Sufăr, deci exist

Daniel Ungureanu Publicat la: 28-03-2018

Filmul Andreei Păduraru Hristescu este o întrezărire a unui road-movie ce ilustrează și sărbătorește, cu un mix de copilărie, maturitate și nostalgie, relația dintre două femei împovărate de griji. Acestea sunt construite în baza relațiilor pe care le au cu Bărbatul ca element vital al existenței lor: una din perspectiva relației cu un bărbat afemeiat, incapabil de a avea o relație stabilă, iar cealaltă, cu un bărbat care vede femeia ca pe o ființă subumană, făcută doar pentru a fi tolerată. Tot așa, una este proiectarea în viitor ori în trecut a celeilalte, fiind posibil a le cataloga drept personaje proiectate ori coprezențe proiectate datorită anonimatului, a felului în care acestea sunt dispuse pe ecran și în cadrul poveștii. Deși poartă un nume, Bărbatul este aici fie inexistent, pasager ori sub forma unui copil. Însoțite de vocea lui Andrew Whitfield interpretând compoziția „Noapte bună” din ciclul Călătorie de iarnă a lui Schubert, dar departe de a fi considerate o extravaganță vizuală a spațiilor rurale, imaginile tăinuiesc scopul și rolul femeii în această ecuație.

Pentru a citi integral acest articol te invităm să cumperi revista sau să te abonezi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe