A fi sau a nu fi

Sabin Drăgulin Publicat la: 30-05-2018

Abordând tema principală a cronicii interne a lunii aprilie, nu putem să facem abstracție de tema independenței justiției. Așa cum s-a arătat în articolul prezentat în luna martie din Timpul, „viitorul României ca democrație și ca stat de drept depinde de finalizarea reformelor justiției”. Întrebarea care se naște în mod firesc este: de ce tema justiției este primordială în dauna celor economice, sociale sau culturale? Așa cum studiul regimurilor politice ne arată, a avea un model economic fundamentat pe economia de piață, a avea un standard de viață care respectă principiul demnității umane și a te regăsi într-un spațiu cultural dezvoltat nu înseamnă nici pe departe că în mod automat ne situăm în cadrul unei democrații și a statului de drept. Pentru a demonstra această afirmație, este suficient să ne uităm la regimuri politice precum China sau Turcia.

Societatea și statul român au cunoscut în ultimele decenii un proces accelerat de modernizare instituțională, de conectare cu valorile occidentale, de creștere a nivelului de trai (chiar dacă la nivel inegal între grupurile sociale), o aplicare a principiilor ce privesc apărarea drepturilor culturale ale minorităților etc. Aceste schimbări pot fi considerate insuficiente și în același timp mult prea lente de o parte importantă a membrilor societății românești. Cu toate acestea, pentru a fi raționali, cetățenii au fost cei care au permis inițierea și dezvoltarea unor procese în ritmul și în forma cunoscută. Puterea legislativă și, în consecință, puterea executivă au reflectat în ultimele trei decenii voința electoratului cu drept de vot care și-a exercitat dreptul constituțional.

Justiția a fost domeniul în care fenomenul modernizării s-a dezvoltat mai lent și mai limitat. De ce? Răspunsul îl putem găsi în realitățile unui sistem politic totalitar, precum cel comunist românesc, în care justiția a fost un actor important. Schimbarea legislației, a cadrelor, a mentalităților este un proces de lungă durată și se va desfășura pe parcursul mai multor generații.

În acest context, tema protocoalelor justiției au o importanță majoră. Încă de la început, vreau să precizez că este dificil să obținem o imagine completă asupra fenomenului în condițiile în care nu au fost desecretizate toate protocoalele. Ceea ce este însă foarte clar în viziunea unui individ care se raportează la ideea de cetățean, în care principiul drepturilor și al obligațiilor sunt fundamentale, este că apariția conceptului de protocol de colaborare între instituții de forță ale statului, precum serviciile secrete, DNA, CSM, inspecția judiciară etc., este primită cu suspiciune. De ce? Pentru că suntem mult prea aproape de experiența pe care am trăit-o în cadrul regimului comunist. Aducerea pe același plan sau chiar de subordonare (afirmă unii) a serviciilor secrete și justiției, văzută ca un complex de instituții, creează fiori. Desigur, statul român a fost și poate încă mai este un stat capturat de rețelele de putere și de influență care au drenat resurse economice prin metode care au introdus corupția în mod sistematic. Apariția DNA reprezintă acea reacție care a venit mai puțin din interiorul sistemului politic autohton (ca să fim onești), cât mai ales din exterior, de la nivel european. Rezultatele în lupta împotriva corupției sunt evidente; chiar și simplul fapt al conștientizării lipsei de impunitate pentru oricine, indiferent de funcția pe care o deții sau ai deținut-o, este foarte important în procesul creării statului de drept. Dar, iar aici este marele dar, pentru ca un act de justiție să fie legitim și să aibă un rol social activ, este obligatoriu ca să fie instrumentat, aplicat și implementat prin respectarea tuturor drepturilor fundamentale ale individului. În opinia mea, actul de justiție în România nu poate să aibă deplină legitimitate atât timp cât, prin intermediul unui protocol, sunt instituite reguli și principii care sunt invalidate (chiar și parțial) ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională.

Consider că denunțarea acestor protocoale reflectă un proces de maturizare a unei mentalități care începe să devină specifică atât unor grupuri din societatea civilă, cât și unor grupuri din interiorul structurilor de forță ale statului român, prin care să se asigure pe deplin independența justiției.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe