De ce este președintele american Donald Trump atât de disperat să se întâlnească cu dictatorul comunist nord‑coreean Kim Jong‑Il?

Timpul Publicat la: 30-05-2018

Una dintre cele mai mari realizări ale politicii externe din timpul administraţiilor Barack Obama a fost uciderea liderului al Qaeda, Ossama bin Laden. Ani de zile, amatorii de teorii conspiraţioniste se întrebau zeflemitori cum de o supraputere precum the United States of America nu îl poate captura pe cel mai urmărit om din lume? Răspunsul era simplu, bănuit de mulţi: era ascuns în Pakistan, aliatul lipsit de loialitate al SUA. Apoi au venit deschiderile faţă de Cuba, după decenii de crize. Semnarea acordului Trans‑Pacific Partnership era încoronarea unei președinţii altminteri criticate. După ce a fost ales, Trump a încercat să anuleze realizările lui Obama (inclusiv Cuba și TPP). În afară însă de demolarea construcţiilor predecesorului, Trump nu are încă succese notabile în politica externă.

O eventuală întâlnire cu Kim Jong‑Il, precum și perspectiva denuclearizării Coreei de Nord, ar fi succese enorme. În ultimii ani, „mica” putere nucleară nord‑coreeană (care are peste șaizeci de focoase nucleare!) a ţinut în șah Extremul Orient și zona Asia‑Pacific. Coreea de Nord a vândut tehnologie nucleară Pakistanului, Iranului, Siriei. Experţii CIA au atras atenţia că poate să vândă cumpărătorului care oferă mai mult. Trump și Tillerson au ameninţat acum câteva luni că SUA va întreprinde o acţiune unilaterală împotriva Coreei de Nord dacă nu se va denucleariza. Acum, liderul nord‑coreean a anunţat că ţara sa este gata de denuclearizare. S‑a speculat că se teme să nu aibă parte de soarta lui Saddam sau Gaddafi. Dar după decenii de comportament sfidător, dezinformări, eludare a sancţiunilor internaţionale, nimeni nu știe sigur ce valoare au niște simple declaraţii. Se știe doar că directorul CIA, Mike Pompeo, a avut o întâlnire preliminară cu Kim.

Continuitatea absolut neanticipată dintre Obama și Trump este legată de abandonarea parţială și treptată a influenţei globale care decurgea din statutul SUA de unică supraputere. Este dificilă folosirea sintagmei de perioadă a unipolarităţii după ce Rusia s‑a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016. Opţiunea lui Obama pentru nonintervenţionism în Siria a permis apariţia ISIS, precum și impunerea Iranului și Rusiei ca arbitri regionali. Trump a renunţat de bunăvoie la construcţia din Asia‑Pacific. După ce Obama acordase Africii atenţia cuvenită, Trump aproape că a abandonat acest continent. Obsesia trumpistă a construirii zidului cu Mexicul și renunţarea la deschiderea către Cuba este o resemnificare a relaţiei cu America Latină.

Miza denuclearizării Coreei de Nord este una globală. Nici un alt președinte nu a mai reușit un asemenea succes diplomatic și strategic. SUA a pierdut însă de mai multe ori iniţiativa în perioada Războiului Rece sau i s‑a micșorat influenţa asupra lumii. Nimic nou. Și nimic nu este ireversibil. În ultimă instanţă, SUA a reușit să doboare Uniunea Sovietică tocmai când aceasta ajunsese la punctul maxim al influenţei sale internaţionale. Președinţii „slabi”, mai dezinteresaţi de lume sau incompetenţi pe plan internaţional au fost urmaţi de președinţi puternici sau cu interese puternice pentru reechilibrarea balanţei. Oricâte erori ar face Trump, va urma un alt președinte. Va fi și o perioadă post‑Trump, mai devreme sau mai târziu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe