Crimele comunismului, între uitare și neuitare. O perspectivă asupra justiției de tranziție din România

Adelina-Liana Țînțariu Publicat la: 28-03-2018

În decembrie 1989, România ieșea din comunism printr-o revoluție sângeroasă, încheiată cu un bilanț tragic de 1 000 de victime, în mare parte tineri, care au plătit cu viața prețul libertății. România a fost singurul stat comunist care alegea această cale, ca urmare a unui plan de legitimare bine pus la punct de către eșaloanele doi și trei ale puterii comuniste, care aveau să se organizeze în noua conducere a țării. Mai mult, noii lideri organizau în grabă procesul cuplului Ceaușescu, care printr-un verdict rapid erau condamnați la moarte și executați pe 25 decembrie 1989. România intra într-o tranziție dificilă și lungă.

Comunismul românesc fusese unul dintre cele mai agresive și etatiste regimuri din regiune. Comunismul a lăsat în urma lui o imagine dezolantă a României, cu zeci de mii de victime, familii distruse și lipsuri economice catastrofale. Dacă în țări precum Polonia sau Germania tranziția spre democrație a fost într-o formă sau alta negociată între forțele politice ale vremii, România avea să rămână tributară trecutului, prin alegerea în fruntea țării a unui neocomunist, Ion Iliescu, și parcurgerea unei tranziții marcate de incertitudine. Mai mult, fosta disidență din perioada comunistă nu a avut spațiul necesar să își impună în prima linie a puterii rerezentanții, așa cum s-a întâmplat în Polonia sau Cehia cu Lech Walesa și Vaclav Havel. În România, prima decadă a tranziției spre democrație a continuat cu manifestări violente ale puterii politice nou-instalate, care nu s-a sfiit să folosească violența de stat pentru înlăturarea opozanților, fapt demonstrat prin evenimente ca Mineriada din 1990.

Pentru a citi integral acest articol te invităm să cumperi revista sau să te abonezi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe