Prutul sângelui care nu se face apă

Radmila Popovici Publicat la: 20-12-2017

Întotdeauna mi-au plăcut în bancurile cu evrei cum persiflează subtil slăbiciunile umane, dezvăluind cu mult umor ceea ce se află în spatele spuselor și gesturilor noastre. Unul dintre aceste bancuri (nu am harul nici să le memorez, nici să le spun) se referă la dorința cuiva de a descoperi „din senin” o rudă bogată, care să-i asigure din belșug tot restul vieții. Mai în glumă, mai în serios, mi s-a întâmplat chiar mie. Ba chiar serios de-a binelea! Împlineam patruzeci de ani când Dumnezeu sau întâmplarea (țin să cred că El) mi-a dăruit, din senin, o mătușă mai mult decât bogată. Spre deosebire de bancul cu pricina, mătușa mea nu se compară nici cu aurul, nici cu antimateria planetei. Este o comoară a sufletului meu și a multor altor oameni.

Se întâmpla în august, 2012. Florițoaia Veche sărbătorea 370 de ani de la atestare cu invitați de onoare, artiști, copii îmbujorați, gospodari și gospodine la un loc. Mirosul de bucate tradiționale ieșea din cuptoare să îndulcească bucuria revederii cu întreg satul, cu oamenii lui „Bună ziua!” și „Doamne-ajută!”. În curtea mătușii Ana, care locuiește lângă școala în care avea loc festivitatea, era mare însuflețire. Deodată dau cu ochii de ea – solară, magnetizantă… Necunoscuta atât de cunoscută! Suntem prezentate una alteia de verișoara Veronica, deși sângele s-a recunoscut înainte de a ne afla numele. Nu ne-am mai dezlipit până la asfințit! Ne țineam strâns de mâini ca după o lungă și nedreaptă despărțire, cum, de fapt, fusese. Un dor profund își cutremura rădăcinile, eliberându-se parcă, iar noi deveneam aeriene. Cuvintele se roteau caleidoscopic în aura îmbrățișării, a privirilor, în acea aromă proprie omului foarte apropiat, care a eclipsat, ca într-un vis cu ochii deschiși, totul. O stare de grație, deplină, conectată instantaneu la o nouă sursă din care să tot sorbi sensuri. Ea e! Ileana Popovici, mătușa mea pe linie paternă care, după mai multe încercări, a ajuns să-și cunoască neamul, reîntregindu-ne. Nu știam nimic una despre alta, trebuia s-o luăm de la un capăt, fiecare, descoperind pas cu pas mai multe înrudiri, chiar îngemănări de gândire, de simțuri. Din acea zi, râurile, dealurile, hotarele nu ne-au mai stat în cale.

Simțeam că voi scrie. Preaplinul întâlnirilor dădea peste margini ori de câte ori treceam Prutul, și ea, și eu. Ne însoțea o fericire contagioasă, mai mult decât firească. Impresii amestecându-se, sublimându-se, dizolvând toate contururile trecutului, prezentului, realității și imaginației de „ce-ar fi fost dacă nu ne-ar fi despărțit istoria…” Nopți albe, zile consistente, lacrimi și hohote, cântece, povești și taine. Nu mi-a permis să folosesc pronumele de politețe, deși aici ne adresăm maturilor numai cu „matale”, „dumneata”, „dumneavoastră”. A insistat pe tu, care ne-a așezat cu totul pe aceeași undă. Pentru că Ileana Popovici este omul alături de care, cu bune și rele, te simți tu acasă. 

August, deja 2015. Aer irespirabil. Pe ruta Chișinău-București, camera video, mierea de la Florițoaia, credința și inima mea palpitând, toate plecau la Buturugeni, la casa părintească a Ilenei. Odată cu poarta, mi s-a deschis o lume în care aș fi rămas – și am rămas, într-un fel –, pentru totdeauna. M-au primit și m-au îmbrățișat împreună ograda, grădina, pomii, păsările, casa plină de povești, patul cu așternuturi brodate, Maria, pisicul Mișu, cel mai tare din parcare, și cățeii… Ce mai răsfăț! Cafea, rizoto, șpriț, salate cu roșii din grădină, mici și alte bunătăți vrăjite de Tudor pentru fetele lui îmbrățișate de la „Ai ajuns, nepoțico!” până „La revedere, scumpa mea!” Acele câteva dimineți cu rouă, în curte, sub nuc și serile până la ațipitul greierilor le-am savurat într-o suflare și tresăltare. Cinci zile de călătorii fascinante în timp, spațiu, în universul magic al unui om din oameni, între oameni și, mai ales, pentru oameni. De parcă am vizionat un film biografic-muzical-artistic, un serial de parcurs cu încetinitorul, cu stop-cadre, cu reluări cu sufletul la gură. Simțeam o stare de grație ca-n fața unui ecran transparent al sufletului ei plin de culoare. Ore prefăcute în ani, zile prefăcute într-un destin privit concomitent din exterior și din interior, retrăit la puterea a doua. Parcă ne revăd, pierdute printre fotografii și icoane, înșirând pe fir amintiri, să le purtăm, șiraguri, sub pleoape, pe buze.

Dau puțin timpul înapoi și încerc să-mi imaginez cum ar fi fost fără... Mi-e imposibil să parcurg în gând acest traseu, din august 2012 până astăzi, neauzind-o, nevăzând-o, neîmbrățișând-o. Dacă ar fi să descriu un miracol, aș vorbi despre întâlnirea noastră. Atâtea cărări care-ți fac cu ochiul, te iau de mână și te duc în lumea ei – a Ilenei –, o lume aparte, de neînchis într-o carte. Extinzându-se miraculos ca un puzzle, odată cu așezarea pieselor, ne oferă imagini caleidoscopice în care, precum Alice în Țara Minunilor, sare și răsare neastâmpărata fată a lui „Popa Fustă”, Părintele Valentin Popovici, fie tunsă scurt, în costum de baie în Reconstituirea lui Lucian Pintilie, film interzis pe vremea lui Ceaușescu, fie în fustița trapez, cântând galeșă, cu voce de zână, alături de Richard Oschanitzky, melodii în stilul bossa-nova. O vezi dăruindu-și toată imaginația ilustrației muzicale pentru filme, emisiuni, prezentări ale gimnastelor românce sau înviorând diminețile cu emisiunea Bună dimineața! la Televiziunea Română. Iubiri mai ceva ca-n filme și filme de mulți iubite, prietenii pe viață, gesturi de rară noblețe sufletească, despărțiri de neuitat și întâlniri parcă de stele regizate. În sfârșit – ca un început – regăsirea altui acasă, cu neam cu tot, în sfânta și duruta Basarabie, vorba mamei Neonila.

Ileana Popovici este și autorul, și personajul principal al unui serial de amintiri, reconstituit, prin cuvinte și fotografii, cu sinceritatea și naturalețea ei copleșitoare, într-o vară, la umbra nucului la Buturugeni, în curtea casei părintești. Povești adevărate cu oameni adevărați cu inimi adevărate, care, la un loc, înseamnă bucuria de a fi. Sete de dăruire, foame de acțiune, neîmpăcare acută cu pierderea frumosului, autenticului, omenescului și alte destăinuiri – în Reconstituiri cu Ileana Popovici. Bucuria mea a fost să le sorb pe viu, ochi în ochi, cu mirarea copilului care descoperă universul. O bucurie în creștere atunci când este împărtășită.

Sursa foto: TVR Moldova

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe