Ion Bârlădeanu: „Nu stau în lux, n-am condiții bune. Am mizerie destulă și n-am siguranță”

Ancuța Ciocoiu Publicat la: 13-07-2017

Artistul Ion Bârlădeanu a venit pentru a doua oară consecutiv la Serile Filmului Românesc, unde ne-a încântat cu colajele sale. Anul acesta, galeriile Meru au găzduit expoziția Divina tragedie, semnată de Ion Bârlădeanu. Artistul a fost prezent acolo pe toată durata festivalului, pentru a-i explica publicului creațiile. Mai cunoscut în străinătate decât în țară, artistul nu se sfiește să își aprecieze talentul, așa cum spune despre el presa internațională. Pe multe dintre personajele din colajele sale le-a cunoscut și în viața reală, însă cel mai mult vorbește despre întâlnirea cu Angelina Jolie, care a cumpărat un tablou semnat de el.

 

Cum și de ce ați început să faceți colaje?

Dintr-o întâmplare banală. Eu făceam fotomontaj, adică decupam direct. Combinam decupajele, cumpăram postere cu Florin Piersic. Eram sărac, dar le cumpăram chiar dacă în perioada comunistă se găseau greu. Știam să fac și caricaturi. Și acum știu să fac, dar nu mai am răbdare. Făceam caricaturi din imaginație. Am făcut o caricatură uriașă pe la vârsta de 23 de ani. Am făcut o scenă în ring. Am desenat o maimuță cu colți de elefant. Apoi am decupat niște pălării. De aici au pornit colajele.

 

„Asta e cea mai ușoară muncă a mea. E muncă de copii mici”

 

Realizarea colajelor pop art este marea dumneavoastră pasiune?

Pe vremuri, aveam ca mare pasiune să cioplesc logouri dintr-un fel de surcele din lăzi de portocale. Pe vremea aia nu erau lăzi din plastic, ca acum. Cumpăram lemn din piață și ciopleam linguri. Mai am o pasiune: colecționez pălării. Realizarea colajelor e cea mai ușoară muncă a mea. E muncă de copii mici. Și nimeni nu are curajul.

 

Succesul colajelor nu v-a adus un trai mai bun?

Nu. Trăiesc de pe o zi pe alta. Stau în niște condiții foarte mizerabile. Să nu crezi că, dacă mă vezi îmbrăcat așa, ca un ministru al Afacerilor, am un trai bun. Dacă aș fi lucrat ca cioplitor în piatră, eram mult mai câștigat. Eu nu vând colaje. Dacă nu am bani, le dau și pe un pet de bere. Am multe lucrări.

 

Ce teme vă place cel mai mult să abordați în colajele dumneavoastră?

Orice. Nu am o temă preferată. Eu sunt un regizor monden. La Paris, doamna Angelina Jolie m-a întrebat: „Aveți colaje și cu mine?”. E o femeie foarte inteligentă. În film e o criminală. Și eu sunt un criminal. Eu sunt regizorul filmului. Uite cum încadrez eu personajele: sunt și naziști, și punkiști. Nu vreau să mă fac bogat din artă și nici nu sunt bogat. Sunt ca un fel de Toma Caragiu, când a fost actor și distra lumea pe scenă. Și eu am jucat într-un film documentar: Lumea văzută de Ion B.

 

A câștigat și un premiu…

Dar eu n-am câștigat nimic.

 

Sunteți dezamăgit de asta?

Foarte. Era să mă sinucid din cauza asta.

 

Când faceți un colaj, aveți o poveste în minte?

Da. Uite lucrarea aia cu parlamentari. Sau cea de acolo, cu Dorina Chiriac împușcând un fost comunist. E și locomotiva PCR-ului acolo.

 

În multe ziare din țară și străinătate s-a scris despre dumneavoastră că sunteți un geniu…

Păi, sunt. Nu trebuie să mai cred, sunt ca o bombă atomică. Am colaje pe tot globul. La New York, în Anglia, în Canada, în Țările Scandinave, în Moscova, în Elveția…

 

„Tatăl meu a fost comunist. Îmi pare rău că a murit și nu a văzut cine am ajuns eu în ziua de azi”

 

Aveți o poveste impresionantă de viață. Cum ați ajuns să locuiți pe stradă?

M-au dat din bloc afară pentru că eram recalcitrant, mi-au scos și lucrurile. Tatăl meu a fost comunist. Îmi pare rău că a murit și nu a văzut cine am ajuns eu în ziua de azi. Mama mea era analfabetă. Am o carte, Artistul la 30 de ani. Am lucrat în cimitire până la 30 de ani. Puneam fotografii pe cruci. Și a fost și scriitor nenea Ion Bârlădeanu, adică eu. Dar nu un scriitor de romane, un scriitor cu dalta în marmură.

 

Care credeți că a fost marele dumneavoastră noroc la începutul carierei? Poate faptul că v-a descoperit Ovidiu Feneș?

Ovidiu Feneș nu m-a descoperit. M-am întâlnit întâmplător cu el. El e cu frică de Dumnezeu, dar eu nu cred. Eu cred în bani și în ceea ce văd. Dacă nu ai bani, ești Lefter Popescu. Cred în medicină cel mai mult. În schimb, cred și în horoscop.

 

Spuneați într-un interviu: „Sunt la apogeu, dar nu doresc nimănui să fie celebru și să trăiască în mizerie”. Unde locuiți acum?

Acum locuiesc în București, pe strada Dionisie Lupu, colț cu C.A. Rosetti. Stau într-o magazie mică, la subsol. Nu stau în lux, n-am condiții bune. Am mizerie destulă și n-am siguranță.

 

Ce v-a învățat viața pe stradă?

Trebuie mereu să te gândești unde să îți cauți un culcuș… Dar să știți că sunt mai fericiți câinii boschetari decât câinii duși de stăpân cu lesa la bloc.

 

Aveți regrete?

Eh… m-am gândit la filmul meu documentar. Am trăit în comunism o viață foarte împuțită. În comunism, dacă mă prindeau cu dintr-astea, poate că mă și executau.

 

„Am cunoscut-o pe Angelina Jolie”

 

Copilăria cum v-a fost?

Foarte frumoasă, mai frumoasă ca a lui Ion Creangă. Și eu am fost la scăldat. M-a bătut tata când pescuiam țâr și trebuia să paștem vitele. Am purtat și opinci la țară.

 

Spuneți-mi o amintire dragă.

Am mai multe amintiri. Nu vreau să mă laud, dar, când am fost la Paris, Nanau, neamțul, mi-a făcut o surpriză mare de tot. Am cunoscut-o pe Angelina Jolie. Când am stat de vorbă cu ea, am crezut că e un manechin dintr-o revistă de modă. Abia după zece minute am recunoscut-o după forma buzelor. A venit la mine și mi-a arătat poze cu copiii ei pe telefon. M-a întrebat la un moment dat ce pictori îmi plac din lumea întreagă. I-am zis că cel mai tare pictor din lume este Leonardo da Vinci, care a pictat Cina cea de Taină. Am scos o broșură mototolită puțin și i-am dat-o cadou. S-a bucurat.

 

Sunteți fericit?

Eu chiar îmi doresc moartea.

 

De ce?

Din cauza piciorului. Nu știți ce înseamnă suferința.

 

Dar sufletește sunteți împăcat?

Așa și-așa. Fericit înseamnă când ești tânăr și habar nu ai cum e viața asta. Sunt fericit că am cunoscut oameni extraordinari.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral