsiv al dictatorilor, Orban vede peste tot inamici care ar încerca să destabilizeze din toate punctele de vedere statul maghiar. Europa, Bruxelles-ul, Statele Unite sau George Soros sunt doar câțiva dintre adversarii săi învederați, împotriva cărora Ungaria trebuie să fie pregătită să acționeze. Răul, fie el explicit sau subversiv, consideră Orban, trebuie tăiat de la rădăcini. Mașinăria de stat, unsă bine pentru starea de asediu alimentată necontenit cu fantasme de discursul populist, are și antidotul potrivit: un amestec letal pentru democrația maghiară, format din doze egale de control arbitrar guvernamental și cenzură.

Nimic nu pare să-l abată pe Orban din calea misiunii sale mesianice de a salva țara de colportori și complotiști, nici măcar sutele de mii de oameni care și-au manifestat constant, în stradă, nemulțumirea și dezaprobarea față de deciziile guvernului sau ale parlamentului, pe care partidul său le domină. La începutul lui aprilie, legislativul maghiar a adoptat o lege prin care diplomele emise de universități care nu fac parte din Uniunea Europeană sau din state cu care Ungaria să aibă acorduri nu ar mai fi fost recunoscute, iar instituțiile de învățământ, închise. În această situație se află Universitatea Centrală Europeană (CEU), creată și finanțată de Soros, a cărei legalitate devenea suspectă în ochii guvernului maghiar datorită recunoașterii sale oficiale ca fiind atât a Ungariei, cât și a Statelor Unite. Mai mult, percepută fiind în întregul spațiu euro-atlantic drept simbol al educației în spiritul valorilor liberale și democrației, a funcționat timp de douăzeci și șase de ani fără a-i fi pusă la îndoială legalitatea. Printr-o turnură de situație, a devenit subit unul dintre dușmanii de temut ai regimului, care trebuia eliminat fără remușcări sau menajamente.

Ce a urmat poate fi intuit. Proteste, petiții, scrisori de solidaritate cu CEU, mesaje de nemulțumire adresate guvernului sau lui Orban direct, sit-in-uri au reprezentat instrumentele de presiune, mobilizare și contestare ale unei întregi comunități academice globale, solidare cu soarta CEU și cu ideea unei educații libere, independente și tolerante. Organizații profesionale, studenți, profesori, intelectuali, în presa tradițională sau în mediile virtuale vorbeau toate aceeași limbă: IstandwithCEU (Sunt alături de CEU).

În una dintre zilele recente, în care zeci de mii de oameni au protestat pe străzile Budapestei, mesajul unui manifestant spunea, simplu și percutant, „EU Help”. Acesta era semnalul transmis de o societate aflată în opoziție cu liderul său, incapabilă să mai facă față tensiunii cu acesta, într-o luptă din ce în ce mai inegală. Desigur, Uniunea Europeană a reacționat. Comisia a inițiat procedura de sancționare a Ungariei pentru sus-amintita lege, în vreme ce europarlamentarul belgian Guy Verhofstadt a ținut un discurs memorabil în Parlamentul European în care l-a criticat usturător și fără menajamente pe puiul de dictator. Totuși, de ce a reacționat Europa atât de tardiv, din moment ce Orban nu a ezitat în ultimii ani să-și arate intențiile și pretențiile antidemocratice? Este probabil prematur să estimăm dauna provocată de pasivitatea acesteia la pericolul pe care îl reprezintă încă dictatura în Europa. Cert este însă că trebuie să găsească rapid niște soluții. America și Rusia îi sunt mai ostile ca oricând, Marea Britanie iese deja pe ușa din dos, iar populismul bate din ce în ce mai hotărât la ușă. Să răspundă? Să nu răspundă?

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Înainte să-și încheie al doilea mandat, Barack Obama a ordonat expulzarea din Statele Unite a peste treizeci de suspected...
Pe simezele Galeriei „Dana” am asistat la un dialog artistic: Alexandra Floarea, cu expoziția Soul Texture,...
Nu m-am considerat niciodată o persoană cu „vână” politică. La fel de bine, nu pot pretinde că am o decentă...
Întrebare: de ce-aș încerca, așa cum propune recent lansata colecție de articole Peisaj...
E cunoscut faptul că filosofia românească a fost permanent dependentă de anumite modele europene, care au fost preluate...

Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral