Luna martie în mici cronici #rezist

Radu Vancu Publicat la: 12-05-2017

1 martie

 

Îmi plac mitingurile spontane ale PSD. Nouă, tăticul Soros, patronul desemnat al tuturor protestatarilor din estul Europei, nu ne-a dat pancarte scrise cu aceleași fonturi & scoase la aceeași imprimantă.

Parcă văd că diseară o să ieșim iar cu pancartele noastre desenate cu mâna, cu texte rimate & glumețe (nimic cu Hitler & hoți de copii), cu lasere & lanterne satanice, dar fără scenă & microfoane & actori.

Asta e, habar n-avem să fim spontani așa cum scrie la manualul de partid. În plus, mai și ieșim ca răgăliile cu sutele de mii, fără să apreciem discreția cu care PSD își ține în frâu milionul de suporteri indignați, din care ne servește doar câte o metonimie de 5 000 de spontani.

Sper doar atât, ca măcar diseară domnul Șora să poarte pancarta aia în care le mulțumește părinților că a ajuns, în sfârșit, un tânăr frumos și liber.

Pe diseară, așadar, răgălii spontane & neorganizate & TFL-iste!

 

3 martie

 

După cinci săptămâni de proteste neîntrerupte, 5 000 de bucureșteni desenează cu corpurile lor steagul Europei. Repet: după cinci săptămâni de proteste neîntrerupte.

La periferia unei Europe tot mai nesigură de ea, tot mai obosită, tot mai auto-hateriță.

Inima Europei s-a mutat la periferia ei. Și pompează sângele speranței în venele ei senescente.

Într-un fel, imaginea splendidă cu Piața Victoriei metamorfozată în drapel european îi arată Europei că miza protestelor e rămânerea României în Europa – și, de fapt, rămânerea Europei în Europa.

Aș fi vrut să fiu un pixel în această imagine emoționantă. Însă, până la urmă, toți cei care am ieșit în zilele acestea în stradă, în toate orașele României, suntem țesuturi nodale și vascularizate în această splendidă inimă europeană.

 

4 martie

 

Ieri, PSD „s-a delimitat categoric” de proiectul de lege al membrului PSD Ciuhodaru, de trimitere la pușcărie a protestatarilor.

Nu înțeleg ce e-n capul strategilor PSD: încearcă doar vigilența protestatarilor? Sau merg la ghici: hai să vedem, poate nu bagă nimeni de seamă? Sau cred că, dacă arată pisica, iar apoi o ascund, lumea va zice: „uite ce băieți buni & europeni sunt ăștia de la PSD”?

Fiindcă, de fapt, nu reușesc decât contrariul: scot mai rău din pepeni protestatarii, fără ca măcar să obțină vreun avantaj propriu-zis pentru ei înșiși.

PSD, mark my words: poate crezi că ai ceva strategi de nivelul TESLA Projects, dar, de fapt, cu tesla aia nu faceți de vreo două luni încoace decât altceva.

Cea mai bună strategie e să-l ascundeți undeva pe Dragnea & să vă alegeți un președinte realmente social-democrat (dacă aveți; și aveți).

Altfel, tesla e Terminatorul vostru – vă va spune mereu, ca domnul Schwarzenegger în filmul celebru: I’ll be back!

 

15 martie

 

În ultimul deceniu, marea corupție a pierdut toate bătăliile pe care le-a dat. N-a reușit să-și pună președinte; n-a reușit cu seriile de „marți negre”; n-a reușit să-și ferească adepții de închisoare, nici să-i scoată de acolo; nu reușește nici acum, după contraofensiva prin CCR.

Și, pe măsură ce marea corupție s-a încăpățânat, strada s-a maturizat și a devenit tot mai consistentă. Și mai predictibilă, în sensul bun – sunt sigur că, la o nouă tentativă de gen OUG13, vom fi iar cu sutele de mii în piețe.

Marea corupție va pierde. A pierdut deja. Iar comportamentul lor ciclotimic (de oameni care încearcă să recupereze teren doar pentru a ceda în ziua imediat următoare) e tipic pentru învinsul care încă nu-și admite înfrângerea.

PSD ar trebui să înțeleagă cât mai repede asta și să încerce să guverneze. Până acum, n-au reușit decât contraperformanțe: cel mai scăzut leu, cele mai slabe colectări, cel mai anti-justiție guvern și (aproape sigur) cel mai mare deficit bugetar din ultimii ani.

Fiindcă, dacă vor funcționa în continuare nu ca guvernanți, ci ca agenți ai marii corupții, va fi un dezastru care-i va afecta pe termen lung.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral