de la negru la alb

Mihaela Stanciu Publicat la: 30-05-2018

***

îți vine să crezi că

realitatea

e o farsă

când vrei să vorbești

și n-ai cum

speri în fiecare seară

în dimineți

 

realitatea

e ca trunchiul platanului

cu care te intersectezi

în fiecare zi

amintirile tale

sunt ca scoarța lui

 

 

Podul Constanța     

 

îmi vei spune să nu-mi fie dor

de locul în care oricum vom  reveni

îți voi spune că vreau ca fiecare lucru să fie lăsat în ordine

 

dorm cum obișnuiam cu luni în urmă

minutele îmi păreau ore

în fiecare zi învățam să-mi fac rău

puțin câte puțin

 

voi continua să-ți spun:

,,nu toate basmele au zăpezile lor

dă-mi voie să vorbesc despre lacrimiˮ

și vei răspunde:

,,aud un tren interminabil

care nu poate să ducă ce a fostˮ

 

pentru fiecare dintre noi culorile au altă nuanță

 

podul e același

nu contează că-l traversezi la diferență de un deceniu

 

 

 

patina timpului

 

ceaiul cumpărat pe 13 octombrie

stă pe birou de trei săptămâni

nu ai superstiții –

în seara aia umedă

ai înțeles că

durerile de cap nu trec de la medicamente,

iar diminețile

pot să înceapă după miezul nopții

 

azi măsori  prezentul

lași deoparte justificările

nu mai vrei să scrii despre lucruri

pe care oricum le ții minte.

 

 

 

***

 

pentru ce îți trebuie mereu povești

ca să crezi în a fost odată

în ,,eternulˮ sâmbure de adevăr

și tot ce se țese în jurul lui?

stai în prezent

ca în mijlocul unui balansoar

și lasă-te înspre trecut

doar din când în când.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe