Anotimpul pasiunilor politice

Sabin Drăgulin Publicat la: 20-12-2017

Ultimele luni ale vieții politice românești au fost caracterizate de o creștere a tensiunii sociale. Punerea în practică, din partea coaliției PSD-ALDE-UDMR, a proiectului de reformare a legilor justiției, în prima fază, prin Ordonanță de urgență (care s-a dovedit a fi corectă din punct de vedere constituțional), iar ulterior, prin intermediul parcursului legislativ care este în curs, ne-a demonstrat încă o dată că, la 27 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, există la nivelul elitelor politice moduri diferite de a citi democrația. Această situație s-a reflectat și la nivel social, unde acele zone ale societății civile ce fuseseră amuțite de victoria copleșitoare a PSD în alegerile parlamentare au revenit în arena publică revendicându-și dreptul de a avea propria opinie. Din punct de vedere al teoriei politice, aici avem o confruntare între două viziuni.

Prima, care este de tip tradițional și aparține PSD-ului, este aceea că partidul sau coaliția de partide care au câștigat puterea au legitimitatea de a-și impune propria viziune despre lume și viață chiar dacă au doar acordul unei părți a populației.

A doua viziune este mult mai inclusivă și mai actuală și afirmă dreptul tuturor actorilor sociali de a lua parte la decizia politică, și asta pentru că toți cetățenii vor fi afectați în mod egal.

Pentru a fi corecți cu noi înșine, a considera că adevărul afirmat de cele două părți prin toate mijloacele de informare de care dispun se află în totalitate de o parte sau de alta a baricadei politice este o mare greșeală. În primul rând, pentru că în principiu adevărul este relativ, iar în al doilea rând, pentru că în politică nu există mari adevăruri, ci doar adevăruri parțiale, iar în cazul de față amândouă taberele au dreptate și în același timp fiecare greșește.

Pentru a exemplifica, menționez doar că PSD și aliații săi politici au dreptate atunci când afirmă că sistemul de justiție trebuie să fie reformat. Există două motive: primul este acela că avem decizii ale Curții Constituționale care trebuie să fie actualizate în legislația națională. Al doilea rezidă în faptul că atât timp cât spațiul justiției este politizat (și a fost politizat în ultimii 27 de ani de toți actorii politici care s-au aflat la putere), acțiunile acesteia, sau mai bine zis ale unor părți din interiorul acesteia, sunt puse întotdeauna sub semnul întrebării.

Cealaltă parte a baricadei, care se opune acțiunilor ce privesc reformarea legilor justiției, are la rândul său dreptate, fiindcă modul în care PSD și aliații săi politici doresc implementarea reformelor produce o schimbare a raporturilor de forță și de putere în interiorul statului român care pot fi acuzate chiar de neconstituționalitate. Eclatant mi se pare modul în care se promovează „pas cu pas” transformarea instituției prezidențiale și a președintelui într-o formă fără fond chiar în condițiile în care, o dată la cinci ani, președintele este ales prin vot direct de milioane de cetățeni.

Prezentând cititorului două scurte concluzii, consider că negarea nevoii de a se realiza acele modificări absolut necesare, care să conducă la retragerea influenței unor instituții de forță ale statului din jocurile politice ce au impact în justiție, nu este credibilă. Totodată, folosirea prilejului oferit de Curtea Constituțională pentru a schimba arhitectura constituțională este la fel de nelegitimă și de neacceptat. Interesant este că principalii actori instituționali care se află în vârtejul evenimentelor fie au fost inițiatorii unui sistem de putere considerat acum diabolic și părtinitor, fie au participat la petreceri prietenești cu tăieri de porci.

Evident, cetățenii (care au votat sau nu) nu au știut nimic. Au putut să afle despre aceste evenimente numai atunci când marea prietenie s-a stricat.

Sursa foto: QMagazine

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe