Migraţiile şi consecinţele lor

Daniel Gheorghe Publicat la: 07-12-2017

Primăvara arabă, un experiment social-politic de înlocuire a dictaturilor naționaliste arabe din Africa de Nord și Orientul Mijlociu cu regimuri pseudodemocratice, s-a dovedit a fi scânteia care nu doar a răsturnat dictaturi, ci a și readus în prim-plan ideologiile totalitare de factură islamistă. Acest fenomen de care a încercat să profite atât Estul, cât și Vestul, această rebeliune sângeroasă care s-a întins din Tunisia, Libia și Egipt, trecând peste Siria și Irak până în Bahrein și Yemen, a alimentat pe deplin interesele celor două puteri care își dispută supremația în zonă, barbara dictatură wahabistă din Arabia Saudită și Iranul radical șiit. Dacă mai punem în ecuație interesele geopolitice ale Rusiei, jocul perfid al Turciei lui Erdoğan la mai multe capete și catastrofala politică externă americană sub echipa „progresistă” Obama-Clinton, avem tabloul total al unui dezastru umanitar, social, cultural și identitar care a transformat Orientul în rezervor de terorism jihadist și în placa turnantă a celei mai mari migrații ilegale de persoane din istoria recentă.

Siria, ca de altfel și Irakul, nu au fost niciodată centre ale jihadismului, ba chiar, pe fondul unui raport echilibrat dintre musulmanii suniți și cei șiiți, cât și prin prezența unor mari comunități creștine autohtone (arabe și siriace) care în Siria ajungeau până nu demult la aproximativ 20% din populație, iar în Irak, la aproximativ 7% din populație, fondate pe baza moștenirii coloniale occidentale și având pe lângă vorbitorii de arabă largi comunități de limbă kurdă, aramaică (siriacă) ori turcă, aceste state care nu au fost niciodată „state naționale” în înțelesul european al ideii naționale, ci mai curând soluții de compromis etnoreligios în era postcolonială, au fost guvernate de dictaturi laice, care îmbinau socialismul cu naționalismul arab. Acest fapt a dus la permanente coliziuni cu liderii religioși, atât cu cei moderați, cât și cu cei de factură extremistă, care îmbrățișau linii radicale. Căderea celor două mari state din regiune, Irak și Siria, dezintegrarea lor în faza războiului civil și avansul elementelor teroriste de tip salafist atât în fața armatelor regulate, cât și a insurgenței naționale, cu revendicări politice, a dus la ceea ce astăzi cunoaștem drept „criza migranților”. În fapt, căderea Siriei a antrenat pe lângă apariția jihadismului într-o țară cu un islam moderat și cu deschidere către Europa, și expansiunea în regiune a traficului de persoane. Zeci de milioane de sirieni și irakieni au fost dislocați în urma războiului, marea majoritate a refugiaților putând fi regăsiți în taberele din Turcia, Iordania și Liban. De regulă, sunt oameni pașnici, care au fugit din calea războiul pentru a se salva, nu au tendințe de radicalizare și vor doar să revină la o viață normală. O parte dintre refugiați au fost antrenați într-un mare val de migranți economici, care merge pe două căi către națiunile europene recunoscute pentru statul social (Germania, Suedia, Franța etc.). Prima cale, după prăbușirea Libiei și infiltrarea elementelor jihadiste în Tunisia, este prin nordul Africii spre Italia, aducând migranți economici din țări care nu au legătură cu Primăvara arabă, precum Mali, Niger, Ciad, Nigeria, Ghana, Senegal și multe altele, iar al doilea val, care a găsit această acoperire sub realii refugiați sirieni, adună oameni din țări precum Bangladesh, India, Pakistan, Afganistan, Iran până la Albania, alături de persoane din Siria, Irak și alte țări din regiune, calea aleasă fiind prin Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia și Ungaria, după care urcă spre Europa Centrală. De acest val de migranți care practic a desființat în anul 2015 atât tratatul Schengen, cât și acordul cu privire la azil și azilanți la nivel european, încheiat la Dublin, au profitat nu doar migranții economici dispuși s-o ia la pas mii de kilometri și să vândă tot ce au pentru a plăti serviciile traficanților, nu doar o minoritate mai îndrăzneață de refugiați sirieni sătui de taberele mizere și visând la ajutoarele din marile orașe europene, ci și grupări mafiote transfrontaliere și mai ales rețele jihadiste, care s-au ascuns printre migranți și au contribuit nu doar la afaceri ilegale, ci și la creșterea influenței celulelor jihadiste din orașe europene precum Bruxelles, Paris, Londra, Marsilia, Rotterdam, Birmingham ori Barcelona.

Trebuie spus că răspunsul absolut dezastruos pe care liderii europeni l-au dat la această criză a migranților, care a dovedit că hotarele spațiului comunitar sunt la fel de solide precum limes-ul Imperiului Roman de Răsărit asediat de slavi și avari după anul 602, era unul absolut de așteptat. Atât Merkel, cât și Hollande, Juncker, Barroso, Van Rompuy și toți ceilalți fac parte dintr-o generație europeană profund influențată de Revoluția Culturală de după 1968 și tributară unui model ideologic profund influențat de principii precum corectitudine politică, discriminare pozitivă, relativism sociocultural ori multiculturalism. Și dacă am spus multiculturalism, trebuie să înțelegem acest element de gândire motivat profund de complexul „vinovăției” occidentalului în raport cu străinul din Orient, Asia, Africa, nu vorbim de interculturalitate și nici de dreptul legitim la păstrarea propriei identități socioculturale. Vorbim despre dreptul imigrantului de a respinge integrarea în societatea care l-a primit și încurajarea acestuia spre a reproduce pe terenul culturii străine, în care, chipurile, a căutat ajutorul, propriile sale forme de expresie materială, spirituală și mentală comune spațiului pe care în teorie l-a rejectat prin părăsire. Nu de puține ori, prin subvenții sociale, statele occidentale au favorizat respingerea integrării și enclavizarea acestor comunități noneuropene. De aceea, s-a ajuns la situații absolut de neconceput cu o generație în urmă: în Londra, astăzi vezi mai multe femei purtând burqa ori hijab decât la Damasc; celula teroristă care pus în aplicare atentatul de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, deși planul și antrenamentele au avut loc în Pakistan și Afghanistan, a avut baza radicalizării islamiste la Hamburg, și nu la Kandahar; Bruxelles, capitala UE, este dominată la nivelul străzii de mafii din rândul comunităților musulmane, marocane și albaneze; Parisul este martor, la nivelul generației tinere, a unei fuziuni între lumea, interlopii și ideologiile promovate de imamii radicali care impun salafismul la periferie; Marsilia a devenit un oraș algerian. De facto, serviciile secrete deja au raportat la nivelul orașelor occidentale sute de cartiere în care legea statului începe a fi înlocuită cu sharia. Toate aceste fenomene au beneficiat de puternica expansiune în rândul elitelor politice a ideilor seculariste, care au accelerat ieșirea din centrul vieții societății a valorilor creștine, fapt care a facilitat comunităților islamice fervent religioase să simtă punctul slab și să încerce impunerea propriilor norme și valori. Zeci de ani de defensivă a valorilor civilizației europene, de autocenzură a rădăcinilor culturale creștine, de propagandă radicală care a alungat spiritualitatea creștină spre viața privată au dus la eliberarea spațiului public de valorile identitare pe baza cărora a fost construită Europa. Astăzi, în numeroase țări occidentale, bisericile sunt înlocuite de moschei. Iar a critica public acest fapt, nu de puține ori, se poate încheia cu amenzi usturătoare ori chiar dosare penale. Corectitudinea politică a dus la o legislație națională care împiedică libera exprimare și care împiedică orice formă de integrare socială. Acesta este tabloul complet și de aceea trebuie să înțelegem de ce cancelarul german, Angela Merkel, a invitat în cea mai dezvoltată economic țară a Europei peste un milion de migranți care trecuseră graniță după graniță lăsând în urmă spațiul Schengen ca pe o glumă proastă. Trebuie să înțelegem că, după „criza migranților”, spațiul Schengen a rămas o butaforie și un pretext de jocuri politice la Bruxelles.

În fapt toleranța față de enclavizarea comunităților musulmane a dus la mutații sociale majore. În primul rând, cheltuielile sociale au crescut enorm pe fondul „asistenționalismului” adresat cu predilecție nou-veniților cărora li s-a acordat și dreptul de reunire a familiilor în țările de adopție. Apoi, aceste comunități au început să reproducă stilul de viață din țările de origine, iar gradul de reticență al musulmanilor occidentali la adresa națiunilor care i-au adoptat crește la nivelul generațiilor noi, care încep să își caute cu fervoare rădăcinile religioase și etnice, respingând total integrarea. Prin politicile de discriminare pozitivă, prin înțelegerea multiculturalismului precum un Turn Babel modern și, prin absurdului impunerii corectitudinii politice în toate sferele interacțiunii socioculturale, terenul pentru apariția islamismului radical în Europa Occidentală a fost pe deplin pregătit. Această enclavizare a transformat periferiile marilor orașe în zone din care autoritatea statului a dispărut, iar gradul de infracționalitate și violență a atins cote de neimaginat acum câteva zeci de ani. Nu de puține ori, în instanțele de judecată, în ultimii ani, se întâlnesc tot mai multe cazuri în care infractori violenți sunt achitați pe motive ideologice, precum ar fi discriminarea „islamofobă”. Astăzi, a critica derapajele spre sharia ori chiar spre jihadism ale cetățenilor europeni musulmani de la marginile marilor orașe a devenit un act de mare curaj, un act care se poate solda nu doar cu riscul unei agresiuni fizice, ci și cu cel al unei condamnări penale.

Acest val de migrație necontrolată, care aduce în Europa pe lângă grupuri de refugiați chinuiți de trauma războiului civil, un număr uriaș de imigranți economici, printre care se pot ascunde lejer personaje capabile de fapte deosebit de grave, care în mod clar generează costuri sociale și economice, care poate afecta stabilitatea forței de muncă, care pune sub semnul întrebării capacitatea serviciilor de ordine publică și siguranță națională, mai are un aspect: islamizarea. Tot mai multe voci vorbesc despre un proces de islamizare a Europei, un proces care se face tot mai simțit în unele țări din Europa Occidentală, unde cu cât descreștinarea se accelerează, cu atât radicalizarea islamică devine mai vizibilă și duce inclusiv la fenomene greu de bănuit în trecut, precum transformarea bisericilor creștine în lăcașe de cult islamic ori convertirea europenilor secularizați la islam. Paradoxul major al corectitudinii politice este acela că permite apariția nestingherită în comunitățile de imigranți a unor forme de expresie ideologică taxate aspru de lege, inclusiv în țările de origine ale respectivilor. Acest proces de islamizare a Europei, pronunțat de tot mai mulți experți europeni, nu doar că generează sărăcie, polarizare socială, tensiuni sociale, creșterea gradului de violență stradală, ci are și un alt aspect, contestarea pe termen lung a valorilor europene derivate din învățătura lui Hristos: demnitatea persoanei, drepturi egali, libertate de expresie, libertate de alegeri, capitalism economic, pluralismul ideilor și nu în ultimul rând democrație. Însăși reducerea valorilor democratice la cultura Europei postcreștine defensive, care discriminează pozitiv imigranții noneuropeni și își pune permanent cenușă în cap va avea drept efect generarea unui teren de confruntare violentă între civilizații. Singura soluție este integrarea pașnică și respectul celui nou-venit pentru țara gazdă, la fel cum țara gazdă îi respectă drepturile fundamentale așa cum sunt ele prevăzute în legislația internațională.

„Criza migranților” este o lecție dură pentru o comunitate europeană care nu poate jongla la infinit cu dubla măsură, o măsură foarte favorizantă pentru imigranții noneuropeni și în schimb un tratament nu foarte prietenos la adresa loialei și adaptabilei forțe de muncă din Europa de Est. Această criză ne-a dovedit cât de departe este realitatea din teren de discursul birocrației de la Bruxelles și de cât de slabă poate fi Europa în fața unor provocări istorice de mare amplitudine, iar repetarea la o scară generalizată a valului migratoriu poate avea un impact serios asupra identității europene și a viitorului civilizației occidentale. Europa trebuie să se întoarcă la legalitate și să își protejeze în mod eficient și ferm granițele; traficul de persoane este o faptă de crimă organizată, iar prin slăbiciunea frontierelor sale, Europa nu a favorizat atât pe potențialii refugiați, cât mai ales acele rețele mafiote care au făcut bani grei din transportul și călăuzirea migranților și care, nu de puține ori, sponsorizează grupări teroriste de diverse orientări ori regimuri de putere ilegitimă care afectează grav securitatea globală. Criza migranților și gestiunea sa haotică au la baza criza de identitate a construcției europene. Europa nu are nevoie să se reinventeze pe sine însăși, ci doar trebuie să fie ceea ce este prin definiție. Atât timp cât liderii europeni și responsabilii de la Bruxelles nu vor înțelege că Europa înseamnă filosofie greacă, drept roman, spiritualitate și moștenire culturală creștină, criza identitară se va acutiza, iar cele mai sumbre predicții cu privire la „lumea veche” se vor adeveri .

Sursa foto: www.geopolintelligence.com

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe