În toamna lui 1857, slugerul Dumitru Ciuchi, strămoșul meu, vota la alegerile din ținutul Bacău pentru Divanul Ad-Hoc al Moldovei. Cei 70 de alegători băcăuani au trimis la Iași cinci deputați, între care Vasile Alecsandri, pe care contemporanii îl socoteau principalul candidat la o domnie de tranziție. Țiganiada nu-i era cunoscută slugerului Ciuchi (nici nu fusese publicată), iar el avea, alături de ceilalți alegători și spre deosebire de Ion Budai-Deleanu, o misiune presantă. Pentru prima dată în istoria românilor, agenda politică a vremii includea unirea Principatelor într-un singur stat numit România, precum și aducerea pe tron a unui prinț dintr-o dinastie occidentală. Ruminațiile (tactic?) ludice ale unui funcționar habsburgic provincial despre cârmuirea „demo-aristo-monarhicească” a neamului său erau astfel depășite, mesajul revoluțiilor de la 1848 coborau din utopie în realitate. Venise vremea să intrăm în istorie ca națiune modernă creatoare de stat.

Pentru a citi integral acest articol te invităm să cumperi revista sau să te abonezi.