Misiuni românești pe pământ american în anii Marelui Război

Radu Găină Publicat la: 03-02-2018

Retragerea armatei române și a oficialităților regatului român în Moldova la sfârșitul anului 1916, după înfrângerile în fața Puterilor Centrale, ravagiile făcute de tifosul exantematic, dezordinile și lipsurile de tot felul au antrenat o stare de spirit extrem de proastă, chiar de coșmar pentru unii, iar visul unirii românilor într-un singur stat părea foarte îndepărtat. Generalul Henri Mathias Berthelot, venit în România în fruntea Misiunii Militare Franceze, ne găsea „admirabil de dezorganizați” și a înțeles să pună umărul pentru ridicarea nivelului de pregătire și al înzestrării tehnice, dar și la refacerea moralului armatei române, devenind unul dintre marii noștri prieteni. Important era că statul român ființa încă în Moldova, iar speranța era cea care murea ultima. În lagărul de la Darnița, de lângă Kiev, prizonierii transilvăneni din armata austro-ungară s-au constituit într-un corp de voluntari români în frunte cu Victor Deleu și prin celebra Declarație-manifest de la începutul lui aprilie 1917 au proclamat dreptul românilor din monarhia bicefală de a se uni cu Regatul României. Această proclamație este cunoscută în istoriografie drept Prima Alba Iulia. Era factorul declanșator necesar ca lumea să știe că românii erau deciși să continue lupta alături de Antanta, în numele aspirațiilor pentru care intraseră în Primul Război Mondial. Pe diferite canale oficiale sau neoficiale, românii de pe mapamond au fost înștiințați că rezistența Regatului Român era una reală și că ziua izbăvirii lor nu se transformase într-o Fata Morgana.

Pentru a citi integral acest articol te invităm să cumperi revista sau să te abonezi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe