Unionismul modern în Republica Moldova. Umbra lui 27 martie. La Chișinău

Iulian Chifu Publicat la: 28-03-2018

În stânga Prutului, anul Centenarului a determinat o efervescență ciudată, odată ce localități întregi au adoptat declarații simbolice de unire cu România. Într-o sarabandă ce se vrea nesfârșită, până la această oră, când scriem materialul, 90 de localități – din circa 900, e adevărat – și trei raioane din 32 au semnat aceste declarații. De remarcat aici locul de baștină al președintelui socialist prorus Igor Dodon, Sadova, care s-a alăturat localităților declarat unioniste, în timp ce consilieri socialiști au votat și ei, prin țară, în diferite localități, declarațiile de unire.

În contrapartidă, Partidul Socialiștilor, declarat și asumat prorus, a obținut semnături pentru a promova declarații stataliste alternative, antiunioniste, în 200 de localități. A fost o replică masivă, dar realizată instituțional și, cel mai interesant, fără mare priză și vizibilitate publică. Din contra, efortul migălos și bătăliile pas cu pas, localitate cu localitate, de a aduna voturile și a obține aceste declarații unioniste sunt urmărite mai întâi cu surprindere, apoi cu interes; mai nou, au devenit un fapt cotidian, iar perspectiva este una mai degrabă încurajatoare pentru populația nemulțumită de propriii politicieni și care caută o alternativă.

Pentru a citi integral acest articol te invităm să cumperi revista sau să te abonezi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe