Geneză

Teodor Corban Publicat la: 07-12-2017

Mioritic ciobăneam

Alinare

Pomul n-are

Când pe măr în vierme-l doare.

Și nu-ți pasă

Iarbă grasă

Când pe mac îl doare-n coasă?

Nu te doare

Val de mare

Când pe scoică-n perl-o doare?

Și tu sânge

Nu te frânge

Când pe ochi îl doare-n plânge?

Și nu te „ah”

Nici „aoleu”

C-am fost „noi” și sunt doar „eu”?

Nu te spin

Tu trandafir?

Nu te zâmbet, tu, sictir?

Nu te lanț

Tu, za nătângă?

Nu te dreaptă când ți-e stângă?

Ba m-aș stângă și m-aș plângă

Și m-aș mare și m-aș doare

Și m-aș vierme-n adevăr

Să nu mă mai doară-măr

Și m-aș Dorothy din Oz

Să mă ducă Sporul Roz

Și te-aș mai

Și te-aș mai hai

Ca să fim gură de rai.

 

 

Geneză
 

La început a fost gândul.

Și gândul s-a făcut o foaie albă de hârtie.

Și hârtia a fost cumpărată de la colț, unde un evreu bătrân, în dugheana lui, mi-a zis:

„Să se facă lumină!” Și hârtia a făcut lumină.

Și s-au aprins stelele. Și stelele au zis:

„Pentru cine ardem noi?”

Și evreul m-a întrebat:

„Mai vrei? Cumperi și celelalte?”

Eu am zis:

„Da”. Am plătit și… au apărut și celelalte.

Le-am suferit. M-au bucurat. Apoi m-au îmbătrânit. Apoi m-au speriat.

Și evreul m-a întrebat:

„Nu le vinzi? ți le cumpăr înapoi. La jumătate de preț. Vrei?”

Eu am zis:

„Da”. Și mi-a dat pentru tot o foaie albă. Nu mai era chiar nimic pe ea.

Îl întreb:

„Nu mi-ai lăsat nimic? Nici măcar stelele?

El: „Care stele?”

Eu: „Alea”.

El: „Ai rămas cu gheșeftul”.

Eu: „Care?”

El: „Experiența. Memoria. Ale tale sunt.”

El aproape că a dispărut.

Eu am rămas singur, cu o foaie albă și caut și acum

stelele și gândul.

 

 

Cafea la nisip
 

Tocmai murisem

Rămăsese numai gândul, care a luat-o înaintea trupului.

Trupul rămăsese ceva inestetic și de înfiorat

În urmă.

Gândul vedea cum ei m-au deschis.

Au găsit ceva ce ei nu căutau.

Nu era nimic malign

Nu era nici benign.

Au găsit ceva sublim-gn.

În mijlocul sternului era o stelă funerară pe care scria:

„Suflet indescifrabil”.

Apoi, ca să-și justifice prețioasele titluri de para-ultra-medici, au decis: „Duceți-l la reanimare”.

M-au reanimat

Și din mine a reieșit un film vesel, de desene re-animate, unde

Și Tom și Jerry din mine

Se închinau la biserica cu hramul „Sfinții Neuro și Vegetativu”.

Apoi stela din sufletul meu a fost râșnită,

S-a făcut nisip

Și mă mai puteți vedea la un turc din Constanța,

Unde, pe vremuri,

Se făcea cea mai bună

Cafea la nisip.

Legendă foto: Tehnică mixtă, Jean Louis Bessede

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe