Cred (Remarci. Tristeți. Speranțe)

Adrian Păduraru Publicat la: 02-03-2018

„Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine
Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri,
Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări.”

 

Proiecte culturale

Moto: De mortuis nil nisi bonum.

Într-o traducere liberă, adică sălbatică, de capitalism sălbatic,
„Despre idealiști, numai de bine!”.

Cred în spectacolul măreț, monumental, de mare respirație, dar și în cel intim, de confesiune și de comunicare vibrant-delicat-profundă a trăirilor ce nu se pot striga în gura mare. Deopotrivă fiind vorba de teatru, film, carte sau urbanism. Cu singura condiție, a raportării la triada bine-frumos-adevăr. Cine stabilește jaloanele, asta este o altă întrebare. Dar și o premisă pentru nevoia de cultură, în înțelesul ei formativ, pentru ca ideile și faptele din domeniu, pe de o parte, și orizonturile de așteptare, pe de altă parte, să aibă cât mai multe puncte comune. Poate mi se pare mie, însă eu văd astăzi mulțime de maluri rupte, fără punți, iar între ele, paradoxal, curg cu viteză înspăimântătoare și băltesc, totodată, fluidele confuziei.

Tocmai de aceea cred că este nevoie deopotrivă de proiecte culturale majore, strategice, ca să fim în ton cu exprimările zilei, dar și de încurajarea proiectelor medii și mici, cu valoare reală sau măcar cu încercări sincere de împrospătare și dinamizare a orizontului cultural. Nu ajută pe nimeni acțiuni menite doar să „marcheze” evenimente și care să se constituie apoi în trese pe rapoartele de activitate. Vorbim despre cultură politică, organizațională etc., dar de cultura culturii nu ar trebui să ne preocupăm? Uitați-vă prin programele de guvernare, platformele politice ale partidelor și ale candidaților pentru funcții în administrația publică, centrală sau locală, proiectele de management – de la televiziunea națională la instituțiile locale. Ce loc are cultura, în cazul în care este pomenită? Care este interesul pentru macroproiectele culturale?

 

Suntem deja spre sfârșitul primului trimestru din Anul Centenarului (majusculele citează emfaza discursurilor publice!) și genunchii sunt încă juliți de facerea planurilor pentru serbări câmpenești și artificii. Situația este de înțeles. De la genunchiul cultural al broaștei, pirul și alte buruieni par stejarul de la Borzești (Vă mai aduceți aminte?). Vă rog să mă scuzați, nu „pirul” ci „agropyron”, ca să înțeleagă și erudiții, prezenți peste tot, în parlament, în guvern și pe aproape toate canalele media, în special de televiziune. Erudiții cu perspective exhaustive, pe care îi putem numi, admirativ, exhaustivuitori. Apropo, aș vrea să văd la vedetele din prime sau premier time nu la ce case de modă se îmbracă, aș vrea să știu la ce casă de economii își păstrează aspirațiile. Nu cum își cresc averile, ci talantul. Sunt convins că nu vor citi aceste rânduri, deci nu trebuie să explic.

Într-o lume a strategiilor, de la cele globale, prin marketing, până la jocuri, România este o excepție: nici un fel de strategie! Nici de țară, nici de infrastructură sau urbanism, nici de turism. Evident, nici de cultură.

 

Semiotica bunicilor

Zicea bunicul despre cineva: „Are cultură!” și asta însemna un om cu carte, care „face ceva cu viața lui”, știe să se comporte în situații diferite, principial, „de caracter”, organizat, cu „gust”, din categoriile: „Ăsta da om!” și „Așa să ajungi!”.

Sau: „N-are cultură!”, ceea ce semnifica, pe scurt, „Vai de capul lui!”, „Să nu ai de a face cu el!”, „Să te ferească Dumnezeu să ajungi așa!”.

Și făcea bunicul, fără să știe, nu proză ca Monsieur Jourdain, ci știință: filosofie, psihologie, sociologie, semiotică. De fapt, vorbea despre cunoaștere și autocunoaștere, despre relații umane, despre atitudine și comportament, despre inteligențe multiple – cognitivă, emoțională, socială –, despre semnificat și semnificant.

De la lucrurile elementare, de la rolul formativ al culturii și de la calitatea acesteia de instrument în înțelegerea, aprecierea și conducerea vieții.

 

Asta, despre macroproiecte culturale. Cât despre cele medii și mici…

Ce șanse are un tânăr creator talentat, inteligent, instruit, cu caracter să-și vadă proiectele puse în practică în România de astăzi?

Pe cine interesează strategiile, cultura și, în primă instanță, rândurile acestea?

Qui prodest? Paranteză pentru posesorii de doctorate care mai au de învățat formula chimică a apei sau principiile de bază ale doctrinelor politice: întrebarea nu se referă la cui pe cui se scoate și nici la o mână spală pe alta.

 

Scriu toate cele de mai sus cu speranță. Poate lucrurile se vor schimba… poate noul ministru al Culturii, poate noua conducere a televiziunii publice… Poate sunt un idealist. Și despre idealiști…

 

„Rămâneți dară cu bine, sânte firi vizionare,
Ce făceați valul să cânte, ce puneați steaua să zboare,
Ce creați o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină,
Proști și genii, mic și mare, sunet, sufletul, lumină –
Toate-s praf… Lumea-i cum este… și ca dânsa suntem noi.”

Sursa foto: asiagreenbuildings.com

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe