De la cultura protestului la imaginea lui

Oana Maria Nicuță Publicat la: 20-12-2017

Dan Acostioaei deschide la începutul lunii decembrie la galeria ieșeană „Aparte” o expoziție de actualitate politică și socială în care analiza discursului public din jurul protestelor #rezist devine principalul demers al actului artistic. Utilizând elemente de limbaj asociate artei neopop și postconceptuale, prin prezentarea unor cutii luminoase, panouri de afișaj cu LED și suporturi textuale manufacturate din materiale textile, expoziția ne introduce într-o atmosferă fascinantă, în care lucrarea devine un agent vizual ce reproduce efectul estetic agresiv al reclamelor. Din perspectiva vizualității, expoziția se reduce la o signalectică deseori contrastantă, exploatată prin intermediul juxtapunerii între coduri cromatice, fragmente iconografice și semnificanți textuali.

Mesajul conceptual al expoziției se concentrează însă pe analiza și critica tensiunilor sociale generate de protestele împotriva acțiunilor de modificare a legilor justiției de actualul guvern desfășurate în ultimul an în România. Se pornește mai degrabă de la ideea că aceste proteste eșuează din ce în ce mai mult, iar forța lor de a crea presiune asupra clasei politice rămâne mai degrabă sub incidența unei demagogii mondene, adoptată social de clasele de mijloc compuse în special din tineri cu vederi liberale și progresiste. De asemenea, asocierea sau confundarea discursului acestora cu cel naționalist și populist, manifestat nu demult cu ocazia Zilei Naționale a României, contradicțiile logice generate de retorica în sprijinul firmelor multinaționale prezentată drept spirit patriotic, asumarea Uniunii Europene ca garant al democrației și anticorupției (omițându-se dubla măsură cu care sunt tratate țările din Estul Europei, exprimată în una dintre pancartele expuse) sau ura de clasă îndreptată împotriva celor săraci (asociați de unii protestatari cu simpatizanții comunismului) pot conduce din nou către un eșec al protestelor, a căror indignare este, pe de altă parte, cu totul legitimă. Deși inițial protestele au reprezentat o forță de coagulare a idealurilor liberale, pronaționale și proeuropene, ele sunt acum văzute de artist ca un instrument politic ce poate conduce la reactivarea primejdioasă a naționalismului și a valorilor politice de dreapta ce pot degenera în extremism.

Cu toate că impactul politic al unei asemenea poziții critice, aflate împotriva curentului dominant, șochează la prima vedere, se poate omite facil tocmai dimensiunea inerent estetică a actului artistic. Utilizarea cutiilor luminoase în manieră ironică indică faptul că mesajele protestelor capătă o dimensiune legată din ce în ce mai mult de promovarea unei imagini de sine în spațiul public și mai puțin de eficiența politică directă, iar estetizarea mesajelor devine o metodă de subiectivizare politică, în care ideea de rezistență civică se transformă într-o marfă chic, care începe să circule pe canalele de media socială. În expoziție, se remarcă faptul că fragmentele de text extrase din retorica protestelor sunt plasate pe false bannere care nu pot fi duse în stradă și rămân obiecte artistice. Folosirea codurilor de culoare – în speță tricolorul – atenționează asupra resurecției naționalismului acolo unde nu te-ai aștepta – în cadrul discursului liberal al protestelor, dar și asupra tensiunilor sociale care se nasc treptat din acest fapt. Scindarea societății este exprimată limpede de artist într-un banner: pe de o parte, „rupții”, asociați cu socialismul (votanții săraci cumpărați de PSD), pe de altă parte, corporatiștii (emancipați și proeuropeni). Împreună, cele două categorii sociale pot fi considerate rezultatul unei societăți profund viciate, nesănătoase, și nu doar al corupției politice evidente și generalizate.

Artistul pare a investiga mai curând modul în care protestele sunt capabile să absoarbă idei dintre cele mai diverse, gradul lor de eficiență sau de pericol ideologic pe care îl pot genera voluntar sau involuntar. Per ansamblu, și chiar dacă acest lucru se întâmplă într-un moment social pentru cei mai mulți inoportun, Dan Acostioaei ne vorbește astfel despre fetișizare prin estetizare și despre transformarea idealului revoluționar în marfă de consum în locul unde ar trebui să existe răscumpărarea unor derapaje ale clasei politice actuale. El denunță învelirea protestului într-o hârtie de cadou vintage cu fundiță tricoloră și ineficiența lui în stoparea construcției unei clase politice cu privilegii și forță din ce în ce mai solide, iar rezultatul cert al politicii tensionate actuale este nașterea urii de clasă (exprimată prin sintagma Ciuma Roșie, utilizată în diferite moduri). Construcția imaginii protestului este investigată astfel cu mijloacele proprii protestului, iar sloganurile devin la Dan Acostioaei instrumente atât ideologice, cât și estetice, în acord cu funcția nouă pe care acestea o dobândesc în prezent. Astfel, artistul pare că ne invită nu la proteste punctuale, ci la ceva mai radical, poate la revoluție sau anarhie în raport cu întreaga clasă politică. Dar cum putem face asta într-o lume a capitalului în care gesturile noastre devin imediat imagini?

Sursa foto: Dan Acostioaei - Facebook

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe