Mioritic ciobăneam
Alinare
Pomul n-are
Când pe măr în vierme-l doare.
Și nu-ți pasă
Iarbă grasă
Când pe mac îl doare-n coasă?
Nu te doare
Val de mare
Când pe scoică-n perl-o doare?
Și tu sânge
Nu te frânge
Când pe ochi îl doare-n plânge?
Și nu te „ah”
Nici „aoleu”
C-am fost „noi” și sunt doar „eu”?
Nu te spin
Tu trandafir?
Nu te zâmbet, tu, sictir?
Nu te lanț
Tu, za nătângă?
Nu te dreaptă când ți-e stângă?
Ba m-aș stângă și m-aș plângă
Și m-aș mare și m-aș doare
Și m-aș vierme-n adevăr
Să nu mă mai doară-măr
Și m-aș Dorothy din Oz
Să mă ducă Sporul Roz
Și te-aș mai
Și te-aș mai hai
Ca să fim gură de rai.
Geneză
La început a fost gândul.
Și gândul s-a făcut o foaie albă de hârtie.
Și hârtia a fost cumpărată de la colț, unde un evreu bătrân, în dugheana lui, mi-a zis:
„Să se facă lumină!” Și hârtia a făcut lumină.
Și s-au aprins stelele. Și stelele au zis:
„Pentru cine ardem noi?”
Și evreul m-a întrebat:
„Mai vrei? Cumperi și celelalte?”
Eu am zis:
„Da”. Am plătit și… au apărut și celelalte.
Le-am suferit. M-au bucurat. Apoi m-au îmbătrânit. Apoi m-au speriat.
Și evreul m-a întrebat:
„Nu le vinzi? ți le cumpăr înapoi. La jumătate de preț. Vrei?”
Eu am zis:
„Da”. Și mi-a dat pentru tot o foaie albă. Nu mai era chiar nimic pe ea.
Îl întreb:
„Nu mi-ai lăsat nimic? Nici măcar stelele?
El: „Care stele?”
Eu: „Alea”.
El: „Ai rămas cu gheșeftul”.
Eu: „Care?”
El: „Experiența. Memoria. Ale tale sunt.”
El aproape că a dispărut.
Eu am rămas singur, cu o foaie albă și caut și acum
stelele și gândul.
Cafea la nisip
Tocmai murisem
Rămăsese numai gândul, care a luat-o înaintea trupului.
Trupul rămăsese ceva inestetic și de înfiorat
În urmă.
Gândul vedea cum ei m-au deschis.
Au găsit ceva ce ei nu căutau.
Nu era nimic malign
Nu era nici benign.
Au găsit ceva sublim-gn.
În mijlocul sternului era o stelă funerară pe care scria:
„Suflet indescifrabil”.
Apoi, ca să-și justifice prețioasele titluri de para-ultra-medici, au decis: „Duceți-l la reanimare”.
M-au reanimat
Și din mine a reieșit un film vesel, de desene re-animate, unde
Și Tom și Jerry din mine
Se închinau la biserica cu hramul „Sfinții Neuro și Vegetativu”.
Apoi stela din sufletul meu a fost râșnită,
S-a făcut nisip
Și mă mai puteți vedea la un turc din Constanța,
Unde, pe vremuri,
Se făcea cea mai bună
Cafea la nisip.
Legendă foto: Tehnică mixtă, Jean Louis Bessede