Subtila involuție democratică. Turcia - de la statul de drept la drepturile absolute ale statului

Radu Carp Publicat la: 30-05-2018

Kurzii din Siria și din Irak au făcut posibilă înfrângerea Statului Islamic. Odată ce au repurtat această victorie, au avut naivitatea să creadă că vor putea trăi în pace în teritoriile pe care le-au cucerit și unde se odihnesc acum cei din rândurile lor care au decedat.

Turcia lui Erdogan consideră altfel. La Afrin, în nord-vestul Siriei, ofensiva armatei turce a fost îndreptată împotriva kurzilor, într-o zonă eliberată de sub ocupația Statului Islamic.

O ofensivă care a avut în prealabil acordul Federației Ruse. Erdogan în persoană a declarat, după o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, că „Rusia înțelege determinarea Turciei în cadrul operațiunii «Ramură de măslin»”.

Operațiunea militară turcă intitulată ironic „Ramură de măslin” a luat sfârșit la 20 februarie, prin semnarea unui acord între forțele kurde YPG și regimul la putere în Siria. Paradoxul major este că în Siria YPG este aliat al coaliției internaționale conduse de SUA dar este atacat de un stat membru NATO, Turcia. Astfel, kurzii au concluzionat, după cum au declarat, că până la urmă este mai bine sub ocupația siriană decât sub cea turcă.

Prin operațiunea de la Afrin, Turcia a arătat că vrea și poate să fie deopotrivă în NATO și în afara NATO.

 

Erdogan contestă zona economică exclusivă a Ciprului

Pe data de 9 februarie, nava Saipem 12000, aparținând concernului italian ENI, se îndrepta în direcția unei zone de exploatare petrolieră ce fusese concesionată ENI de către Cipru (în total Cipru a concesionat ENI șase astfel de zone). Nava a fost înconjurată de cinci nave de război turce și nu a mai putut ajunge la destinație. Problema exploatării din zona economică exclusivă a Ciprului a fost discutată la summit-ul UE-Turcia de la Varna, pe data de 26 martie. Donald Turk, președintele Consiliului European, a declarat că Turcia trebuie să înceteze aceste presiuni, iar Cipru, stat membru UE, are tot dreptul să își exploateze resursele sale naturale, în conformitate cu dreptul internațional. Ȋn replică, Erdogan a avertizat cu privire la posibilitatea unei intervenții militare a Turciei în Cipru și în Marea Egee pentru a apăra drepturile țării sale în zonă în același mod în care o face în Siria: „Drepturile noastre în Marea Egee și în Cipru sunt pentru noi la fel ca cele din Afrin. Navele noastre de război și forțele noastre aeriene urmăresc situația îndeaproape pentru a efectua orice tip de intervenție”, a avertizat Erdogan în cadrul unui discurs ținut la Ankara.

Erdogan contestă zona economică exclusivă a Ciprului, deoarece consideră Ciprul de Nord parte a Turciei și totodată se opune gazoductului East-Med care este un produs al acordului între Italia, Grecia, Cipru și Israel. Turcia consideră că printr-un comportament mai ofensiv în regiunea Mediteranei va opri construirea acestui gazoduct.

Pe data de 11 ianuarie, Curtea Constituțională din Turcia ordona eliberarea din închisoare (arest preventiv din vara lui 2016) a lui Sahin Alpay, un jurnalist în vârstă de 73 de ani. Imediat după verdictul Curții Constituționale, o instanță lua decizia ca Alpay să rămână în închisoare. Un viceprim-ministru a acuzat în aceeași zi Curtea Constituțională de încălcarea Constituției.

 

În Turcia, Curtea Constituțională nu mai funcționează

Alpay a apelat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, argumentând că sistemul de justiție din Turcia și Curtea Constituțională nu mai sunt funcționale. Un verdict favorabil al CEDO va face ca alte mii de persoane încarcerate în Turcia să conteste arestarea lor pe acest temei în fața CEDO. Peste 100 de jurnaliști sunt în continuare arestați sau condamnați în Turcia după încercarea nereușită de lovitură de stat din vara anului 2016. Consecința directă a cazului Alpay este că în Turcia, Curtea Constituțională nu mai funcționează. Ȋntr-un alt caz foarte asemănător, unul dintre responsabilii Amnesty International în Turcia a fost eliberat din închisoare după un arest de opt luni, pentru a fi reîncarcerat câteva ore mai târziu.

Asli Erdogan, una din cele mai cunoscute scriitoare din Turcia, a fost arestată la data de 17 august 2016, fiind acuzată de „propagandă teroristă” în favoarea kurzilor. După 4 luni de închisoare este eliberată, cu interdicția de a părăsi teritoriul Turciei. Ȋn septembrie 2017, autoritățile de la Ankara i-au eliberat un pașaport și Asli Erdogan s-a refugiat la Frankfurt. Procesul său în Turcia nu s-a încheiat însă, iar procurorii au cerut pedeapsa maximă. Într-un interviu acordat publicației belgiene L’Echo, Asli Erdogan a relatat că a fost trimisă într-o închisoare unde nu exista nimic, nici măcar un prosop sau un săpun pentru a te spăla. Atunci când a plecat din Turcia, nu a luat nimic, sperând că va fi o plecare provizorie. Imediat însă după plecarea sa, frații Ahmet și Mehmet Altan, scriitori și jurnaliști, au fost condamnați la închisoare pe viață, fără a fi produsă nici o probă împotriva lor. Asli Erdogan relatează că mama ei, în ziua verdictului fraților Altan, a sunat-o plângând, rugând-o să nu se mai întoarcă niciodată în Turcia, nici măcar pentru înmormântarea ei. Autoarea afirmă că de la venirea în Occident a descoperit în toate orașele pe care le-a vizitat, de la Atena la Stockholm, membri ai elitei intelectuale turce care au emigrat recent și care nu vor să se mai întoarcă. Scriitorul Burhan Sönmez a semnat o petiție împotriva intervenției turce în enclava kurdă Afrin, iar drept rezultat președintele Erdogan l-a declarat public trădător.

Asli Erdogan explică foarte exact felul în care Erdogan caută și obține susținerea populară. Opoziția actuală în Turcia este formată din kemaliști, social democrați ultranaționaliști și prokurzi. Lansarea operațiunii militare în Afrin a făcut ca opoziția, în afara celei kurde, să se ralieze în spatele lui Erdogan și să îi susțină acțiunile. Cei care au susținut că printr-o astfel de intervenție se oferă un avantaj regimului actual de la Damasc au fost acuzați că trădează țara. Potrivit lui Asli Erdogan, nu se cunoaște foarte mult în Turcia despre situația actuală din Siria și acesta este un aspect foarte bine speculat în favoarea sa de regimul Erdogan.

Aspectul cel mai îngrijorător din cele declarate de Asli Erdogan se referă la viitor. Erdogan a mărit numărul școlilor religioase, iar în prezent un sfert din elevii turci frecventează o astfel de școală. Absolvenții școlilor religioase sunt adepți necondiționați ai AKP și în câțiva ani numărul absolvenților unor asemenea școli va fi mai mult de 50% din total.

 

Ce ne arată toate aceste exemple, toate foarte recente?

Turcia s-a îndepărtat foarte mult de modelul kemalist, care transformase această țară într-un lider regional, democratic și stabil. Odată cu venirea la putere a lui Erdogan, dar mai ales după lovitura de stat eșuată, din vara anului 2016, Turcia a abandonat acest model și a căpătat din ce în ce mai mult caracteristicile unui stat autoritar. Drepturile omului și independența puterii judecătorești au avut cel mai mult de suferit. Odată cu abandonarea cursului democratic, Turcia a preluat rețeta bine cunoscută a regimurilor autoritare: pericolul extern a fost exacerbat, s-a căutat identificarea dușmanilor din interior, dar și din exterior. Așa se explică intervenția din Afrin și acțiunile din zona economică exclusivă a Ciprului. Pentru a se păstra la putere și pentru a menține unitatea națională în jurul liderului, Turcia este gata să provoace conflicte în regiune sau să le exacerbeze pe cele existente.

Turcia riscă să devină din pilon al stabilității în regiune și un exemplu de avans pe calea democrației un stat care generează instabilitate în regiune și un model de stat autoritar.

Ȋn acest context, se pune întrebarea ce rost mai au negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană sau prezența Turciei în Consiliul Europei, o organizație care a constatat nerespectarea drepturilor omului în Turcia în 2812 cazuri.

Este nevoie de o nouă abordare a Europei în relația cu Turcia. Temerea că Turcia poate oricând să dea drumul în mod deliberat la fluxuri migratorii de mari dimensiuni către Europa este reală, dar, pe de altă parte, ar trebui conștientizat că, prin a asista impasibil la distrugerea oricăror rudimente de democrație din Turcia, Europa s-ar putea confrunta cu un al flux de migrație masiv – al turcilor înșiși.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe