Iași – capitală regală

Maria Bilașevschi Publicat la: 31-07-2017

Expoziția Iași – Capitală regală, dispusă pe simezele Muzeului Municipal din Iași în perioada iunie-iulie a acestui an, s-a dovedit a fi un proiect cu o pregnantă dimensiune europeană, aliniindu-se evenimentelor dedicate Centenarului, însă păstrând particularitățile spațiului ieșean în ceea ce privește continuarea școlii ieșene și a tradiției picturale.

În locul unei expoziții ce ar fi surprins imagini din perioada 1916-1918, expoziția a preluat din istorie personalități, stări și emoții, locuri încărcate de istorie, filtrate și recompuse de fiecare artist în parte conform propriilor gânduri și aspirații, în raport cu actualitatea socială și politică a secolului nostru. Ea marchează împlinirea a 100 de ani de când Iașul a fost Capitală a României (1916-1918), însumând trecerea în revistă a unor semne și simboluri specifice acestui oraș, dar și Europei în acel moment istoric. Expoziția reunește lucrările unora dintre cei mai prestigioși artiști plastici ieșeni, care aduc un omagiu orașului Iași, Capitală regală și a culturii.

Portretul Reginei Maria al artistului Manuell Mănăstireanu o surprinde pe Majestatea Sa într-o ipostază ce însumează sacrificiul și determinarea acesteia, în uniforma de asistentă medicală. Privirea Reginei transmite o stare care, în fapt, depășește spațiul lumescului, înglobând așteptarea, speranța și suferința și emanând o lumină diafană, o aureolă ce cuprinde ca într-un val feminitatea, misterul și fermitatea caracterului ei. Tragismul personajului oglindește atât sensibilitatea și frământările Reginei, emoțiile artistului și întreaga stare de zbucium a societății.

Lucrarea Cuplu regal a artistului Traian Mocanu poate părea rezultatul unui cataclism primordial, dar, în treacăt, surprinzi prezența a două personaje îngrămădite în pastă și în ele însele, ce agonizează într-un marș pe fundalul întunecat. Aluzia semantică ia locul unei directe exprimări prin formă, trimiterea la Regina Maria și Regele Ferdinand ducând povara războiului pe umeri transmițând starea neliniștii și a incertitudinii întregii țări aflată la răscruce.

Constantin Tofan vede regalitatea proiectată pe un cer divizat, sub forma unei păsări însingurate, ce traversează imaginea ca un meteorit de culoare. Peisajul artistului este păstrătorul istoriei locului, iar efectele compoziționale de atmosferă sunt captate cu o mare delicatețe; de exemplu, atunci când concepe siluete sau ramificații ale copacilor, artistul se joacă cu forme cromatice simple, în care se poate vedea simultan amestecul mirabil de rigiditate și flexibilitate, pentru ca forma plăpândă sau viguroasă să se supună intențiilor sale.

Dragoș Pătrașcu proiectează pe un fundal roșu, dens, un portret masculin ce poartă pe pălărie citadela Iașului din perioada războiului, mărginită de doi cai fantastici, simboluri ale unei balanțe imaginare. Figura masculină alegorică, cu orbitele golite, ce poate fi un rege sau un soldat dislocat dintr-un anume timp ori spațiu, ilustrează condiția umană în universalitatea sa, fiind atât sobră, cât și ludică, tragică și sensibilă în același timp.

Rafinamentul sigur și sensibil al liniilor și al culorii aparținându-i lui Mihai Pamfil se observă în portretul unei doamne care încifrează nostalgia unui timp ce aparține memoriei personale asupra istoriei, încărcat cu efuziuni lirice. O poezie aparte ce se așterne pe pânză, vibrând prin culoare, face apel mai ales la simțire. Acest portret poartă amprenta contrastelor specifice artistului, contraste ce articulează o armonie pe care o înțelegem mai întâi cu sufletul, apoi cu privirea.

Îngerii Gabrielei Drînceanu sunt extensiile unor personaje mitice sau istorice. Se remarcă o regină înaripată, coborâtă doar pentru un moment printre oameni, cu o siluetă maiestuoasă, dar care impresionează prin minimalismul coloritului. Această lucrare surprinde întreaga personalitate luminoasă a Reginei Maria, fiind un omagiu adus atât personajului istoric, cât și omului.

Simion Cristea însuflețește lemnul prin intermediul simbolului, îl apropie de o formă palpabilă, ce nu necesită încadrarea într-un timp al omenirii. Sculptura sa calmă și serenă, ferm articulată, ferită de ambiguități structurează o lume secundă realității, dar care se revendică din aceasta, fiind o metaforă pentru meditație.

În nici un registru al creației sale plastice Leontin Păun nu este interesat de aspectul mimetic, ci de acela real, ce emerge din sensul lăuntric al volumului, care își îndeplinește singur destinul. Lucrările sale răsună asemenea unui corn sau a unei orgi care unește oamenii, sub coroana Regelui tăcut.

Felix Aftene creionează o hartă discretă a simbolurilor personale, dar și istorice, care-i conturează existența în spațiul Iașului încărcat de amintire. Din spatele unor aripi de heruvim se înalță clădirea Muzeului Unirii, sediu al Cartierului Regal și reședința regelui Ferdinand (1916-1919). Realismul magic al lucrării sale accentuează măreția și solemnitatea clădirii, sentimentul românesc al ființei este unul de adâncime și de substanță, întemeindu-se mai ales pe atmosfera pe care o degajă compoziția.

Zamfira Bîrzu expune portretul continuatorului dinastiei regale, Regele Mihai, alături de interpretarea unică a unui edificiu istoric ieșean. Artista introduce într-un ansamblu epurat de analogii perfecte câte un detaliu ce are uneori o valoare simbolică și restabilește contactul dintre pictura intens interpretativă și circuitul realității obiective. Astfel, formele și culorile vorbesc despre un alt spațiu, despre o lume ascunsă dincolo de suprafață.

Lucrările lui Sorin Purcaru sunt punctul de plecare pentru construcții spațiale poetice. Una dintre etapele importante este adăugarea unor figuri cu însușiri umane, a unor obiecte parcă smulse din mediul lor și reactivate (robineți, elice), apelând atât la afect, dar mai ales la memorie, pentru a le putea asocia nu atât cu produsele subconștientului, cât cu relicvele prezentului, ce nu sunt ready-mades, ci forme supuse la infinit recontextualizării.

Cristian Diaconescu creează imagini cu o puternică intensitate intimă, o alegorie asupra condiției de artist. Prin captarea unui anumit moment, a unei anumite instanțe, a unei poziții corporale, artistul se poziționează față de sine, nu într-o atitudine ambivalentă, ci ca o exploratoare a artei din punct de vedere istoric. Trimiterea la dimensiunea europeană a experimentului (Duchamp, Tzara) conectează spațiul ieșean din timpul războiului cu cel european, supus acelorași traume, dar și renașteri.

Elena Boțan Potop concepe portretul dintr-un „mozaic de dopuri” al unui om adevărat, participant fără voia sa în luptele din timpul Primului Război Mondial. Artista face un apel la memoria fiecăruia dintre privitori pentru a revaloriza și reda demnitatea celui căruia i s-a atașat eticheta de „erou”. Artista îi comemorează pe cei care au dispărut în ceața atotstăpânitoare a memoriei colective, trăgând un semnal de alarmă asupra faptului că istoria nu rămâne prăfuită într-un tom îngălbenit, ci se poate repeta în orice moment.

Șasiul din piatră al lui Adrian Crîșmaru poate fi văzut ca o fereastră spre trecut sau o oglindă pentru prezent. În această ramă, artistul lasă să se succeadă, conform propriei imaginații și bagajului său cultural, imagini ale trecutului, fiind, în fapt, o lupă asupra propriilor sentimente față de istorie.

Perdeaua, cu o amplă istorie în artele vizuale, este folosită de Rodica Crîșmaru pentru a delimita două lumi, două apariții: cea publică și cea intimă. Accentul nu cade pe personaj, ci pe lumina ce se revarsă prin el, prin perdea, în afara tabloului, aceasta fiind cea care creează starea, cea care descătușează forma și culoarea. Construit dintr-o perspectivă romantică, personajul feminin este atât obiectul privitorului, dar, la rândul său, subiectul propriei observații.

Pe simeză sunt expuse și lucrările rezultate din proiectul Piața Unirii, Piața Artelor 2017, realizate de studenții și absolvenții Facultății de Arte Vizuale din Iași (Ioan Nicorici, Magdalena Martiș, Mădălina Toma, Bianca Boroș, Carmen Costin Bighiu, Flavia Pintea, Alexandra Prigov, Ionuț Filimon și Alexandru Burlacu), ce impresionează nu numai prin calitățile tehnice, dar și prin seriozitatea tratării subiectului, fragmentând anumite elemente vizuale asociate războiului, dilatându-le sau, uneori, încărcându-le cu propriile gânduri și emoții.

Un regal artistic, ce aduce un plus de valoare orașului Iași, un vector ce țintește cristalizarea unor viziuni artistice aparte, trezind interesul tocmai prin această eliberare a artei din spațiul certitudinilor formale, alimentat de analogii sau aproximări.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe