În căutarea unui partid social și democrat

Andrei Crăciun Publicat la: 07-12-2017

România ne apare din nou paradoxală. Într-o lume în care cresc populismele de dreapta, la noi în țară conduce un partid social-democrat ales cu un scor zdrobitor. Victoria a apărut după o retorică național-ceaușistă și o serie de promisiuni care n-au susținere economică, dar au fost îndelung visate de popor. Problemele încep să apară din momentul în care ne uităm mai bine la acest partid social-democrat și constatăm că nu e nici social, nici democrat. E doar partid – se bazează pe o disciplină cu adevărat comunistă și pe o politică de cadre, în care ideea centrală este promovarea cadrelor celor mai obediente conducerii, într-un desăvârșit sistem piramidal, aproape stalinist.

 

Se răsucește tovarășul Ion Iliescu în vila din Primăverii

Acest partid nu este de stânga, în ciuda faptului că îi moștenește pe bolșevicii români (sau, poate, tocmai de aceea). Nu doar că nu e un partid de stânga, este – dimpotrivă – un partid conservator. Să le numărăm, așadar, coane Fănică. Relația cu Biserica. Stânga, tradițional, nu are înregimentare religioasă. Se răsucește tovarășul Ion Iliescu în vila din Primăverii când vede cum ling cei de la vârful partidului moaștele timpului prezent. Nu există politician care să se afișeze mai abitir cu popii decât cel cu carnet de social-democrat. De unde atâta fior mistic? Penetrarea grației divine în sufletul socialiștilor coincide cu creșterea puterii financiare a Bisericii.

 

Pandelizarea

Când a ajuns Patriarh, acum zece ani, Daniel constata că „din punct de vedere al banului, Biserica e săracă”. În ultimii zece ani, s-au întărit relațiile între mediul de afaceri popesc și cel politic. Se bat cruci, se trimit autocarele cu pelerini pe la procesiuni. Ne aflăm în plină pandelizare social-democrată a fenomenului de contopire Biserică-partid. Și se mai răsucește tovarășul Ion Iliescu în vila din Primăverii și când mai vine vorba despre modelul suedez. O troică la conducerea unei țări, în care să aibă și sindicatele rolul lor? Foarte frumos, atât că sindicatele sunt o farsă, dacă nu o glumă.

 

Și cu familia tradițională, și cu sufletul în raiul socialist

Relația cu drepturile omului. În continuarea celor afirmate anterior, bineînțeles că partidul îmbrățișează inițiativa Coaliției pentru Familie. Și așa, îmbrățișați, se așază sub frumoasa cupolă a gândului de a rămâne cum am fost. E frumoasă această dragoste, dar buba e că au și oamenii drepturile omului și că o legislație în chestiunea parteneriatului civil ar veni în întâmpinarea acestora. Partidul nu îi e în contră neapărat, dar o poartă prin comisiile parlamentare către un viitor incert. În schimb, poziționarea la marele referendum care va urma e clară: partidul e și cu familia tradițională, și cu sufletul în raiul socialist.

Relația cu naționalismul. Cei mai patrioți (vorba vine) oameni din universul nostru sunt în partid (s-au întors de la Generalul Academician Doctor Oprea, cel cu polițistul-motociclist ucis în groapă, când se grăbea Generalul Academician Doctor la întâlnirea cu interesul național). Tradițional, oamenii de stânga au fost internaționaliști (a fost și un apreciat cântec bolșevic, se aude că l-ar fi cântat și Nicolae Ceaușescu lângă zidul de la Târgoviște). E greu de auzit o retorică mai naționalistă astăzi (mai anti-internaționalistă) pe scena politică. Partidul și-a creat și trompete care nu puteau să spună gândurile profunde ale partidului (din rațiuni de conflict deschis cu partenerii noștri euroatlantici). Așa au apărut ciozvârtele politice duhnind a xenofobie, șovinism și antisemitism. Cum, ați uitat deja de partidul fugarului Ghiță? N-ar trebui. Și tot pe această linie se înscrie și demonizarea lui Soros (pe care, desigur, nici nu-l ajută prea mult faptul că e și evreu, și ungur, și american, și bogat, și finanțator al societăților deschise).

 

Nu prinzi „genunche” de intelectual în Partid

Partidul e prietenos și cu oamenii de afaceri, partidul nu pune în prim-plan nici Sănătatea, nici Educația, nici Munca, nici Protecția Socială, iar taxa de solidaritate seamănă mai mult cu o invitație la jaf. Ne aflăm în plină profeție a părintelui-fondator: trăim timpurile unei social-democrații de cumetrie. Să mai luăm în considerare că stânga are, în lumea mare, o relație excelentă cu mediul universitar. Stânga culturală domină de altfel establishmentul. Stânga e un magnet pentru intelectuali, pentru filosofi, ba chiar și pentru bieții poeți, datorită asocierii (adeseori falsă) cu umanismul. În România, intelectualii partidului  stau în „genunche” și își cumpără doctorate în științele apărării și au o relație ciudată cu serviciile de Intelligence (bine, nici intelligence-ul românesc nu prea are legătură cu inteligența, tot așa cum stânga e de dreapta, și, în general, mica noastră lume, întoarsă pe dos). Intelectualii Partidului sunt colecționari de tablouri, pe care dacă îi iei repede nu știu nici tabla înmulțirii (au în schimb puternice legături cu lumea interlopă).

 

Stânga care ne lipsește

Ca atare, în România nu doar că nu conduce un partid social și democrat, ci dimpotrivă ducem o lipsă cumplită de un partid de stânga. Nu e prea multă stângă în România, e mult prea puțină. Până și sărmanii hipsteri, fără să știe, tot de stânga sunt. Neavând cu cine să voteze, s-au refugiat într-o uniune care a promis că salvează România toată, dar nu s-a putut salva nici pe sine, ratându-și până și o minimă definire ideologică.

E greu, tovarăși și tot așa va fi și mai departe. Greu.

Sursa foto: 4Tuning

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe