Morții și viii

Bogdan Popa Publicat la: 07-12-2017

Brexitul și victoriile dreptei naționaliste (vezi politica lui Donald Trump, dar și alegerile recente din Austria și Cehia) sugerează că regulile electorale consolidează ascensiunea nativiștilor și fascismului global. Ce e de făcut? Pe scurt, ce vă sugerez aici este să vă gândiți cum să identificați cine sunt morții și viii din jurul vostru. Un prim criteriu pe care vi-l propun este să vă gândiți că actorii morți sunt cei care joacă după regulile retorice democratice pentru a disciplina pe alții, fără a crea mai nimic nou. Cei care se bat pentru piață liberă, europenizare ori capitalism nu sunt atât de departe de cei care vor un stat intervenționist sau o retribuție echitabilă a veniturilor. Câmpul retoric european s-a stabilizat de mult timp într-o dispută care e un joc închis și hegemonic, al morții unui alt viitor posibil.

Dar dacă știm cine e mort, cine sunt actorii vii? Inventivitatea aici mi se pare că vine din două direcții. Una este capacitatea de a prelua, după victoria retoricii liberale a anilor ’90, termeni care au fost îngropați, cum sunt marxist, comunist, socialist sau anarhist, și de a-i mobiliza pentru a crea o breșă în lumea moartă a capitalului. Deși nu sunt neapărat vii, fiind prinși într-o poziție din care nu pot face multe mișcări, lideri cum sunt Jeremy Corbyn (liderul laburiștilor britanici), Bernie Sanders (fost candidat democrat la președinția Statelor Unite), Pablo Iglesias (liderul Podemos în Spania) ori Ada Colau (primărița Barcelonei) folosesc limbajul și energia unor mișcări sociale pentru a încerca să schimbe regulile jocului. Cei care par să fie cei mai eficienți deocamdată sunt Corbyn, odată ce a deschis un nou câmp discursiv în Marea Britanie în jurul unor teme cum sunt inegalitățile sociale și rasiale, construcția de case ori politica transgender, și Colau, care vrea să oprească gentrificarea Barcelonei și să reinventeze o monedă locală. Ce fac ei până la urmă este să creeze noi condiții economice care să diminueze din inegalitățile sociale ce îi fac pe unii să trăiască bine și pe alții să moară.

Dar sunt figurile politice de stânga capabile să inventeze noi actori politici sau noi direcții de transformare socială? Aici inventivitatea stă în altă parte și exemplul meu favorit sunt mișcările trans- și genderqueer. Omul nou e aliat aici cu spectrul comunismului pentru a arăta degetul capitalului încruntat. Ieșind dintr-un activism politic care s-a normalizat prin căsătoria gay, mișcările trans-, dintr-o experiență a creării de noi subiecți politici, produc o breșă serioasă în capitalul mort. Ce face trans-ul este să creeze o nouă imagine politică prin producerea unui al treilea gen, care distruge termenii identificării din opoziția bărbat-femeie. Mișcarea de a crea o nouă identitate în pașaport, de pildă, mi se pare că produce o capacitate diferită de a imagina ce e posibil într-un spațiu dominat de teme moarte. Mișcările trans-, de altfel, nu susțin numai un proiect de abolire a genului, ci sunt puternic legate de abolirea muncii exploatate, de critica rasismului în instituții, a închisorilor, a poliției și a sistemelor disciplinare care susțin dominația temelor moarte în politica de tip clasic.

Impulsurile anarhiste și socialiste, care subîntind o nouă imaginație politică, vor avea de a face cu rezistența sistematică a diverselor coaliții pentru familie și pentru poliție. Ele vor fi disciplinate nu numai de monștri care au vizibilitate, cum sunt neonaziștii și prietenul lor Donald Trump, ci și de limbajul profesioniștilor în analize politice. Termenul populism, un termen favorit al câmpului de experți liberali, sugerează că există un centru, în aparență neutru și bun, și niște extreme, unde poporul se manifestă sălbatic, fie la stânga sau dreapta. Populismul este un termen care vrea să ne convingă că nativismul alb al lui Trump este similar cumva cu furia oamenilor din România împotriva austerității economice. Termenul „popor” este mobilizat, în retorica experților, în democrație, pentru a anihila supărarea oamenilor, care înțeleg că ei produc o muncă vie și că alții o transformă într-un profit mort. Aici, după cum am înțeles deja, inventarea populismului este parte dintr-un program mai larg, în care viul ce se opune capitalului va fi omorât în public, repetat și cu pasiune.

România e aici un teren de luptă important pentru că un nou câmp politic se formează prin preluarea retoricii nativiste locale, a românismului și cămășilor lui, pentru a restaura supremația fictivă a familiei hetero, albe și cu bani. Profesioniștii retoricii familiei, care, vă amintesc, sunt deja morți, vor să ucidă viul din spațiile alternative, așa sunt ele în România. Aici mă gândesc nu numai la experimente politico-estetice importante, cum sunt Macaz în București, Tranzit în Iași și altele, dar și la spațiile independente create de comunitatea romă, prin care rezistă normalizării și transformării lor în români albi, monogami și europenizați.

Până la urmă, ce te poți întreba după ce ai citit ce-am scris este dacă vrei să joci în echipa morții. Dacă nu vrei, trebuie să știi că singura modalitate de a rămâne în viață este să îți iei o cameră obscură, după cum spune și Karl Marx, și să vezi cine e viu lângă tine.

Sursa foto: Daily Express

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe