Suveranitatea „majoritară” a incompetenței și efectele politizării Centenarului

Daniel Șandru Publicat la: 15-05-2017

La distanță de numai un an și jumătate până la momentul aniversării împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, tema Centenarului – de altfel, imediat reperată a fi numai bună de stors lacrimi de către politicienii cu „naturelul simțitor” – este pur și simplu vraiște. Departamentul creat de guvernarea Cioloș în iulie 2016 a ajuns să se ocupe, sub auspiciile guvernului politic condus de Sorin Grindeanu, de tot felul de aspecte „cool”, cum ar fi, de pildă, „driftingul”. Nu e nici o legătură cu eroii români care, fie soldați, fie civili, făceau cu greu față ororilor războiului din 1917. Nu e nici un interes față de ceea ce se întâmpla la Iași, ca și în București, precum și pe linia frontului în urmă cu un secol. În schimb, se organizează distracție la mare, cu ocazia sărbătorii socialiste a zilei de 1 mai. „Cool”, ce să zici?!

Socialismul se manifestă și se afirmă plenar și în Parlament, acolo unde proiectul de Lege a Centenarului, inițiat în legislatura trecută de un grup de 60 de aleși, la inițiativa fostului deputat liberal Florin Alexe, a fost făcut una cu pământul de reprezentanții PSD, prin avansarea unor amendamente care îndreptățesc atacarea sa de către aceiași liberali la Curtea Constituțională. Simțind probabil cum din pupa le suflă în pânzele populismului vântul suveranității „majoritare” pe care o invocă la tot pasul – de parcă democrația ar însemna exclusiv asta, nu și ideea de dezbatere autentică! –, o doamnă economist și un domn medic veterinar, ambii deputați PSD, s-au găsit „competenți” în a aduce niște modificări, dintre care unele sunt în afara cadrului constituțional, în vreme ce una mistifică de-a dreptul, în chiar titlul legii, istoria. Mai exact, doamna deputat Simona Bucura Oprescu și domnul deputat Ioan Dîrzu, din Craiova și, respectiv, din Alba Iulia, au considerat că titlul inițial, și anume „Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, nu exprimă suficient aplombul patriotic pe care depozitarii puterii poporului e musai să-l manifeste, mai cu seamă atunci când au ocazia. S-au grăbit deci să amintească și Primul Război Mondial – lucru bun, în esență, deși, după cum se știe, mai binele e deseori dușmanul binelui –, astfel că titlul sub care a fost votat actul normativ a devenit „Lege privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) și Centenarul Marii Uniri”, comițându-se – evident, din necunoaștere, deci din incompetență – o gravă mistificare istorică. Pentru că, după cum atestă toate cercetările istorice serioase, în cazul României, Marele Război a luat sfârșit abia în vara anului 1919, când a fost atins, din punct de vedere militar, obiectivul pentru care statul român intrase în această conflagrație în august 1916, și anume eliberarea teritoriilor românești aflate sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Luați de avântul patriotic, cei doi socialiști au reușit ca, prin introducerea unei eronate paranteze (1916-1918), să pună deloc husserlian între paranteze efortul militar depus de ostașii români, la ordinul Regelui Ferdinand I, în campania din Vest, declanșată la 11 aprilie 1919, finalizată cu ocuparea Budapestei (ceea ce a stopat revoluția bolșevică a lui Béla Kun) și cu armistițiul din 15 august, același an. Într-o altfel de paranteză fie spus, cei doi deputați nu pot fi acuzați nici măcar de solidaritate ideologică față de înaintașii lor internaționaliști, ci pur și simplu de incompetență, în contextul unei agresive politizări a Centenarului, care, din câte îmi pot da seama, se va accentua în următoarea perioadă. Iar asta pentru că nici la Guvern, nici în Parlament momentul extraordinar ce ne așteaptă anul viitor nu e tratat cu seriozitate, câtă vreme faptul de a fi doar un politruc exclude, după cum se vede, competența și acutizează incapacitatea instituțiilor statutului de a marca în mod demn și cuviincios un act istoric de o asemenea amploare.

 

(Acest articol este asumat de autor exclusiv în calitatea sa de director onorific al revistei Timpul și nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituțiile și/sau organizațiile la care este angajat sau afiliat)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral