Filosofia în cotidian. De ce sunt mai importante întrebările decât răspunsurile

Gabriela Zboiu Publicat la: 31-07-2017

Profesor de filosofie la Universitatea din București și consilier filosofic în cadrul Asociației Române de Filosofie Practică, Laurențiu Staicu ne propune o abordare modernă și accesibilă a unor importante teme filosofice: de ce există lumea, în ce constă identitatea persoanei, ce este realitatea. Deși aceste teme sunt mai degrabă familiare filosofilor, cititorul acestei lucrări, poate neobișnuit cu limbajul de specialitate, dar dornic de cunoaștere sau cu o capacitate ridicată de a reflecta, va avea acces la toate teoriile prezentate, pentru că, nerenunțând la nici o normă științifică, lucrarea oferă un parcurs clar și coerent în lumea ideilor și a întrebărilor despre lume și viață.

Ceea ce atrage încă din primele pagini este sentimentul eliberator că întrebările pe care ni le punem astăzi și pe care omenirea și le-a pus dintotdeauna nu sunt exagerări sau preocupări nefirești. Ele s-au rafinat cu timpul și au ajuns întrebări filosofice, dar mirarea în fața lumii și nevoia de răspunsuri sunt prezente în fiecare dintre noi, oameni obișnuiți, aflați în situații comune de viață. Fiecăreia dintre cele trei întrebări îi este dedicat câte un capitol și faptul că miza este o întrebare (respectiv trei) nu înseamnă că s-a scris o carte cu răspunsuri. Sunt prezentate istoriile acestor tematici recurente cu observații amuzante și cu un unic personaj care leagă poveștile și care ne provoacă: cercetătorul care ne obligă la tot soiul de experimente mentale ciudate. Importanța acestor întrebări fundamentale nu vine pe calea răspunsurilor, ci prin faptul că deschid posibilitatea adâncirii cunoașterii de sine prin conștientizarea unor convingeri și a unor valori, prin descoperirea că anumite probleme de viață nu țin de sfera patologicului, ci sunt dileme morale sau crize existențiale, că dramatizarea sau aruncarea în tragic pot fi doar credințe și norme personale dobândite și insuficient analizate.

Prima întrebare-capitol, „De ce există ceva mai degrabă decât nimic?”, întrebarea fundamentală a metafizicii, după cum a numit-o Heidegger, ne poate oferi mai multe răspunsuri care ne ghidează și ne îndrumă. Putem opta pentru varianta populară, tradițională, și anume că o ființă divină și perfectă a ales să creeze lumea, sau putem să credem într-un răspuns către care tinde știința de astăzi: lumea s-a născut dintr-o supă primordială. Din ambele alegeri vor decurge consecințe importante pentru viața personală a subiectului, iar rostul filosofului sau al filosofării este de a formula „temeiuri în sprijinul unor afirmații și de a critica temeiurile care li se par greșite sau slabe”, și nu de a da verdicte.

A doua întrebare-capitol, „Cine sunt eu?”, așa cum am fost avertizați, nu are nici ea un răspuns. Dar, încercând să aflăm cine suntem ca persoane, există mari șanse să aflăm cât suntem dispuși să ne transformăm pe noi înșine. Trecând mai departe de viziunea internalistă, care susține că persoana este alcătuită numai din trăsături interne care nu se pot schimba, și de teoria externalistă, care susține că persoana se construiește în timp, integrând proprietăți și trăsături din exterior, atingând dualismul cartezian trup-suflet preț de câteva pagini, precum și problema persistenței în timp, teoria „egoului” și teoria „mănunchiului”, capitolul se încheie cu o recomandare: convențiile încheiate între noi pentru a defini persoana sunt utile atâta vreme cât nu se transformă în himere care ne răpesc maturizarea – cu sau fără voia filosofilor, curiozitatea ne va împinge spre testarea și lărgirea granițelor cunoașterii.

A treia și ultima întrebare-capitol sau a treia poveste metafizică – după cum și-a intitulat autorul acest parcurs, „Ce este cu adevărat real?” – pleacă de la Kant, care a dat o „lovitură de grație” credinței noastre că putem cunoaște lumea așa cum este ea, de vreme ce o privim întotdeauna cu anumiți ochelari pe care nu-i putem scoate niciodată. Nici Thomas Nagel nu scapă analizei propuse de Laurențiu Staicu: lumea este una singură și, deși o putem cunoaște într-o măsură cu ajutorul științei, nu o putem înțelege doar cu ajutorul acesteia.

Printr-un fir roșu care leagă miturile, poveștile despre zei cu orizontul lărgit al științei, filosofia antică a lui Platon cu filosofia politică a lui Nozick, Laurențiu Staicu nu ne oferă răspunsuri, ci ne lasă cu mai multe întrebări. Iar valoarea estetică a lecturii vine din libertatea lăsată fiecăruia de a-și da propriile răspunsuri, de a-și clarifica perspectivele printr-un traseu paradoxal: nu prin răspunsuri primite de-a gata, ci prin și mai multe întrebări.

Efortul conștient al celor ce se îndeletnicesc cu filosofia ar trebui să fie și acesta: nu căutarea de soluții ideale la probleme ideale, ci soluții mai modeste, dar aplicabile la probleme practice și imperfecte. Nu se dorește crearea unei confuzii între filosofie și ceea ce s-ar numi filosofie practică, ci revenirea, atât cât se poate, la scopul și misiunea ei inițială, aceea de a ne ajuta să trăim mai bine și mai împăcați cu noi înșine.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral