Recunoașterea internațională a Marii Uniri

Mihai Milca Publicat la: 30-05-2018

Dacă sentimentul de jubilație național-patriotică tinde să domine preparativele și manifestările menite să marcheze Centenarul actului istoric de la 1 Decembrie 1918, simplificând cumva contururile reprezentărilor populare privind Marea Unire și desăvârșirea procesului de înfăptuire a statului unitar român, înțelegerea importanței recunoașterii internaționale, prin tratatele de pace din anii 1919-1920, a suveranității, integrității teritoriale și fruntariilor României Mari pare să fie mai puțin preocupantă pentru opinia publică românească în anul de grație 2018. Clamarea drepturilor noastre istorice asupra străvechilor pământuri strămoșești – Basarabia, Bucovina, Ardealul, Dobrogea, Banatul, Crișana și Maramureșul – ni se pare mai mult decât suficientă, ca un fapt de la sine înțeles ce nu mai trebuie demonstrat. Dar această atitudine lăudabilă în sine nu este întotdeauna și cea mai eficientă reacție de contrapropagandă, atunci când luări de poziție oficiale și campanii de revizuire a adevărurilor istorice de tipul „Trianon 100” sunt lansate și susținute nu doar în planul dezbaterilor specializate ci și în mass-media internațională.

 

De curând, la Editura Muzeului Literaturii Române, în cadrul unei serii de lucrări dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, realizate de un colectiv de istorici coordonat de prof. univ. dr. Gheorghe Sbârnă, cu sprijinul Institutului Cultural Român, Muzeului Național al Literaturii Române, Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” și COPYRO – organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor – a apărut volumul Tratatele de pace ale României 1919-1920, cu un studiu introductiv semnat de Ion Calafeteanu și Gheorghe Sbârnă. Este un eveniment editorial de excepție, nu doar prin textele integrale ale tratatelor de pace amintite, care devin astfel accesibile publicului larg, ci și prin faptul că, adunate la un loc, oferă cadrul juridic cuprinzător și corespunzător pentru înțelegerea complexității demersului politico-diplomatic al României în apărarea drepturilor legitime asupra teritoriului său național, în conformitate cu principiul wilsonian al naționalităților.

Dacă participarea României la prima conflagrație mondială a fost una eroică și tragică, plină de suferințe și sacrificii, trecând cel puțin în anul 1918 de la agonie la extaz, de la netrebnica Pace impusă la Buftea – București de Puterile Centrale la apoteoza trăită la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, Conferința de Pace de la Paris, prin Tratatele de pace subiacente de la Saint-Germain-en-Laye (cu Austria), Neuilly-sur-Seine (cu Bulgaria), Trianon (cu Ungaria), Sevres (prin care s-au fixat frontiera României cu statele succesoare ale Austro-Ungariei), precum și prin Tratatul asupra Minorităților între Principalele Puteri Aliate și Asociate și România și Tratatul între Imperiul Britanic, Franța, Italia, Japonia, Principalele Puteri Aliate și România privind apartenența Basarabiei la Regatul României s-a dovedit un nou câmp de confruntare, cu argumente și presiuni diplomatice, lupte de culise în cancelariile marilor puteri și în comisiile conferinței, speranțe, dezamăgiri și compromisuri acceptate.

Granițele României Mari nu au reprezentat o configurație conjuncturală sau un favor făcut unei țări mici, aliate cu altele mai puternice, învingătoare într-o încleștare cumplită. Trianonul nu a fost un diktat infam din care Ungaria a pierdut și România a câștigat. Trianonul a fost un tratat de pace colectiv semnat de Ungaria cu mai multe state și prin care Ungaria, componentă a imperiului cezaro-crăiesc, a plătit pentru declanșarea unui război de agresiune în 1914 și pentru distrugerile și victimele umane, pagubele materiale și prejudiciile enorme aduse statelor cu care s-a războit, între care și România.

Tratatele de pace ce au urmat Primului Război Mondial nu sunt caduce și nu sunt atinse de nulitate. Ele au fost reconfirmate aproape întru totul de Conferința de Pace de la Paris, ce a succedat celui de-al Doilea Război Mondial, din 1946-1947 și ale cărei prevederi sunt în vigoare și astăzi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe