Dramele colectivizării

Mioara Anton Publicat la: 12-05-2017

Colectivizarea agriculturii a dus, prin consecințele sale, la transformarea radicală a satului românesc tradițional. Represiunea – întrebuințată pe scară largă și în cele mai variate forme ale sale – a fost „cheia” transformării socialiste a agriculturii. Colectivizarea forțată a beneficiat de implicarea masivă a miliției, securității și justiției. Nu puține au fost cazurile când satele s-au răsculat, țăranii au blocat accesul trimișilor partidului în localități sau propagandiștii au fost reținuți și bătuți.

 

Sistemul cotelor obligatorii (impozitarea în natură a producției agricole) a fost una dintre sursele abuzurilor partidului în lumea rurală. Prin acest sistem nu au fost afectați numai cei înstăriți, ci mai ales țăranii săraci, care au fost puși în situația imposibilă de a îndeplini pragul cotelor aberante stabilite de partid. Cantitățile impuse la colectare depășeau producțiile obținute și îi obligau pe țărani să cumpere produsele pentru a scăpa de arestări sau de noi impozitări. În spatele lozincii „Dăm cu drag la colectare!” se ascundeau abuzuri, violențe și măsuri arbitrare.

Afectați de seceta din primăvara lui 1950, țăranii din Padea, raionul Segarcea, regiunea Craiova îi adresau o scrisoare lui Petru Groza prin care îi mulțumeau „celui mai mare român al RPR” pentru decizia de diminuare a cotelor agricole. Seceta scăzuse considerabil producția agricolă, ceea ce făcea imposibilă îndeplinirea sarcinilor stabilite pentru fiecare gospodărie. Scrisoarea este una dintre multiplele dovezi ale abuzurilor și presiunilor pe care partidul le-a exercitat asupra satelor: „Vindem vitele, lucrurile din casă, îmbrăcăminte, rămânând goi, ca să ne luăm hrană. O să murim cu copii cu tot de foame cu zecile de mii. La noi acasă vin zilnic comisii de colectori și de perceptori financiari și ne ia tot ce avem în casă bucate cumpărate pentru hrană. Ne prind păsările de prin curte”.

Amenințările cu deportarea sau arestarea au fost practici curente reclamate de cei care au căzut în capcana declarațiilor oficiale ale liberului consimțământ. Locuitorii din Florești, raionul Baia de Aramă acuzau că fuseseră forțați să intre în GAC după ce fuseseră amenințați cu „miliția și Bărăganul”: „Oamenii plâng pe toate drumurile și spun și comunelor vecine care merg, spun că le-au luat totul și acum au rămas cu ochii în mărăcini”.

Colectivizarea a provocat și discordii familiale. Marin Leoveanu, originar din comuna Catane Nou, raionul Băilești, semnala într-o scrisoare adresată lui Gheorghiu-Dej că fusese obligat sub amenințări („că mă leagă și mă trimite la Canal”) să se înscrie în GAC. În cererea de înscriere trecuse și pământul soției, care însă a refuzat să-și cedeze partea și a părăsit, în semn de protest, domiciliul conjugal: „Soția mea a fugit de acasă spunând că ea nu merge și nu-și dă pământul la gospodărie. Văzând tovarășii că ea nu vrea să vie și să-și dea pământul, au venit s-o lămurească, zicându-i că dacă nu vrea să meargă în gospodărie tov. Burnea Marin i-a zis că-i dă otravă, iar tov. președinte al Sfatului mi-a zis s-o las că sunt femei destule și pe ea o trimite la Tito”. Strivit de violența autorităților locale, care i-au distrus atât gospodăria, cât și viața de familie, Marin Leoveanu i-a cerut ajutorul lui Gheorghiu-Dej, singurul în măsură să-l salveze: „Tovarășe Secretar General, vă aduc la cunoștință că de când gospodăria s-a inaugurat și până astăzi eu trai bun cu soția nu mai am. Nu mai sunt spălat, mâncat și îngrijit la vârsta de 58 de ani să fiu despărțit de soție”.

Procesul de colectivizare a agriculturii a fost încheiat oficial abia în primăvara lui 1962 și a fost marcat, la 27 aprilie, prin convocarea unei sesiuni extraordinare a MAN. Simbolic, au fost convocați la București 11 000 de țărani, cifră ce trimitea la răscoala din 1907. Cu această ocazie, poetul Mihai Beniuc publica în Scînteia un articol intitulat sugestiv „Cei unsprezece mii”, prin care condamna cumplitul trecut și opresiunea regimurilor burgheze. În realitate, victoria socialismului la sate a însemnat arestarea a peste 80 000 de oameni, dintre care peste 30 000 au fost judecați în procese publice.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


De la confruntarea electorală dintre JFK și Richard Nixon încoace, democrațiile consolidate ale lumii au intrat în...
Este greu de spus cât de mari ar trebui trasate cercurile grijii. Este greu de spus de cine trebuie să avem grijă sau pentru...
Ironic, direct, dezolant, profetic, artistul Gheorghe Lungu nu rătăcește după rețetele specifice Pop Art-ului postmodern, nu...
Spuneam și cu alte ocazii că premiile de arhitectură pot fi o unealtă de direcționare a profesiei, de certificare a unui anumit...
Stilul direct și controversat al dramaturgului american Neil LaBute, preocupat de trame de cuplu, se pliază foarte bine pe stilul...

Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral