Ion Rațiu, Regele Mihai și Monarhia

Alexandru Muraru Publicat la: 31-07-2017

Ion Rațiu s-a născut într-o monarhie, iar cea mai mare parte a vieții sale avea să și-o petreacă sub aceeași formă de guvernământ. Principiile care i-au ghidat viața și idealurile, oamenii care i-au fost apropiați sau colaboratori, prieteni sau colegi, toate și toți duceau spre același drum: conturau regalitatea ca pe o formulă necesară revenirii României în sine și în Europa. Volumele sale de memorii, care urmăresc activitatea ardeleanului de la sfârșitul lui 1989 și începutul anilor ’90, sunt înțesate de amănunte, remarci, întâmplări și dialoguri în această direcție. Ele constituie astăzi, la momentul rememorării personalității celui care a marcat exilul românesc și viața politică a tranziției postrevoluționare, un important izvor de informații și detalii.

N-aș spune că a reieșit la Ion Rațiu un monarhism declarat sau activ, ci mai degrabă un lucru profund și plin de substanță: pentru el, relația cu Regele era mai presus de frământările politice interne. Ion Rațiu l-a privit mereu pe Mihai I ca pe o șansă fundamentală a României de a-și recăpăta demnitatea, speranța, solidaritatea națională și locul în lumea democrațiilor respectate. Rațiu a considerat mereu monarhia ca pe o decizie suverană a românilor, ferindu-se de jocurile politice tipice unei părți din opoziția anilor ’90, care foloseau dezbaterea monarhie/republică doar pentru a înlocui actorii. Primele referiri sunt chiar în decembrie 1989. Pe 19 decembrie, Rațiu află de la Ana Maria Tuduri că este apreciat foarte mult de Mihai I. În același timp, dintr-o convorbire telefonică cu Principesa Mărgărita (o adaptare a corespondentului onomastic „Margareta”, care în engleză se scrie „Margarita”), Ion Rațiu află că Regele a acordat în acele zile foarte multe interviuri și că vrea să-i vorbească. Viitorul deputat ardelean nota, totodată, într-o convorbire telefonică cu Regele, că acesta se arată foarte „prietenos” și au convenit, de comun acord cu Rațiu, „să rămână în legătură”.

 

Alternativele politice ale lui Ion Rațiu

Zbyszek Racięski (redactor la Radio Free Europe, secția poloneză, secretar general al Fundației Internaționale a Jurnaliștilor Liberi) prevedea că, în cazul în care politicianul român ar reuși să-l convingă pe Regele Mihai să se întoarcă în țară, atunci acesta din urmă își va relua tronul, iar postul de prim-ministru îi va reveni lui Ion Rațiu. Discuția avea loc la 1 ianuarie 1990. În același context, memoriile lui Rațiu rețin un moment descris în detaliu. O lună mai târziu, Ion Rațiu îi împărtășește Principesei Margareta planul său în cazul câștigării alegerilor prezidențiale. În balconul unei camere de la Hotelul Intercontinental din București (de frică să nu existe aparate de înregistrare în încăpere), Rațiu îi dezvăluie fiicei Regelui că, în cazul în care el va fi ales președinte, va convoca o Adunare Constituantă, precedată de un plebiscit. La întrebarea Principesei dacă politicianul este pentru reinstaurarea monarhiei, acesta răspunde că întotdeauna a fost pentru „continuitatea și stabilitatea statului”. De asemenea, Rațiu opinează că Principesa Margareta ar fi „o foarte prezentabilă Regină”.

La 6 aprilie 1990, Ion Rațiu afirma, într-un dialog cu Antoniu, că el a adoptat deja poziția partidului său: „Dacă națiunea îl vrea pe Rege, eu sunt de acord”. În același an, în octombrie, în timpul unei discuții cu un jurnalist desfășurată la Paris, Ion Rațiu era întrebat „ce șanse are Regele”. Fruntașul țărănist declara pentru sine, nedorind ca acest detaliu să apară într-un interviu public, că „astăzi, șansele lui nu sunt mari”, dar, sublinia în continuare, auspiciile favorabile s-ar mări în cazul în care „s-ar scrie și s-ar vorbi despre monarhie”. Rațiu înainta, totodată, ideea unui scenariu ce va fi întâlnit și pe parcurs în scrierile sale: „În politică totul e posibil. Deci nu e exclus ca Regele să fie chemat, la un moment dat, ca o soluție de compromis”. În data de 4 decembrie 1990, în cadrul unei recepții găzduite de Ambasada Franței la București, Ion Rațiu îl informa pe ambasadorul Renaud Vignal că se lucrează la elaborarea unei noi Constituții „republicane”. Liderul PNȚCD sublinia tot atunci că „noi vrem să avem un referendum. România a prosperat sub Monarhie”.

În cadrul primei ședințe a Constituantei, în 1991, Ion Rațiu declara de la tribuna Parlamentului: „Forma statului trebuie să fie decisă printr-un referendum”. Fiul memorandistului cerea la ședința Constituantei din 10 septembrie 1991 să se recunoască faptul că PNȚCD a cerut un referendum pentru forma de guvernământ, iar la final a votat împotriva Constituției (art. 1, al. 2), care declara România Republică. Aceasta este o mărturie deosebit de importantă, ce conturează reala sa opoziție și principiile de la care nu a abdicat. Mai mult, la o întâlnire petrecută la Dej, la 17 noiembrie 1991, întâlnire la care au participat „400 de oameni”, Ion Rațiu afirma: „Am ținut să subliniez că noi, PNȚCD, nu suntem un partid monarhist. La problema asta va trebui să facem un referendum. Am declarat că eu voi vota pentru restaurarea monarhiei constituționale”. Există, de asemenea, numeroase note care relevă apropierea dintre Rațiu și Rege: convorbiri telefonice frecvente, întâlniri la Londra sau Versoix, cele mai multe direct, dar și prin principese, lideri ai exilului sau prieteni comuni. Spre exemplu, o discuție telefonică petrecută în ajunul Crăciunului din 1991 între Regele Mihai și Ion Rațiu subliniază faptul că monarhul consimțea la ideea revenirii pe tron în virtutea Constituției din 1923, pe care o considera ca fiind încă în vigoare.

 

„Fac tot ce pot pentru poporul român”

Una dintre cele mai interesante și mai consistente întâlniri pe care Ion Rațiu le are cu Familia Regală se produce la 11 august 1991, la reședința familiei de la Versoix, Elveția. O întrevedere de taină, în care politicianul român prezintă patru variante argumentate de răspuns, la întrebarea Regelui cu privire la „șansele restaurării Monarhiei”. Prima variantă, în care s-ar face un referendum, ar fi, în opinia lui Rațiu, pierzătoare pentru Monarhie: deși lumea a început firav să cunoască locul regalității în istoria statului, binefacerile Constituției din 1923 și legitimitatea formulei de guvernământ și a persoanei Regelui, „republica va prevala”. Al doilea scenariu pentru reușita revenirii monarhiei ar trebui să înceapă, în opinia deputatului ardelean, cu perspectiva unei informări eficace a populației de către mass-media. Ion Rațiu evalua în continuare că și acest scenariu era dificil de realizat, deoarece nu existau posturi independente de televiziune, majoritatea parlamentară fiind atunci dominată covârșitor de FSN și, deci, posibilitatea picării Guvernului pe cale parlamentară era practic nulă. Un eventual succes în alegerile prezidențiale din 1992 ar fi dat șansa ca viitorul Președinte (pe care l-ar da opoziția) să organizeze un referendum în 6-9 luni de la instalare. În situația ipotetică în care opoziția nu ar obține Președinția în 1992, a treia varianta ar merge spre (în cazul unei majorități a partidelor de opoziție de 40-45%) instalarea unui Executiv de coaliție, sub conducerea opoziției, care ar cere, printre primele măsuri, anularea abdicării din 1947 și invitarea monarhului în vederea reluării atribuțiilor sale conform legii fundamentale din 1923. Tot Rațiu marșa pe ideea că acest scenariu ar avea șanse aproape nule de reușită. Ultimul scenariu invocat de deputatul ardelean imagina o înrăutățire naturală a situației economice a țării și a nivelului de trai, ceea ce ar fi dus la o posibilă idee salvatoare a Opoziției, prin apelul la Regele Mihai și la reinstaurarea monarhiei, cu sprijinul aliaților occidentali. Varianta instaurării prin forță a monarhiei era exclusă în opinia sa, datorită posibilelor pierderi de vieți omenești. La toate acestea, replica Regelui a fost: „E un cerc vicios. N-avem ieșire decât dacă revenim în țară”. De asemenea, Ion Rațiu l-a sfătuit atunci pe Rege să nu vină în țară decât dacă s-ar crea o situație favorabilă – o grevă generalizată ce ar paraliza principalele sectoare economice. Trebuie, de asemenea, de remarcat că această continuă consultare cu Familia Regală îi dă ocazia lui Rațiu să afirme sinceritatea sa în raport cu scopurile politice pe care le urmărea; într-o discuție cu Regina Ana, Ion Rațiu afirmă: „Nu fac nimic pentru dumneavoastră. (…) Fac tot ce pot pentru poporul român”, în vreme ce, la 9 mai 1991, într-o discuție cu Doina Bâscă, redactorul-șef al ziarului patronat de Ion Rațiu la acea vreme, Cotidianul, deputatul ardelean se arată oarecum nemulțumit, pentru că „s-a dat prea multă importanță mesajului Regelui Mihai”. Rațiu adaugă: „Doina e mult mai monarhistă decât sunt eu”.

Numeroase discursuri parlamentare susținute de Ion Rațiu au făcut trimitere la memoria monarhiei constituționale și la spiritul regalității. De exemplu, într-o intervenție în Parlament, la 21 noiembrie 1991, Rațiu vorbește în termeni laudativi, așa cum notează în memoriile sale, despre Rege și Monarhia Constituțională. În urma acesteia, Gabriel Țepelea îi spune deputatului ardelean că, prin a sa cuvântare, a fost câștigat „votul monarhiștilor”. Inclusiv desfășurarea activităților parlamentare erau pentru Rațiu un prilej de a evalua șansele revenirii la monarhie. De exemplu, la 22 noiembrie 1991, Ion Rațiu nota în jurnalul său că, în timpul dezbaterilor referitoare le referendumul pentru Constituție, deputatul FSN Petre Ninosu a sugerat ca buletinul pentru referendum să conțină și o a doua întrebare: „Republică sau monarhie Constituțională?”. Rațiu afirmă că, pe lângă faptul aproape sigur că legea fundamentală urma să fie adoptată, această a doua întrebare ar fi îngropat definitiv șansele revenirii la regat și „Monarhia Constituțională ar fi respinsă pentru totdeauna”.

La începutul anului 1992, într-o discuție cu Mihai Ricci (un apropiat al Regelui), Ion Rațiu subliniază că atât Mihai I, cât și monarhiștii nu vedeau cu ochi buni realizarea unui referendum, ci, pur și simplu, voiau ca Regele să fie invitat să-și reia tronul. Rațiu considera că un astfel de scenariu ar diviza națiunea, împărțind-o într-o majoritate republicană și într-o minoritate monarhistă. Totodată, Rațiu aprecia că cel mai bine ar fi fost ca, atunci când va fi ales noul președinte (în toate aceste discuții despre revenirea la Regat printr-o strategie a referendumului aplicată de noul președinte, Ion Rațiu sugerează de fiecare dată care ar fi rolul său aici. Astfel, el vorbește prin prisma propriei opțiuni, și nu neapărat a partidului său ori a celorlalte partide ce constituiau autointitulata „opoziție democratică”) și noul Parlament, acestea să genereze un plebiscit cu privire la revenirea monarhiei. Deputatul ardelean mai adăuga că șansele ca noul Parlament să fie monarhist erau minime, doar PNȚCD și Partidul Monarhist ar fi creat o astfel de majoritate favorabilă, deși sugera că nici la PNȚCD curentul nu era foarte ferm. La liberali, spune Rațiu, ar fi „câțiva monarhiști” care „s-ar balansa probabil”, astfel încât șansele acestui scenariu sunt nule.

Cea mai populară vizită a Regelui Mihai în cei opt ani de opreliști și abuzuri care au urmat anului 1989 a fost cea din 1992. Cum era de așteptat, Ion Rațiu tratează acest eveniment pe măsura importanței sale, fiind foarte conectat la tot ce se întâmpla în acele zile la București. Pe 26 aprilie 1992, Ion Rațiu relatează că în Piața Palatului din București era „foarte multă lume”. La hotelul Continental, Regele primea audiențe, iar părintele Iustin Marchiș era cel care „organiza audiențele”. O scurtă discuție cu Regina Ana relevă faptul că Ion Rațiu se arată neplăcut surprins de primire (probabil referitor la atitudinea autorităților), în timp ce soția Regelui afirmă că ei au consultat alternativele, iar Mihai I a fost cel care a luat decizia (we weighed the alternatives. It was the King’s decision, as always. He decided to come). Întâlnirea dintre Regele Mihai, Regina Ana și Ion Rațiu clarifică multe dintre pozițiile monarhului și mai ales din strategia posibilului candidat, pe atunci, la Prezidenția României din partea Convenției Democratice. Rațiu îi descrie cuplului regal situația plecării liberalilor din CDR. Cuvintele lui Mihai I referitor la acest subiect au fost: „Da, Convenția Democratică trebuie menținută cu tot prețul”. Ion Rațiu explică, de asemenea, avantajul său cu privire la popularitatea sa și la posibila candidatură la funcția supremă în stat și afirmă clar: „voi face tranziția la Monarhia Constituțională prin plebiscit îndată ce veți considera că momentul e prielnic”. Toți cei trei interlocutori erau de părere că schimbarea trebuia să se facă „fără vărsare de sânge”, iar Rațiu îi propune Regelui formula ca, în cazul retragerii voluntare a lui Iliescu în favoarea monarhului, acesta să accepte ca demnitarul român să poată pleca „cu ce vrea să ia cu el. Că nu va fi pedepsit pentru crimele comunismului”. Regele a fost în principiu de acord că nu e necesară o răzbunare, dar l-a rugat pe deputatul ardelean să nu-i comunice acest lucru lui Iliescu ca venind din partea sa. Deputatul ardelean adăuga faptul că cei doi s-au arătat extrem de mișcați de această întâlnire.

În fine, se cuvine să adăugăm că, într-o discuție cu George Antoniade din septembrie 1992, când se cunoștea, în genere, faptul că Ion Iliescu va fi din nou președinte, Ion Rațiu afirma că reinstaurarea monarhiei sub proximul regim iliescian era aproape ieșită din discuție, posibilă fiind doar în eventualitatea unei noi revoluții, implicând victime. Politicianul român era convins că nici în cazul alegerii lui Emil Constantinescu la funcția supremă în stat acesta n-ar fi adoptat soluția rechemării Regelui în țară și a revenirii la Regat.

Jurnalele lui Ion Rațiu din perioada decembrie 1989 – decembrie 1992 (cuprinse în trei volume separate) surprind, printre multe aspecte ale acelei perioade zbuciumate sinonime cu bucuria întoarcerii pe pământul natal, cu dorința – afișată mereu – de a contribui la schimbarea propriei națiuni (așa cum el însuși declară, „evenimentele pe care le relatează au schimbat fața lumii și mi-au schimbat viața”), a relației sale cu Familia Regală, cu opțiunea monarhiei și cu integrarea acestor realități în învolburații ani ’90. Ion Rațiu și-a împlinit menirea și și-a servit țara din postura de om politic prin puterea exemplului personal, iar prin legătura cu Mihai I a contribuit la revenirea Familiei Regale în țară și la misiunea de a-i reda României respectul și demnitatea cuvenite.

Legendă foto: Blazonul familiei Rațiu de Noșlac

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Nu aș putea spune cu exactitate dacă editurile organizează angajat, dar într-o manieră subtilă o ripostă la adresa tensiunilor...
„Suferă de o cronică lipsită de umor și de absența radicală a spiritului autocritic”; „e statuar, inflexibil,...
Institutul francez din Iași a găzduit, la mijlocul lunii iulie, un eveniment expozițional inedit pe scena de artă vizuală locală...
Expoziția Iași – Capitală regală, dispusă pe simezele Muzeului Municipal din Iași în perioada iunie-iulie...
Deși nu s-a aflat printre filmele premiate anul acesta la TIFF, filmul lui Marc Crehuet El rei borno (Regele cu un...

Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral