Putin şi Revoluţia din Octombrie

Vasile Ernu Publicat la: 20-12-2017

Regimul lui Putin poate fi interpretat în multe feluri. Din punctul meu de vedere, este un regim ultraconservator, care încearcă reinstaurarea unei maşinării politice centraliste pe modelul „Rusiei vechi”, mai degrabă ţariste decât sovietice, în condiţiile noi ale capitalismului neoliberal, care mimează şi ritualuri ale lumii liberale. Adică, din punct de vedere al valorilor, sunt readuse în faţă toate elementele tradiţionale ultraconservatoare, de la religie la familie şi naţiune, cu o refacere a instituţiilor puternice ale statului şi a păturilor sociale mai degrabă pe sistem ierarhic, de cin (rang din perioada ţaristă), aproape la nivel de castă, cu accent pe piaţă şi consum, păstrând controlul doar asupra unor segmente strategice, pentru a putea face faţă luptelor geopolitice la care Rusia are încă instincte de mare putere. Asta simplificat mult.

Cel mai bine se observă asta în felul prin care regimul Putin s-a pregătit să „serbeze” şi să interpreteze în mod oficial şi ritualic centenarul Revoluţiei din Octombrie. Felul în care interpretează Kremlinul Revoluţia e hârtia de turnesol a ideologiei acestui regim.

Indiferent cum ne raportăm față de Revoluţia din ’17, indiferent de pe ce poziţii interpretăm acest fenomen, cred că asupra unui singur lucru putem fi de acord cu toţii: a fost un eveniment major, care a configurat din temelii societatea postrevoluţionară la nivel global. Revoluţia din Octombrie a fost primul fenomen politic modern, care alături de cele două mari războaie a dus la o schimbare radicală a modului de a gândi politicul, economicul, societatea, drepturile şi chiar relaţiile politice globale. De aceea, un astfel de centenar nu poate fi trecut cu vederea nici măcar de duşmanii declaraţi ai acestui eveniment major.

Regimul Putin a înţeles bine acest fapt şi şi-a luat măsuri din timp. Primul lucru pe care l-a făcut pe parcursul mai multor ani a fost reconfigurarea ideologică legată de acest eveniment. Toată maşinăria de propagandă a fost configurată pe o interpretare ultraconservatoare clasică: Rusia pe care am pierdut-o. Rusia prerevoluţionară ne este prezentată ca o epocă de aur glorioasă şi armonioasă, în plină expansiune, iar Revoluţia a fost cea care a răsturnat şi a distrus acea Rusie măreaţă. E interesant că liberalii, critici sistematici ai regimului Putin, nu doar că au închis ochii la acest fenomen, ci au contribuit şi ei din plin la refacerea noilor mituri postcomuniste, lucrând mai ales la diabolizarea Revoluţiei, fără a mai lăsa loc unui dialog al interpretărilor.

Un al doilea fenomen interesant, care s-a produs cu câţiva ani înainte de centenar, a fost închiderea sistematică a mai multor muzee şi locuri comemorative dedicate Revoluţiei. Regimul Putin a înţeles bine că trebuie lucrat la rescrierea istoriei, controlul memoriei şi utilizarea trecutului pentru a-l folosi în construcţia viitorului. Revoluţia trebuie să fie un pretext de teamă, de groază, nu un pretext de reflecţie asupra societăţii actuale ruse. Cu alte cuvinte, mesajul Kremlinului este simplu: Revoluţia e un fenomen antiistoric fără cauze reale, e iraţional, făcut de o mână străină şi nu trebuie să se mai repete, pentru că aduce catastrofe.

Şi în acest sens, Kremlinul face un gest greu de imaginat pentru occidentali şi lumea liberală. Cu doar câteva zile înainte de aniversarea celor 100 de ani de la Revoluţie, Putin deschide oficial un monument, Zidul durerii, dedicat jertfelor represiunilor politice din comunism. Discursul lui Putin de la această ceremonie suna ca orice discurs radical anticomunist de la noi; parcă ar fi fost scris de intelectualii noştri conservatori. Deci cel care susţinea că „destrămarea URSS este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX” condamnă acum comunismul şi crimele lui într-o manieră cum nimeni nu s-a aşteptat.

E corect ce face Putin legat de abuzurile staliniste şi a regimului comunist? Da, Rusia trebuie să-şi plângă morţii, trebuie să condamne orice crime şi abuzuri politice, enorm de multe în comunism. Da, Rusia trebuie să condamne stalinismul pentru a nu se mai repeta. Însă în acest caz este evident că regimul lui Putin instrumentalizează unidirecțional istoria: condamnă crimele comunismului în preajma Revoluţiei, pentru a face o legătură directă între crime şi Revoluţie. Şi mai este un aspect interesant. Lenin este scos din ecuaţia interpretării, minimalizat, iar Stalin este prezentat permanent ca un „bun manager” şi „eficient conducător”. De ce? Pentru că imaginea lui Stalin este asociată popular cu o Rusie puternică, victorioasă şi stabilă. E exact ceea ce vrea Putin ca proiecţie a viitorului.

Şi ultimul moment important e cinematografia. Cu toţii ştim că cinematografia este cheia centrală a propagandei moderne. Fără modelul hollywoodian nu ai putere, nu ai control asupra înţelegerii şi interpretării. Şi regimul Putin a mizat mult şi pe acest lucru. A plătit la greu şi a produs destule filme.

Mă voi opri la două seriale de top, care vin să rezolve definitiv problema Revoluţiei. Primul serial se numeşte Troţki și a fost lansat cu mare tam-tam la Cannes, iar al doilea este Demonul Revoluţiei.

Filmele sunt realizate cu mulţi bani publici, se difuzează pe canalele principale publice, cu actori de top (cel mai bun Lenin e jucat aici de Evgheni Vitalievici Mironov) şi reprezintă practic poziţia oficială a Kremlinului, nu doar a felului de a înţelege acest fenoment grandios, ci mai ales a felului de a utiliza trecutul în vederea realizării politicii actuale.

Primul element care sare în ochi este legat de rolul central al unui personaj foarte disputat. E vorba de Parvus. În ambele seriale, Parvus este element central, el este păpuşarul Revoluţiei. Cine este Parvus? Un aventurier, om de afaceri, agent al Germaniei, duşmanul de moarte al Rusiei din acele vremuri, care se implică în mişcarea revoluţionară. Care este scopul lui? El este agentul german care primeşte sume imense de bani şi manipulează revoluţionarii ruşi din exil în scopul declanșării Revoluţiei. Pentru ce e nevoie de Revoluţie? Pentru destabilizarea Imperiului rus şi distrugerea acestuia în folosul jocului geopolitic al Germaniei. Atât Troţki, cât şi Lenin, cei doi corifei ai Revoluţiei, nu sunt decât nişte tipi manipulaţi de Parvus, de agentura şi pe banii germani, care nu fac decât să producă o lovitură de stat.

Ce este Revoluţia rusă? O lovitură de stat făcută pe banii agenţilor străini de nişte aventurieri, emigranţi, marginali, mare parte „evrei”, care cu un cuţit pe la spate omoară în definitiv gloriosul Imperiu Rus într-o perioadă de slăbiciune a acestuia.

E la fel de interesant cum ne sunt prezentaţi cei doi lideri ai revoluţiei, Lenin şi Troţki. Cei doi nu sunt decât nişte aventurieri demenţi, imorali, fanatici lipsiţi de principii, antipatrioţi, antiumani, diabolici, perfizi. La Troţki se mai adaugă marca „evreu”, care este speculată insistent. Accentul este chiar mai puternic pus pe Troţki decât pe Lenin. Lenin este încă „greu de ucis”. Şi Troțki este „greu de ucis”, însă la el se lipesc mult mai uşor toate clişeele clasice: diabolic, feroce, „evreul care suge sângele poporului rus” și prin care acţionează „mâna duşmanului extern” etc.

Practic povestea Revoluţiei ne este prezentată ca un soi de Maidan, „revoluţii colorate” actuale cu atenționări clare: duşmanul extern este la uşă, cumpără tot; pe banii lui se vor face „revoluţii” ca să distrugă Mama Rusie. Nu am fost vigilenţi o dată şi iată ce a ieşit: sânge, teroare şi distrugerea Rusiei Imperiale, epoca noastră de aur. Acum nu vom mai permite acest lucru. De la un capăt la altul, filmele sunt un soi de fantasy cu monştri, orci şi chipuri angelice omorâte de aceşti monştri. Monştrii subumani vin şi preiau puterea armonios ierarhizată, distrug Raiul şi aduc Iadul pe pământul rusesc.

Regimul de la Kremlin nu a vrut nici să comemoreze, nici să serbeze cei 100 de ani de la Revoluţie. Însă maşinăria de propagandă a reuşit de minune să controleze şi să impună o nouă grilă de interpretare – retrogradă şi ultraconservatoare – a acestui mare eveniment, ocolind cu dibăcie discuţiile despre cauzele şi efectele reale ale acestuia. Nimic despre cauze, nimic despre realitate. Revoluţia, istoria în definitiv, nu mai e un loc al ştiinţei şi reflecţiei, ci devine o bâtă ideologică în slujba regimului. Vă sună cunoscut? Va rezista însă această grilă mult timp? Rămâne de văzut.

Sursa foto: Boston Herald

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe