SFR 8: o poveste și un Palme d’Or

Andrei Giurgia, Corina Giurgia, Speranța Talabă Publicat la: 14-07-2017

Pentru cinci zile, la Iași s-au aflat cei mai mulți cineaști români pe metrul pătrat. Peste 60 de personalități din cinematografia românească au făcut parte din distribuția celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc. O distribuție cu un invitat special în persoana regizorului ieșean Cristian Mungiu, sărbătorit acasă pentru cei zece ani împliniți de la momentul Cannes 2007, unde filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile obținea cea mai frumoasă performanță pentru filmul românesc: trofeul Palme d’Or.

Anul acesta, organizatorii au încercat să ofere publicului spectator o altă viziune asupra cinematografiei românești. În acest demers au fost îndrumați și susținuți chiar de invitatul special al ediției, regizorul ieșean Cristian Mungiu. Regizorul a realizat selecția oficială din festival împreună cu ambasadorul cultural Irina-Margareta Nistor. Au fost surprinse cele mai importante etape din cinematograful românesc, cu puncte de reper precum 100 de lei (regia: Mircea Săucan), un film din anul 1973, și până la Noul Cinema Românesc, cu filmele lui Radu Muntean, Adrian Sitaru, Cristi Puiu sau Corneliu Porumboiu.

„Anul trecut am văzut ce face Andrei Giurgia la Iași și m-aș bucura să știu că spectatorii își regăsesc interesul pentru filmele noastre, mai vechi și mai noi. Am profitat de oferta organizatorului festivalului și i-am propus în selecția pentru această ediție a festivalului unele dintre cele mai bune titluri din ceea ce critica de film a numit Noul Cinema Românesc. Pe viitor, rămân alături de această inițiativă”, a declarat Cristian Mungiu în cadrul conferinței de presă din 10 mai. Acesta a subliniat importanța redeschiderii sălilor de cinema de stat din oraș și a spus că a acceptat provocarea și cu gândul că festivalul ajută în acest sens și încurajează filmul românesc de artă.

Irina-Margareta Nistor a vorbit despre importanța lui Cristian Mungiu pentru cinematografia românească: „Cristian Mungiu revine la Iași ca să fie sărbătorit cum se cuvine, într-o retrospectivă și o ediție care îi sunt dedicate regizorului, scenaristului și producătorului care, în fiecare an, ne mai oferă o doză de fericire”.

 

Cristian Mungiu: premiat internațional, sărbătorit acasă

„A venit din Occident cel mai iubit dintre ieșeni” – așa sună unul dintre versurile imnului Serilor Filmului Românesc din acest an. Gala dedicată unui deceniu de la Palme d’Or, la care au participat regizorul Cristian Mungiu și invitații săi, a avut loc pe 10 mai la Ateneul din Iași. Emoția revederii și a reîntregirii echipei a depășit multe dintre momentele în care au mers în străinătate cu filmul. Un moment unic, plin de emoție, rememorat acasă la Cristian Mungiu, alături de actorii Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Tania Popa și Ion Sapdaru. Premiat internațional, sărbătorit acasă și aplaudat la scenă deschisă. Publicul a trăit proiecția filmului care a stârnit multe controverse la vremea lui, a întrebat și a creat o emoție specială în sală. Cristian Mungiu a mai spus încă o dată că acest film nu este despre avort. S-a povestit mult, cu patos și exemple, iar o sală întreagă a rămas câteva ore bune nemișcată, urmărind cu mare atenție fiecare mișcare a invitaților de pe scenă.

Gala a început cu un montaj video cuprinzând cele mai importante momente privitoare la premiul Palme d’Or pe care l-a câștigat Cristian Mungiu în 2007. A fost vizionat și momentul în care Irina-Margareta Nistor și Laurențiu Damian comentau în direct la TVR 1, în 2007, decernarea premiului la Cannes. „Vocea filmelor” și-a pierdut vocea, din bucurie și surprindere, moment de care și-a amintit cu drag mai apoi, pe scenă, în prezența echipei: Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Tania Popa, Ion Sapdaru și Cristian Mungiu. Multe dintre imaginile prezentate nici Cristian Mungiu nu le știa, nu le văzuse niciodată, așa că emoția a fost cât se poate de specială.

„E prima oară când văd aceste imagini. Acea seară când am primit Palme d’Or nu a fost cea mai simplă din viața mea. Am făcut niște eforturi foarte mari să mă concentrez și să fiu pregătit să fac față situației. Atâta vreme cât nu ai nimic de pierdut, ești relaxat. La sfârșitul festivalului de acum 10 ani, noi știam că se poate întâmpla ceva bun și că avem ceva de pierdut. Am pierdut libertatea de a fi nonșalanți”, a spus Cristian Mungiu.

Echipa filmului 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a urcat pe scena Ateneului. Surprinși, emoționați și fiind alături de prieteni și familie, au povestit, și-au amintit de momentul Palme d’Or-ului. Cristian Mungiu a fost premiat cu Trofeul Serile Filmului Românesc, iar Institutul Cultural Român a contribuit la decernarea acestuia. Invitații regizorului au primit câte o distincție pentru întreaga contribuție adusă filmului românesc.

 

Elisabeta Bostan – secțiunea de filme pentru copii și tineret

Prima zi a festivalului a debutat cu inaugurarea Secțiunii de Film pentru Copii și Tineret, care va purta, începând de anul acesta, numele Elisabetei Bostan, regizoarea filmelor ce au marcat copilăria a zeci de generații. Inaugurarea secțiunii a avut loc la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, înaintea primei proiecții din festival, Zâmbet de soare. Elisabeta Bostan a mărturisit că viața este destul de urâtă și neagră, iar prin filmele pe care le-a făcut a vrut să apropie realitatea de lumină. „Am luminat, am simțit nevoia, în filmele mele, să redau această lumină, așa cum e sufletul copiilor, cu o nuanță mai bun decât al adulților, care au trăit prea multe experiențe”, a punctat aceasta.

 

Pădureanca la 30 de ani

Filmul Pădureanca a fost aniversat în cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc printr-o gală care a marcat cele trei decenii scurse de la lansarea acestuia. Manuela Hărăbor a spus că sărbătorirea la Iași a filmului Pădureanca se face în memoria celor care nu mai sunt printre noi, în memoria celor care au făcut parte din echipa de producție și a colegilor actori. „Anul acesta s-au împlinit zece ani de când Adrian Pintea ne-a părăsit, se vor împlini cinci ani de când Șerban Ionescu ne-a părăsit, anul trecut a plecat Melania Ursu. Cu mulți, mulți ani înainte a plecat tatăl meu din film, Nicolae Toma. Sava Iorgulescu și câți și mai câți, iar noi le ducem memoria mai departe”. Actrița a menționat și faptul că prin filme actorii devin nemuritori și că de fiecare dată când cineva revede filmul, după ani de zile, e ca o veșnică pomenire.

 

Dorel Vișan – Portret de artist: o viață închinată frumosului

Într-una din zile am poposit la Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău. Acolo se afla actorul Dorel Vișan, cel care l-a interpretat memorabil pe bădia Ion în filmul Un bulgăre de humă. Alături de Mircea Radu Iacoban (scenarist), Dionisie Vitcu (actor) și Nicolae Mărgineanu (regizor), am rememorat momente și situații de la filmări, dar și cum și-a pus amprenta scriitorul Ion Creangă asupra celor care au redat pe peliculă o perioadă importantă din cultura noastră. A fost o întâlnire de la care plăcintele poale-n brâu nu aveau cum să lipsească, știut fiind faptul că erau preferatele lui Creangă. Într-o liniște deplină, așezați pe buturugi, s-a vorbit despre autenticitatea și necesitatea lui Creangă în ziua de astăzi. Actorul Dorel Vișan a recunoscut că nu a fost deloc ușor să-l interpreteze pe scriitor și să intre în pielea lui. Au fost momente când a vrut să renunțe în timpul filmărilor, dar până la urmă a dat cinematografiei românești un personaj și un film de referință pentru toate generațiile. Creangă rămâne autentic și cu toții avem nevoie de creațiile sale în continuare.

 

Reconstituiri cu Ileana Popovici

Lansarea de carte Reconstituiri cu Ileana Popovici (Editura Adenium, 2017) a avut loc într-un context special, întrucât data de 13 mai este și ziua de naștere a actriței. Cele 71 de primăveri au fost sărbătorite la Iași, alături de familie și prieteni. Memoriile actriței au fost scrise de nepoata sa, poeta Radmila Popovici, care a fost alături de aceasta pe toată durata evenimentului. Radmila Popovici a fost descoperită de Ileana Popovici acum câțiva ani și s-a creat o legătură specială între ele, pe lângă legătura de sânge.

La sărbătoare a venit și actorul Ion Dichiseanu, care i-a oferit actriței un trandafir galben și și-a felicitat colega. Actrița a dezvăluit publicului că ideea de a scrie o carte a venit din partea Radmilei. „Vreau să vă spun că viața mea a fost marcată de filmul Reconstituirea și destinul vieții mele se leagă de acest film. Din această cauză, fotografia de pe coperta cărții este din film, iar titlul cărții este Reconstituiri. Este un film de care sunt mândră și acum”, a menționat actrița.

Jurnalistul Alex Vasiliu a avut numai cuvinte de laudă pentru actriță. „A reușit trei lucruri mari în «carierele» sale. În primul rând, a fost o voce-instrument, o calitate rar întâlnită în muzica ușoară. A fost vocea-instrument a marelui compozitor Richard Oschanitzky. Ileana Popovici a fost chipul acela ingenuu din filmele artistice, seria fiind începută cu filmul Reconstituirea. Iar a treia carieră, cea din televiziune, a avut toate calitățile necesare: naturală, firească, substanțială. Cât de mult contează să nu vorbești foarte mult, ci să reușești să îi stimulezi pe ceilalți. Cartea este o mărturisire despre alte epoci, personaje și oameni, despre regizori de film, regizori de televiziune, despre actori, despre muzicieni. În cartea aceasta găsim o poveste spusă cu foarte multă simplitate, cu foarte multă naturalețe”.

În cele cinci zile de festival, peste 5 000 de spectatori s-au bucurat de un regal cu filme românești într-o selecție echivalentă cu un Palme d’Or.

Foto: Ioniță Carmen Angeluș

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe