Partidul de stânga – ideal şi realitate

Maria Cernat Publicat la: 07-12-2017

Idealul de partid și politician reprezintă una dintre cele mai tentante fantezii erotico-politice ale momentului. Năzuințele noastre sincere și profunde vin să compună imaginea irizată a liderului și a partidului care să ne conducă pe noi, cei mulți și doritori, spre viitorul luminos al progresului și bunăstării. Întregul eșafodaj al politicii actuale datorează atât de mult imaginației și reprezentărilor fanteziste asupra realității, încât orice discuție riscă să se piardă în noi și noi fantasme fără nici o legătură cu meschinele lupte pentru putere. Asta nu înseamnă că trebuie să excludem cu totul fantezia din discuție. Dezbaterile politice au drept țintă un discurs cât mai rațional și detașat. Teoria politică este făcută de cele mai multe ori de bărbați albi care se pretind raționali. Dar iată, fără imaginație și fantezie nu putem avansa. Aceste constructe mintale sunt însă rezultatul unor condiționări culturale, istorice, economice. Astfel, România ultimelor decenii a fost dominată de idealul purității, al liderului incoruptibil care să învingă într-o luptă de proporții epice hidra corupției. Acum mai mult decât oricând, limbajul sobru al comunicării politice a fost penetrat de „meme”, de „gif”-uri, de retranspuneri postmoderne în limbajul politic ale scenelor, personajelor, imaginilor, mesajelor specifice culturii de masă care fac deliciul publicului consumator. Încerc să mă îndepărtez pe cât posibil de asemenea reprezentări de basm atunci când încerc să schițez imaginea unui partid ideal de stânga.

Asumpția cu care vreau să mă lupt mai eroic decât Harry Potter cu Lord Voldemort este aceea că există lideri politici buni sau răi așa, pur și simplu, independent de contextul social. Experimentele zguduitoare de psihologie socială (experimentul Milgram, experimentul „închisorii” de la Stanford) ne arată că aproape oricare dintre noi poate deveni erou negativ în condiții prielnice. Prin urmare, dacă dorim progres și bunăstare, trebuie să ne concentrăm pe proceduri și instituții, pe persoane juridice, cum ar veni, nu pe persoane fizice și ale lor însușiri mirobolante. E foarte greu de contracarat star system-ul din politica de consum de masă, însă e singura cale. Prin urmare, cred că există câteva aspecte de care orice partid trebuie să țină seama dacă dorește să nu ajungă un sistem mafiot de trafic de influență și spălare de bani:

  1. Show me the money. Oricât de mult am zăbovi în discuții ideologice lăudabile și documentate cu multă acribie academică și fervent avânt tovărășesc, chestiunea banilor poate, din păcate, să urce sau să coboare o organizație cu o viteză mai mare decât orice diferend ideologic. Stabilirea unor proceduri transparente – cine și cât a dat – de colectare a fondurilor este esențială. În plus, mai e o chestiune delicată aici. Dacă vine mâine Bill Gates cu vreo două miliarde de dolari la o formațiune aflată în chinurile formării, una mică și entuziastă pentru care am și eu tot sprijinul, cum e DEMOS, ce faci? Lipsa totală de democrație în economie a dus la o concentrare a capitalului care l-ar fi năucit pe Marx însuși. În aceste condiții, este foarte dificil pentru partidele politice să gestioneze această chestiune. Dacă nu acceptă cei 30 de arginți, riscă să nu poată intra la masa puterii; dacă acceptă, riscă să cânte cum dictează finanțatorul. Cum varianta a doua am tot văzut-o la lucru și la noi, și peste hotare – să nu uităm că în mandatul lui Bush s-a renunțat la reglementarea care prevedea o limită maximă a contribuțiilor electorale –, ar trebui probabil optat pentru prima variantă. Cu alte cuvinte, trebuie stabilită o limită maximă a contribuțiilor, fiindcă altminteri independența și autonomia deciziei politice vor fi grav afectate. De aceea, e nevoie de reînvierea politicii prin partide de „cadre”, adică partide care au la bază sprijinul popular prin donații mici, dar numeroase.
  2. Proceduri democratice și transparente de alegere a liderilor.
  3. Proceduri clare de selecție a membrilor.

În general, pentru mine partidul de succes este cel care va reuși să imagineze variante de exercitare a puterii care să aducă într-un mod eficient cât mai mulți cetățeni mai aproape de decizia politică. Platformele electronice oferă azi posibilități de comunicare și dezbatere care până mai deunăzi ar fi fost pur și simplu de neimaginat. De ce nu le-am folosi în scopul de a le da cetățenilor posibilitatea să se exprime și să decidă? De ce le folosim aproape exclusiv ca să spionăm ce spun oamenii? Să nu uităm poveștile halucinante cu servere de miliarde de euro menite să urmărească și să stocheze tot ce vorbim sau tastăm. De ce să consolidăm tehnologii de spionaj când am putea să-i încurajăm pe cetățeni să spună direct și deschis care le e păsul și, în loc să stocăm informația, s-o folosim ca să luăm decizii pe această bază. Fiindcă, la modul ideal, cetățenii ar trebui să decidă în cât mai multe privințe. Altminteri, vorba unui amic, a exercita puterea prin reprezentanți e ca și cum ai face sex prin reprezentanți. Doar că, firește, cum spuneam și cu alte ocazii, puterea n-o au întotdeauna cei care votează, chiar fiind vorba despre un referendum. Adevărata putere o au cei care pun întrebările. Totuși, cred că într-o eră a deziluziei când tot ce sperăm este ca politicienii să nu ne fure prea rău sau măcar să ne păzească de teroriști, reînvierea interesului pentru politică în genere ar fi o realizare fără precedent. Pentru moment, platfomele electronice de socializare sunt folosite pentru a determina profilul electorului și a „mula” produsul politic pe chipul și asemănarea acestui profil. Vrea publicul nițică ortodoxie, hai să-i dăm, vrea nițel conservatorism și blamarea homosexualilor, hai să-i dăm, vrea nițel rasism și lideri macho, gata șefu’! Clientul nostru, stăpânul nostru! Ne contorsionăm la comandă și îndeplinim cele mai perverse fantezii ale publicului elector doar ca să ajungem la putere.

Dincolo de fantasmele și idealizările noastre cele de toate zilele, e posibil să ni se spună că toată discuția e inutilă întrucât, iată, avem de aproape un sfert de secol un partid social democrat la putere. Așa e, doar că nici după cele mai laxe standarde Partidul Social Democrat nu e un partid de stânga. Ce să fie de stânga? Deriva naționalistă marca Ponta sau Firea? Măsurile procorporații, discursul umil în fața mediului de afaceri? Provoc orice analist cu nervi suficient de tari să facă o analiză de conținut pe discursul liderilor PSD și să ne spună de câte ori i-au auzit menționând termeni ca: echitate, egalitate de șanse, lupta împotriva inechității, progres social, ascensoare sociale, incluziune socială, distribuție echitabilă a resurselor, taxare progresivă, solidaritate socială, justiție socială, protecția minorităților sexuale, cote de gen, egalizarea veniturilor salariale între bărbați și femei. Vă spun eu că o să aveți o surpriză. Partidul Social Democrat e o rețea cvasimafiotă puternic conectată prin rețele formale și informale de putere la resursele publice, având în mână la ora asta mare parte din administrație – primăriile în speță, mare parte din inspectoratele școlare și conducerile școlilor, plus ANAF. Puterea acestui partid vine din puternica sa conectare la fondurile publice și ceva în plus, prostia partidelor „de dreapta”.

Mare parte din succesul PSD se datorează faptului că de cele mai multe ori aleargă singur. De ce? Simplu, alternativa este și mai proastă! Fără să se remarce prin lideri puri și duri, fără urmă de pată la dosar, partidele concurente practică o formă de rasism social de cea mai joasă speță. Cum spuneam cu alte ocazii, de 25 de ani nu aud decât aceeași elită obosită „de dreapta”, care se tânguie ca o pisică dezabuzată clamând prostia poporului. Un popor format din „babe fără dinți, gata să-și vândă votul pe-o sticlă de ulei rânced”. De 25 de ani auzim acest refren de care ni s-a acrit, ce denunță prostia și incultura poporului care refuză, ce surpriză, să-i voteze ei, pe liderii de dreapta frumoși și deștepți, și-i preferă pe corupții de PSD-iști. Tot stau și mă întreb oare când o să se trezească Partidul Național Liberal, de pildă, din aceste ridicole spasme elitisto-tânguitoare și o să înțeleagă un lucru simplu, pe care o să îl exprim printr-un apel direct către liderii de dreapta. Tovarășu’ politician, îți pute poporul? E prea prost pentru nasul tău fin, e prea sărac și needucat? N-are destui dinți? Perfect! Stai acasă! Cine te pune să te bagi în politică? Ți-a pus cineva pistolul la tâmplă? Știi, e un lucru curios pentru un arogant ca tine, dar cu oameni tineri, frumoși, sănătoși și educați poate guverna oricine. Ce te faci cu restul? Căci, știi, e un lucru la fel de curios, dar, dacă printr-o întâmplare ajungi la putere, o să păstorești și turma aia de oițe ceva mai negre și fără dinți de care nu eziți să te dezici cu toate ocaziile, de parcă n-ar fi și ei oameni ca tine.

PSD are și va avea succes pentru că înțelege un lucru simplu: România e o țară săracă, formată din oameni săraci și dezavantajați, prin urmare, dacă vrei să câștigi alegeri, nu te apuci să-i cerți că-s proști și fără dinți, că o să dea cu ștampila în trandafiri fără să clipească! PSD a reușit să se apropie de omul simplu ca discurs și mai ales imagine. L-aș vedea oricând pe Tudose trăgând un șpriț la birtul gării cu niște băieți din popor. Acum simt cum vajnica „dreaptă” românească se contorsionează în chinuri și greață. Da, dar uită că mare parte dintre conaționalii mai puțin avantajați ca ea asta așteaptă, să vină la putere cineva care să-i înțeleagă și să-i accepte. Adică dacă ești sărac și fără studii, n-ai voie să speri că o să vină cineva să îți reprezinte interesele? Să fim foarte clari, PSD zburdă nestingherit pe terenul lăsat liber de niște partide de dreapta care adoptă politica sinucigașă a dezbinării electoratului. Și-a consolidat atât de tare puterea la țară, încât oamenilor a ajuns să li se facă frică să iasă din cuvântul primarului, de care au ajuns să depindă grație descentralizării impuse de partidele de dreapta. O mare masă de oameni destabilizați de măsuri neoliberale – descentralizare, scutire de taxe, destructurarea sindicatelor – sunt acum la mâna jupânului PSD-ist. Cine, dacă nu PDL și PNL, a contribuit la această stare de lucruri?

Închei cu o întrebare care se adresează în special acelorași partide de dreapta: dacă electoratul e așa de prost și ușor de prostit și voi așa de deștepți, de ce nu sunteți în stare să veniți cu soluții alternative să-i câștigați pe acești oameni de partea voastră? De ce în 25 de ani PSD a fost singurul care măcar a mimat un interes pentru sărăcie, pentru condiții de muncă. Ce să facă oamenii cu anticorupția de care vă agățați ca de soluția ultimă (ca să nu-i zic finală)? S-o mănânce seara pe pâine? S-o pună la pachet copiilor? Vă ofer un exemplu concret. La mine, la universitate, lucrează o femeie de serviciu plătită cu salariu minim. Are o fetiță care o ajută seara să facă sălile de curs curate. Ei, această femeie trebuie să îi cumpere fetiței adidași azi, nu mâine, și nici peste trei luni, să poată merge la școală. Pe cine credeți că o să voteze? Pe cineva care îi promite creșterea salariului minim sau pe cineva care îi vorbește despre deficit bugetar? Încetați s-o mai blamați pentru alegerile ei! Dacă ați avea suficientă inteligență politică să vă puneți o secundă în papucii ei, ați înțelege că nu votează din prostie PSD! Vreți alternativă la PSD, puneți-vă o secundă în locul femeii de serviciu despre care vă vorbesc. Vă va ajuta ca politicieni, vă va ajuta ca oameni!

Sursa foto: iDevice.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe