Coordonate ale picturii optzeciste americane

Oana Maria Nicuță Publicat la: 12-05-2017

Desfășurată pe suprafața a trei săli ale etajului al optulea al Whitney Museum of American Art din New York, în perioada 27 ianuarie - 14 mai 2017, în galeriile familiei Hurst, expoziția Fast Forward. Painting from the 1980’s conturează dimensiunea pe care pictura americană o dobândește într-o decadă de plină efervescență a mediilor artistice, decadă care, din punct de vedere teoretic, a fost regândită ca punct de plecare al postmodernismului.

 

Dacă decadele anterioare ale anilor ’60-’70, definite de afirmarea neo-avangardelor artistice, au adus în fața publicului european sau american multiple noi medii, atitudini și abordări artistice, precum arta conceptuală, arta pop, mediul video, cel al instalațiilor artistice (sculptura în câmp extins), performance și body-art, land art, site-specific art și nu numai, punând alături cultura de masă cu cea elitistă, revenirea la utilizarea mediilor tradiționale nu mai putea fi făcută decât prin prisma acestei experiențe mediale multiple. Deși o bună parte din critica de artă declarase deja mediul picturii ca unul defunct, o serie întreagă de artiști reiau utilizarea acestui mediu ca pe un fapt firesc de recucerire a capacității fizice, materiale de expresie și inovație, după cum afirmă curatoarele Jane Panetta și Melinda Lang în textul introductiv al expoziției.

Născută din intenția vădită a creării unei imagini cât mai detaliate asupra picturii anilor ’80, expoziția de la Whitney reunește lucrări din colecția acestui muzeu ale artiștilor cunoscuți ai perioadei, precum Jean-Michel Basquiat, Sherrie Levine, David Salle sau Julian Schnabel, dar și ale unor artiști mai puțin titrați. Tradiția figurației, reimaginarea iconografiei pop, reformularea unor tehnici ale abstracției se conjugă inedit cu explorarea mediului textual sau fotografic, specifice mai degrabă unor reminiscențe ale conceptualismului. Toate aceste mixaje, alăturări fragmentare ale unor frânturi de discursuri anterioare și de problematici privind condițiile producției și receptării imaginii artistice relevă în fapt concepte solide care leagă într-o expunere bulversantă teme precum războiul, feminismul, gentrificarea sau maladia SIDA.

Lucrarea Hope (1982) a lui Julian Schnabel provine dintr-o serie dezvoltată la începutul anilor ’80, în care artistul, potrivit propriilor afirmații, expune în cheie metaforică interesul pentru imageria religioasă și istoria picturii europene. Figura centrală a tabloului, realizat în ulei pe catifea, un presupus autoportret, este încadrată de alte două figuri – un schelet și o siluetă descurajată –, evocând moartea iminentă și lupta fără speranță. Tot în cadrele picturii figurative cu tentă critică îi întâlnim pe Eric Fischl, expunând contrastul între un grup de turiști aflați pe o plajă însorită și un grup de refugiați haitieni care scapă cu greu din ghearele unei furtuni pe țărmurile Floridei, în A Visit To / A Visit From / The Island (1983), o acerbă critică a imaginii turistice și indiferenței pe care capitalismul american o provoacă privitorului autohton față de problemele sociale din țările mai puțin dezvoltate, pe Leon Golub, cu White Squad I (1982), o imagine unde realismul barbar este pus în scenă prin pictarea după fotografie a unor scene dramatice din istoria recentă a Americii Centrale și de Sud, și pe Robert Colescott, evocând discursul clasic, dominator, european prin satirizarea figurilor alegorice ale celor trei grații imaginate în cheie pop, în The Three Graces: Art, Sex and Death (1981).

Tot în registrul iconografiei pop, Kenny Scharf construiește un imaginar suprarealist inspirat de lumea animației, iar prin intermediul imaginarului hollywoodian Peter Cain ridică reclama la mașini la rangul de abstracție metafizică, amintind de Giorgio de Chirico. Walter Robinson continuă analiza warholiană a iconurilor mediatice prin imprimarea unei scene din filmele cu James Bond pe un tapet ce sugerează imixtiunea profundă a culturii pop în viața cotidiană a clasei de mijloc. Piese de rezistență rămân, desigur, imaginea fragmentară produsă de David Salle, în care privitorul este forțat să construiască o narațiune din imagini aparținând unor registre diferite și incomensurabile, muralele populare ale lui Keith Haring și aproprierea limbajului graffiti de Jean-Michel Basquiat. Se cuvine de asemenea notată revenirea abstracției, cu mențiunea că aceasta este și ea conectată cu o narațiune subiectivă. Spre exemplu, Ross Bleckner și Carlos Alfonso induc în iconografia aproape abstractă a tablourilor expuse (cu accente expresioniste în cazul celui din urmă) meditația asupra morții și propriei finitudini declanșată de virusul HIV, transformând pictura într-un testament spiritual cutremurător. Pictura primului amintește involuntar de ghirlandele luminoase ale lui Felix Gonzalez-Torres.

Realizând o imagine clară asupra picturii americane a deceniului 8 al secolului XX, expoziția de față oferă – prin varietatea extraordinară a subiectelor abordate, a imaginilor colate sau construite în mediul pictural – dimensiunea unui interval temporal expansiv la nivel cultural, energic conceptual și plin de vitalitatea unui imaginar viu și puternic.

Credit fotografic: Vedere din expoziția Fast Forward: Painting from the 1980’s (27.01.2017- 14.05.2017). Whitney Museum of American Art, New York. De la stânga la dreapta: Peter Cain, Z, 1989 și Christopher Wool, Untitled, 1990. Fotografii realizate de Ron Amstutz.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral