Pe urmele elitelor românești la Muzeul Cotroceni

Comunicat de presă Publicat la: 16-01-2018

În mijlocul Bucureștiului, peste drum de Grădina Botanică, cum urci dealul Cotroceni, se găsește o poartă care odată deschisă duce vizitatorul în spațiul magic al istoriei și culturii românești. Zidurile ce înconjoară Muzeul Cotroceni separă de vuietul orașului un loc în care turistul se poate întâlni cu figuri și momente remarcabile pentru istoria românească.

Ediția de dimineață a fost în vizită la fosta reședință regală și domnească, amenajată sub forma unui muzeu frumos conservat, devenit un reper în rândul muzeelor cu specific memorialistic. Muzeul Național Cotroceni este cea mai longevivă reședință, fiind folosită de la sfârșitul secolului al XVII-lea până în prezent. Pereții îmbibați de istorie poartă urmele marilor lideri ai României, iar circuitul de vizitare este ca o călătorie în istorie, care traversează saloanele, holurile și dormitoarele, amenajate din creativitatea Reginei Maria.

Barbu Știrbei, Alexandru Ioan Cuza, Carol I și Ferdinand I sunt doar câteva din personalitățile care au transformat această reședință într-o locație din care s-a scris istoria și s-a făcut politica.

Muzeul Național Cotroceni, care se află într-o clădire simbol pentru arhitectura românească din secolul al XIX-lea, deține peste 20.000 de piese din domenii precum: artă plastică, artă decorativă, istorie, carte veche și documente, numismatică, arheologie. De asemenea, în această locație sunt organizate zeci de activități și proiecte educative, care au transformat muzeul într-un important centru social și cultural. Mai mult decât atât, administrația muzeului a reușit să încheie parteneriate cu câteva școli, pentru ca elevii să aibă ocazia să învețe în spațiile speciale în care s-au întâmplat anumite evenimente.

Tot acest loc este păstrat și pus în valoare de oameni care reușesc să se dedice complet misiunii de a aduce călătorului străin și român povestea magică a marilor figuri a istoriei române. Despre importanța acestei clădiri istorice și despre proiectele care pun în valoare patrimoniul național, puteți afla mai multe la „Oamenii dimineții”.

https://editiadedimineata.ro/pe-urmele-elitelor-romanesti-la-muzeul-cotroceni/

Sursa foto: www.muzeulcotroceni.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe