Perpetuum mobile

Sabin Drăgulin Publicat la: 15-06-2018

Cronica politică internă a lunii mai se află sub semnul conflictului deschis dintre cele două ramuri ale puterii executive: Guvernul și Administraţia Prezidenţială. Tema care a creat o tensiune majoră între aceste componente ale executivului din România este, în mod paradoxal, cauzată de decizia președintelui Donald Trump de a muta sediul propriei ambasade de la Tel Aviv la Ierusalim. Dorinţa alinierii guvernului la această decizie, ca urmare a deciziei luate de liderii politici ai coaliţiei, a deschis un subiect ce are reverberaţii la nivel intern și internaţional. Situaţia este complexă. Viziunile marilor puteri faţă de acest subiect sunt diferite. Franţa, Germania, Marea Britanie doresc menţinerea actualei situaţii și au făcut presiuni la nivel comunitar ca decizia comună a statelor din UE să urmeze această linie.  Cu toate acestea, Cehia a declarat că va urma exemplul americanilor. Concluzia este că, deși se dorește o armonizare a intereselor la nivelul ţărilor componente ale ţărilor Uniunii Europene, în realitate nu există o viziune comună.
Pentru publicul mai puţin cunoscător al marilor teme internaţionale, poate să pară straniu că punerea în practică a deciziei Congresului american din anul 1995, care recunoștea Ierusalimul drept capitală a statului Israel de către administraţia Trump, poate să conducă la o ruptură majoră între SUA și UE la nivel internaţional și preșe­dinţie și guvern la nivel naţional. Nu voi lua în considerare variile ipoteze și intoxicări care au apărut în spaţiul virtual, care încearcă să arunce vina pe umerii vreunuia dintre actorii momentului. Mai mult decât atât, personalizarea spaţiului politic, atât la nivelul mass-mediei românești, cât și la nivelul publicului larg, nu ne ajută să înţelegem implicaţiile majore ale acestui conflict. 
Dacă ne referim la aspectul atribuţiilor constituţionale, este evident că Președintele României are toate atribuţiile pentru a fi nu doar un actor al politicii externe, ci principalul actor. Mai ales în condiţiile în care acesta trebuie să își asume responsabilitatea luării unei decizii. Astfel, orice încercare de a impune un punct de vedere sau o opţiune de po­li­tică externă este sortită din start eșe­cului, dacă nu are aprobarea președintelui statului. 
În plan extern, această divergenţă majoră ne-a creat o problemă complexă pentru că, indiferent care va fi decizia ce se va adopta în final, vom nemulţumi fie UE, spaţiul arab, Palestina etc., fie SUA și Israel. Poziţia României consolidată încă din perioada regimului comunist de a fi o punte de dialog între cele două părţi pare a fi sortită eșecului, ceea ce va conduce la invalidarea unei politici externe care durează de aproape o jumătate de secol.
În plan intern, în schimb, această divergenţă ne arată încă o dată că regimul democratic din România nu este consolidat. Dacă în numerele anterioare am discutat despre viziunile diferite ale actorilor politici cu privire la sistemul și actul de justiţie, în zilele noastre observăm cum revine, de parcă am fi într-un perpetuum mobile, vechi probleme ale fostelor guvernări, care după mai multe decenii nu au fost rezolvate. Să ne reamintim de conflictele dintre președintele Emil Constantinescu și prim-ministrul de atunci, Radu Vasile, de războiul dintre „palate” ce i-a avut ca protagoniști pe Traian Băsescu și guvernele prezidate de Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta, iar acum, între preșe­dintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Viorica Dăncilă. 
O parte dintre întrebările justificate care apar sunt următoarele: aceste conflicte politice au drept cauză lipsa de organicitate și de coerenţă a sistemului legislativ din România, începând chiar cu prevederile Constituţiei României, conflictele la nivelul executivului dintre cele două ramuri ale sale sunt cauzate de legea electorală, care nu reușește să creeze o simbioză între președinte și prim-ministru, este o problemă ce rezidă din carenţa majoră existentă la nivelul cunoașterii valorilor democraţiei și a modului de a relaţiona la nivel instituţional sau este o diferenţă ideologică între partide, care conduce la poziţionarea diferită pe tabla de șah a geopoliticii? Răspunsurile la aceste întrebări vor fi oferite în cadrul cronicii din luna iunie, dar este evident până acum că în cadrul sistemului politic românesc nu există capacitatea deschiderii unor canale care să permită dialogul necesar dezbaterii unor probleme importante care privesc guvernarea statului.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe