Polemici de acum un veac

Radu Găină Publicat la: 20-12-2017

Anii Primului Război Mondial și-au pus într-un mod aparte pecetea asupra imigranților de origine română din SUA. Cei aproximativ 120 000 de români stabiliți în douăsprezece dintre statele Uniunii Nord Americane, mai numeroși în Ohio, Michigan, Pennsylvania, nu se simțeau încă pe deplin americani, dar nici nu se poate spune că pierduseră contactul cu țara de origine. Trăiau în țara tuturor posibilităților, erau animați de visul american, dar, în bună măsură, condiția de imigranți veniți dintr-o anumită parte a lumii le marca existența.

Într-o filipică publicată în 4 ianuarie 1917, la rubrica „Vocea poporului” a ziarului America, Ioan Vlad, un muncitor simplu din Detroit, face un scurt istoric al emigrării românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Sătmar la începutul secolului XX în Amelica (așa cum îi spuneau unii bătrâni din Ardeal continentului spre care se îndreptau locuitorii satelor transilvănene), dar și un rechizitoriu asupra comportamentului preoților trimiși de Consistoriul Mitropoliei Ortodoxe și cel al Bisericii Greco-Catolice de la Sibiu și Blaj pentru a păstori comunitățile de imigranți români de peste Ocean.

 

Preoții, motiv de dezbinare?

Preoții sosiți din țara de emigrare sunt văzuți de Ioan Vlad drept principala cauză a dezbinării românilor veniți să-și schimbe destinul pe „Pământul făgăduinței”. Pricinile invocate de Ioan Vlad, care precizează că „veninul umpluse cupa și aceasta trebuia vărsată de poporul muncitor”, se refereau la confesionalism, dorința de înavuțire, prea puțina preocupare a preoților pentru a ridica nivelul de instrucție al copiilor imigranților români, dar și la alte vicii ale celor care slujeau în altarele lăcașurilor ortodoxe și greco-catolice din SUA. Aceștia erau acuzați că „merg la salon unde fumează bine, la teatru, unde joacă baletistele, fac politică, scot reviste și ziare unde se tăvălesc unii pe alții și înjură pe cei care le dau pe față slăbiciunile”. Desigur, se cuvine să menționăm că aceasta era perspectiva subiectivă a unui imigrant care dădea expresie poate unei nemulțumiri mai largi și, ironia sorții, apărea într-un ziar înființat în 1906 de Moise Balea, primul preot trimis în misiune pe pământ american de către Consistoriul de la Sibiu. Ce-i drept, ziarul fusese vândut de Moise Balea și aparținea acum celor peste 150 de societăți de ajutor și cultură românești din SUA, iar publicația era cea mai citită printre românii imigranți de aici. Românii americani aveau și alte ziare, cu un tiraj mai mic sau mai mare, care polemizau între ele și asigurau informarea opiniei publice despre problematica la zi a unei comunități care emigrase în America din cauze economice, sociale și politice specifice. Cei mai mulți dintre imigranții români din SUA munceau din greu în oțelării, șantiere de construcții, mine, porturi, agricultură, iar alții, mai puțini, reușeau să-și dezvolte o mică afacere sau practicau profesii liberale. Preoții ortodocși și greco-catolici își asumau comandamentele misiunii pentru care veniseră în SUA și încercau să răspundă, după puterea și harul fiecăruia, dezideratelor firești ale celor pe care îi păstoreau. Se știe că mulți dintre enoriașii lor își doreau să revină acasă, așa cum s-a și întâmplat de altfel după Primul Război Mondial, când teritoriile locuite de românii din cadrul defunctei monarhii austro-ungare au intrat în componența României Mari.

 

Orgolii și rivalități confesionale

Exista și o competiție confesională în SUA între ortodocși, mai numeroși, și greco-catolici, adusă din țara de origine, după cum existau rivalități și orgolii între preoții aceleași confesiuni. De referință în acest sens este Procesul antimisului, care îi are ca protagoniști pe clericii ortodocși Ioan Podea și Aurel Reu, și care a avut un oarecare răsunet în presa comunității românești din SUA. Litigiul era legat de invocarea încălcării autorității părintelui Ioan Podea, numit de Consistoriul de la Sibiu drept administrator bisericesc pentru parohiile ortodoxe din SUA, iar instanța a fost favorabilă părintelui Aurel Reu, paroh la o biserică din Indianapolis. Acesta fusese acuzat de superiorul său că folosește fără aprobare antimisul lăcașului unde oficia serviciul divin.

Protopopul Ioan Podea publicase în 1912 în Telegraful român de la Sibiu o broșură intitulată „Românii din America” în care arăta, pe baza observațiilor de la fața locului, condițiile dure în care erau nevoiți să-și câștige existența pe pământ american imigranții români. Lucrarea a fost premiată în țară, dar în trei numere consecutive ale ziarului America din luna martie a anului 1917, C.R. Pascu, directorul publicației, incrimina, la rubrica „Pentru orientarea generală”, faptul că Ion Podea prelua necritic o definiție din Webster’s New Illustrated Dictionary în care cuvântul romany este sinonim cu gipsy. Ioan Podea era atenționat de către ziarist că nu înțelege semnificația termenilor și că în felul acesta aduce o ofensă românilor în general. De asemenea, autorul studiului era acuzat că defăima reputația femeilor de origine română prin considerațiile făcute despre moralitatea îndoielnică a multora dintre cele care lucrau în boarding-houses, niște pensiuni numite generic de români, dar și de imigranții unguri și sași din America, borturi. Era o afacere profitabilă, pentru că deținerea unei asemenea pensiuni asigura prosperitatea unei familii, iar Ion Podea, inspirat și de ce dezvăluise un scriitor ungur despre situația din borturile unde locuiau maghiarii, afirma că și bortărițele românce „poartă dragoste tăinuită cu câte un băiețandru și că într-o zi își pierd urma”. E de precizat că proprietarele acestor pensiuni munceau din greu zi și noapte pentru a ține afacerea, dar retorica părintelui Podea avea scopul de a întări moralitatea imigranților români.

 

„Vedeți-vă de treabă, jerpeliților!”

Dreptul la replică este respectat de către ziarul America și părintele Ioan Podea răspunde, în 25 martie 1917, acuzațiilor lui C.R. Pascu. Pentru a surprinde culoarea de epocă vă propun spre lectură textul integral al acestei replici.

Domnule! Am cetit cu interes ceea ce ai publicat în ziarul America. Îmi pare bine că după ani de zile și după multe minciuni ați avut curajul ca să publicați și adevărul. Românii din America văd că nu eu i-am făcut țigani, ci foaia dumneavoastră, și nu eu am scris despre femei că duc traiu necinstit în bort, ci foaia America și oamenii ticăloși cari au condus și conduc acea foaie. Ceea ce am scris eu nu supără pe nimenea. Nu-mi pare rău de ce am scris, ci îmi pare rău că nu am scris mai mult. Vai, Doamne, multe părți rele avea viața românească prin anul 1911, cari, bine era dacă erau însemnate în cartea mea. Dar sperez că o să le scriu când voi tipări a doua oară impresiile mele din America. Atunci o să trag mai afund ca să se curețe cât mai curând răul. Juri sau comitet care să judece faptele mele, scrisele mele sau pe mine însuși nu puteți alege. Nu sufer ca niște ticăloși să se facă judecătorii mei. În lături dar, și judecați pe mama voastră obraznicilor și nespălaților, dar nu pe mine mă judecați. Eu am trei judecători: Dumnezeu, Consistoriul archidiecezan și judecătoria civilă de aici. Înaintea acestora mă plec. Dar voi ce vreți? Să judecați? Voi cari nu vă știți iscăli nici numele, nu vă știți face cruce, nu știți să țineți nici lingura în mână cum se cade, voi vreți să judecați? Ha! Vedeți-vă de treabă, jerpeliților!

S-ar zice că românii americani erau învrăjbiți irevocabil. Nicidecum. Dincolo de cele arătate mai sus și de polemicile din presa vremii, viața îi obliga pe aceștia să-și tolereze accesele temperamentale și să se întâlnească la biserică sau la întrunirile și balurile organizate de societățile de ajutor și cultură, iar la nevoie să se și ajute între ei. După intrarea regatului român în Primul Război Mondial și marile provocări la care trebuiau să răspundă conaționalii lor de pretutindeni, românii din America au fost solidari cu aspirațiile fraților lor și i-au sprijinit cât au putut în cumplitele încercări ale vremii. După intrarea SUA în marea conflagrație mondială, părintele Ioan Podea a organizat batalionul românesc din armata americană care a luptat pe câmpurile de luptă din Europa. De asemenea, preoții români din America împreună cu enoriașii lor au primit cu mare entuziasm Misiunea Patriotică Română sosită în vara lui 1917 în SUA cu scopul de a crea o legiune de voluntari români care să lupte în Franța. Dar despre aceasta, cu altă ocazie…

Sursa foto: Publicdomainreview.org

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe