Monarhiile lumii

Redacția Publicat la: 02-03-2018

La începutul anului 2018, din Organizația Națiunilor Unite făceau parte 193 de state, plus două state cu statut de observator. Dintre țările membre, 44 au monarhi drept șefi de stat. În cele mai multe, puterea suveranilor este simbolică, formală, ceremonială sau reprezintă o reminiscență instituțională (cum este cu cele 15 foste membre ale Imperiului Britanic, actuale membre Commonwealth). Există însă și state în care puterea regelui/sultanului/emirului și/sau a familiei regale este decisivă. Cazul excepțional al monarhiei teocratice cu influență globală merită discutat separat.

În vremea Războiului Rece, monarhiile au reprezentat obstacole redutabile în calea extinderii globale a comunismului și a influenței Uniunii Sovietice (pe vremea aceea, monarhii au devenit aliați naturali ai SUA, care a optat de la înființare pentru republică). Acolo unde monarhiile au fost doborâte, iar religia predominantă a fost persecutată, s-au petrecut înfiorătoare genocide – cazul Cambodgiei. Cambodgia este și singura țară fostă comunistă din lume unde a fost restaurată monarhia și au urmat procese împotriva celor care au comis crime de război și crime împotriva umanității.

Fără a intra în detalii acum, în monarhiile din Asia sunt câțiva suverani care au mare putere sau chiar putere absolută; unii dintre ei se găsesc pe listele celor mai bogați oameni din lume ori cel puțin pe listele celor mai bogați oameni politici din lume: Arabia Saudită; Bahrein/Bahrain; Bhutan; Brunei; Cambodgia; Emiratele Arabe Unite; Iordania; Japonia; Kuweit; Malaezia; Oman; Qatar; Thailanda. În monarhiile islamice, cele mai persecutate majorități/minorități sunt femeile, creștinii, LGBT, ateii.

Pe continentul african, au mai rămas doar trei state cu regim monarhic: Lesotho; Maroc; Swaziland.

În ordine alfabetică, monarhiile din Europa sunt următoarele: Andorra, Belgia, Danemarca, Lichtenstein, Luxembourg, Marea Britanie, Monaco, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia. Unul dintre cazurile cele mai curioase este al Andorrei, unde rolul de monarh este exercitat de doi coprincipi (episcopul de Urdell și președintele Franței!). Cazul Regatului Unit al Marii Britanii este de-a dreptul special, pentru că în ciuda destrămării Imperiului Britanic, 15 state din America de Nord (Antigua și Barbuda; Bahamas; Barbados; Belize; Canada; Grenada; Jamaica; Santa Lucia; Saint Kitts și Nevis; Saint Vincent și Grenadine) și Australia – Oceania – Pacific (Australia; Noua Zeelandă; Insulele Solomon; Papua Noua Guinee; Tuvalu) o recunosc formal pe Elisabeta a II-a drept monarh. Mai există și Tonga, care are propriul rege.

Unul dintre cele două state cu statul de observator este Palestina (care nu este oficial recunoscut de către toate statele). Celălalt este Vaticanul (sau „Sfântul Scaun”), despre al cărui suveran Stalin întreba cu dispreț: „Câte divizii are Papa?”. Rolul strategic crucial al Papei a fost scos în evidență de studiile calitative privind prăbușirea regimurilor comuniste de tip sovietic.

Sursa foto: WordPress.com

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe