Cred

Adrian Păduraru Publicat la: 30-05-2018

Cred că sunt într‑o profundă dilemă axiologică. O dilemă care se acutizează de fiecare dată când mă apuc să scriu. Cui mă adresez și cu ce scop? Mă înspăimântă ideea unui spectacol dramatic în care comunicăm ,,noi între noi”, cei care oricum suntem de aceeași părere și mă ţintuiește în scaunul din faţa computerului filmul de groază al indiferenţei faţă de cultură, educaţie, valori. Am preluat acestă pagină vâslind cu credinţa că ar putea lansa teme de meditaţie și cu pânzele speranţei întinse (dar umflate, uneori, de adierea utopiei) către faptele care ar urma. Îmi strâng și îmi înnod mai bine gândurile să mă ţină legat de catarg, nu vreau să mă iau după cântecul renunţării. Merg mai departe, dar mă întreb dacă marea nu este un uscat atoatestăpânitor și catargul – un stâlp de lemn, lăsat într‑o rână, care susţinea odată calea ,,luminii electrice”. Ce adevăr deţin și am de comunicat când mai totul din jur mă contrazice?

 

ANTONIU:

Romani, compatrioţi, prieteni, ascultaţi ce am de spus:

Ce facem rău trăiește după noi, iar binele adesea cu noi se‑ngroapă: astfel va fi și cu Cesar!

Nobilul Brutus v‑a spus că Cesar nu dorea decât mărirea:dacă a fost astfel

aceasta era o greșeală mare pe care Cesar a plătit‑o aspru.

Cu voia lui Brutus și a altora, (căci Brutus este un om

onorabil; după cum sunt și toţi ceilalţi), vin să‑l îngrop pe Cezar, nu să‑l laud.

Mi‑a fost prieten fidel și drept: dar Brutus zice că a fost ambiţios, și Brutus este un om onorabil.

Cesar a adus în Roma mulţime de robi ale căror stări au umplut lăzile caselor publice:

Intr‑aceasta a părut el ambiţios?

Dar Brutus spune despre Cezar că râvnea mărirea și Brutus este da,un om cinstit.

Când cei săraci gemeau, Cesar a plâns; ambiţia ar fi trebuit să fie formată dintr‑o materie mai tare;

cu toate acestea Brutus zice că el era ambiţios, și Brutus este un om onorabil.

Aţi văzut toţi la sărbătoarea Lupercalelor, i‑am oferit o coroană de Rege de trei ori

și pe care a respins‑o de trei ori: aceasta se cheamă dorinţă de mărire?

Dar Brutus zice că dorea mărirea și sigur Brutus este un om onorabil.

Nu vorbesc ca să dezaprob ceea ce Brutus a zis, dar numai a vă spune ceea ce

știu foarte bine.

Voi îl iubeaţi altă dată, și nu fără cuvânt. Care cauză vă oprește dar astazi de a‑l plânge?

O judecată! tu ai fugit în bestiile nesimţitoare și oamenii văd că și‑au pierdut busola!

Fiţi înţelegători cu mine: inima mea este acolo, cu Cesar și trebuie să mă opresc până îmi va reveni în piept.

(William Shakespeare, Julius Caesar, traducere adaptată după Barbu Lăzureanu, 1892)

 

Mi se pare că timpul este confiscat de idei și personaje mărunte. Dar societatea le plătește preţul și le cumpără. Și societatea este onorabilă, desigur.

Clădiri urâte, uneori chiar hidoase sau ridicole, alteori doar emfatice sau fade, pe care oamenii le‑au proiectat, aprobat, construit, pe care le populează, pe lângă care trec fără să se revolte. Și oamenii aceștia sunt onorabili, desigur.

Etica abia mai supravieţuiește. Cum spun unii taximetriști: „pentru niște milioane, aș face și eu câţiva ani de pușcărie!” și legea are braţul scurt, îi ajunge domol pe cei care fură mult. Dacă dintre doi răufăcători unul este și trădător, denunţandu‑l pe celălalt pentru o nelegiuire pe care au făcut‑o împreună, legea îl mângâie pe creștet. Și legea este onorabilă, desigur.

Bârfa este la loc de… era să spun de frunte, de seamă, de preţ, de cinste, dar nu se potrivește. Bârfa este așadar la loc de intersecţie a interesului și poate a intereselor. A promovat. De la șoaptă vinovată la strigăt impertinent. Publicaţii și emisiuni o livrează și o încurajează. Informaţii și fotografii care violează intimitatea și bunul‑simţ, deși damnabile și condamnabile sunt premiate. Mi se pare crimă în serie: uciderea bunului‑simţ, a discreţiei, a respectului faţă de tine însuţi și faţă de ceilalţi, a onorabilităţii. Dar se poartă. Și ce se poartă, desigur, este onorabil!

Și atunci sigur că sunt intr‑o dilemă axiologică. Tot ceea ce este în jurul nostru este considerat sau măcar acceptat ca bine, frumos, adevăr. Axiologia spune altceva. Dar realitatea socială contrazice axiologia. Și realitatea socială este onorabilă, desigur.

 

Mirări şi revelaţii. Gala premiilor Gopo 2018

O gală a oamenilor foarte tineri. Poate exagerez, dar nu cred că au fost mai mult de cincizeci de cineaști peste cincizeci de ani, intr‑o sală de o mie de locuri. Opinia mea este că suntem, încă o dată, unici. Spun și eu, din câte am mai văzut prin festivaluri și gale din lumea largă… Poate că am avea nevoie fiecare dintre noi să fim mai mult împreună cu ceilalţi, fie că este vorba de generaţii sau grupuri și grupări. Pe de altă parte mi s‑a părut interesant să particip la o gală parcă mai mult a viitorului decât a prezentului. Cu multe observaţii și nuanţări de făcut.

Pentru votul meu care, motiv de bucurie personală, a coincis (doar vreo două excepţii), cu opinia generală, am văzut toate filmele nominalizate. Mi s‑a părut just ca ”Un pas în urma serafimilor” să ia cele mai multe premii. Revelaţia acestei ediţii, din punctul meu de vedere, au fost documentarele și parţial, scurt‑metrajele. Bine construite cinematografic, cu gand‑mesaj și emoţie. Cred că merită să vedeţi Planeta Petrila sau Eu sunt Hercule.

Cred, de asemenea, că mai presus de bucuria întâlnirii profesioniștilor, gala, prin vizibilitatea ei, este un vector de promovare a filmului românesc. De care acesta are mare nevoie. Pentru că perspectiva asupra creaţiei cinematografice este diferită, aproape complet, din momentul în care ieși din sala de gală, festival sau premieră. Potenţialii spectatori trebuie să facă eforturi pentru a vedea producţiile românești pe ecran mare. Asta în ceea ce privește lungmetrajul. Filmele scurte, documentarele, animaţia cred că nu adună, fiecare dintre ele, mai mult de câteva sute de privitori pe an.

De altfel, filmul premiat pentru numărul cel mai mare de spectatori a depășit puţin cota (iarăși cincizeci!) cincizeci de mii! Mie mi se pare revoltător. Dar Brutus ar spune că filmul își dorește mărirea. Și Brutus… Dar, da, onorabililor, cultura merită mărirea!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe