Poeme

Mihaela Stanciu Publicat la: 07-12-2017

sub egida intențiilor bune

în dunga ușii – soarele

e-asta-mi vine să cânt

un curcubeu pe șira spinării

și culorile mi se topesc pe haine

hei, mi amigo,

am poftă de râs și de plâns în trup de copil

sărutul tău cast

un fel de El Camino Primitivo

dialogul nostru de periferie sentimentală

 

 

în avans de ziua femeii
 

în extrasezon să mă cauți la mare

se tot rostogolește prin mine

vrea să mă ocupe

cu fiecare cută

cu mirosul adânc de melci intrați în putrefacție

cu nuanțele unei culori fără definiție

nu mă gândesc la mai nimic

mi-e suficient să refac o fotografie

de pe vremea când nisipurile răscolite

îmi păreau dune

 

 

(pseudo)evadare

pistruii îmbrățișați pe obraz

îmi aduc aminte de lacrimile

venite la timp și nelatimp

atunci îți spuneam că am cunoscut o fată cu numele Speranța

mi se părea frumoasă

doar pentru că avea părul scurt

atunci îmi spuneai că ai cunoscut o fată cu numele Lacrima

ți se părea frumoasă

doar pentru că vorbea întruna

ploua rece și traversam șei și creste

doar pentru a ajunge la o cabană din Munții Bucegi

cu fiecare pas treceam dintr-un anotimp în altul

și-mi plăcea că pustietatea mă apropia de mine

am tăiat o lămâie verde în bucăți

și am mâncat-o de parcă ar fi fost o prăjitură

 

 

* * *

m-am interiorizat voit

să văd cum e viața în altă femeie

în dedesubtul injecțiilor ei de vitalitate

simt miros de rufe umede

în mine locuiește altă femeie

cu voce

exteriorizări

câteodată reușim să ne dedublăm

ea din memorie

eu din imaginație

 

 

pe Str. Miorița

casele stau cuminți –

pioni pe tabla de joc

în timp ce mișunăm și ne ascundem după ele

tu vii odată cu noaptea

eu învăț să mă bucur de liniștea secundelor

lume, jucătorii tăi sunt trișori

pe așa fundal dau cu zarul

și speră să câștige

 

 

* * *

să te așezi pe obstacolele dintre noi

aici toate mor înainte de a se naște

fericirea indigo

n-are loc la lumina zilei

o pastă soioasă

integrarea cromatică dintre mine și tine

a ajuns în ultimul hal

lasă-i să creadă ce vor și vino mai aproape

mergem la piață,

mâncăm o ciorbă de lobodă

și ne facem rumeni în obraji

 

 

* * *

ai ieșit

din albia momentului

nu producem efecte

călăreț fără ochi

cum să te povestesc?

(sânge,

șoaptă,

scâncet,

Styxul pe care nu-l pot evita?)

ți-am scris manufacturier

numele

simbioză afectivă

tresărită

Legendă foto: Orașul meu. Universul meu, pictură de Petre Chirea

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe