Putin, panslavismul şi tentaţia imperială

Florian Bichir Publicat la: 15-06-2018

După ce citești excelentul eseu intitulat Sfânta Rusie a lui Alain Besançon (Éditions de Fallois, 2012, Humanitas, 2013) nu poți să nu te întrebi, precum autorul, care este miracolul acestei țări, acestui imperiu. Ce înseamnă acel intraductibil „suflet rus”? Un răspuns ar fi că pentru rus nu există moderație. Rusul este ontologic un extremist. Extremist în bine, cu o inimă mare, darnică, plină de generozitate, disprețuitor față de cele materiale. Totodată e crud, capabil de cele mai mari barbarii… Pușkin, Gogol și mai ales Dostoievski au creat acest spirit care năucește și astăzi Europa. Pentru că Europa nu a înțeles și nu va înțelege niciodată mentalitatea rusească. Vorbele lui Dostoievski „ Noi avem geniul tuturor popoarelor, dar avem în plus geniul rusesc, așadar, noi vă putem înțelege, în timp ce voi nu ne puteți înțelege” au devenit un laitmotiv al Rusiei, indiferent dacă s-a petrecut sub țari, sub liderii comuniști sau după Războiul Rece. „Noi vă putem înțelege, voi nu” e una din bazele panslavismului, alături de celebrul dicton al călugărului Filotei din Pskov: „Moscova este moștenitoarea marilor capitale ale lumii: Prima Romă a căzut sub păgâni; a doua Romă a căzut sub turci; Moscova este a treia Romă, iar a patra nu va fi niciodată”. 

Întrebarea care se pune în mod logic este următoarea: de unde provine acest mit fondator al panslavismului și panortodoxismului rus? Sursele acestuia sunt identificabile în perioada în care rușii erau încă păgâni și se aflau pe orbita bizantină. La momentul în care Împăratul Vasile al II-lea, basileul de la Constantinopol, se confrunta cu ameninţarea bulgarilor și a altor pericole din zona Asiei Mici, acesta a cerut sprijinul cneazului Vladimir, întărind această cooperare prin mariajul surorii sale Ana cu „barbarul” rus. Înţelegem că, fără îndoială, era o situaţie disperată pentru greci dacă au procedat astfel. Ana, creștină de rit ortodox, a condiţionat mariajul de convertirea lui Vladimir și de renunţarea la obiceiurile păgâne.
Crearea unui „Commonwealth” bizantin
Cneazul rus acceptă, iar ortodoxia bizantină devine religie oficială. Tradiţia hagiografică a Bisericii Ortodoxe Ruse l-a consacrat pe Vladimir la starea de sfinţenie, isapostolos (egal cu apostolii), punând convertirea sa pe seama unor minuni. Dar convertirea lui Vladimir a avut și o puternică motivaţie politică: avantajul strategic de a se căsători cu sora porfirogenetă (născută în purpură) a împăratului Bizanţului și ridicarea prestigiului său și al ţării sale, plus oportunitatea unei legături diplomatice privilegiate cu grecii. Vladimir a primit botezul în anul 988, în Biserica „Sfântul Vasile” din Kerson, cetate bizantină, ceea ce dovedește că Bizanţul nu a renunţat ușor la rolul său de a subordona religios celelalte state. Practic, botezul său a unit la ruși statul cu Biserica, determinând consecinţe politice cu bătaie lungă în secolele ce au urmat. Prin acceptarea culturii bizantine și a religiei creștin-ortodoxe s-au dezvoltat legături organice între toate ţările aflate în „Commonwealth”-ul bizantin, după expresia lui Dimitri Obolensky. După convertire, au fost ridicate biserici, culminând cu Catedrala „Sfânta Sofia” din Kiev, ridicată în timpul ţarului Iaroslav, între anii 1025 și 1037, imitând simbolul ortodoxiei, Catedrala „Sfânta Sofia” din Constantinopol. La fel, Mânăstirea „Lavra Pecerska” din Kiev s-a organizat după tipicul Mânăstirii „Studion” din Constantinopol. Această ctitorie a fost urmată de o altă catedrală, ce purta același nume (hram), la Novgorod, între anii 1045 și 1052. Câteva dintre orașele Rusiei, în special Vladimir sau Rostov, găzduiau studii grecești, existau biblioteci care conţineau cărţi în grecește. Caracterul colonialist al suzeranităţii politice și spirituale bizantine se regăsea în faptul că episcopii Bisericii erau în mod normal greci, iar limba greacă era folosită în slujbe împreună cu limba slavonă. Împăratul bizantin era perceput de ruși drept conducătorul Ortodoxiei și considerat drept „reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, suprema autoritate pe pământ și supremul legislator pentru creștini, căruia trebuia să i se supună fiecare creștin în orice problemă referitoare la comunitatea creștină”.
Dreptul Rusiei la moştenirea bizantină
Prăbușirea Imperiului Bizantin în secolele ce au urmat și cucerirea Constantinopolului de către turci la 1453 a fost descrisă, în spaţiul rus, de un anume Nestor Iskander, în Povestea cuceririi ţarigratului. Profeţia sa, că într-o zi orașul va fi eliberat de către creștini, este o nouă trimitere la ideea ascensiunii puterii moscovite, ca o nouă speranţă a creștinilor ortodocși. 
Povestirile Imperiului Babilonian au fost inventate sau adaptate pentru a stabili dreptul Rusiei la moștenirea bizantină. Însemnele imperiale purtate de împăraţii bizantini erau descrise aici ca fiind aduse din Babilon și se pretindea că un rus a contribuit la descoperirea lor. Este adevărat, oamenii le receptau ca atare, mai mult ca o ciudăţenie, ca o curiozitate. Așa cum ne spune și Philip Longworth, se zicea că în 1070 ar fi apărut la Kiev un mag care ar fi profeţit că „pământul grecesc (Bizanţul) va fi unde a fost Rusia, iar Rusia va fi acolo unde a fost pământul grecesc”. Viziunea proorocului Daniil despre cele patru împărăţii a fost și ea un element important pentru construirea mitului religios: „în timpul acelor împărăţii, Împăratul Ceresc va înălţa o împărăţie care nu se va nărui în veacul vecilor, ea le va domina și le va înfrânge pe celelalte, iar ea va rezista veșnic” (Daniil, 11, 44).
Astfel, un corolar al ideii de a treia Romă este cel de Sfântă Rusie, atunci când poporul cel pios apără Biserica de ţarul cel rău (a se vedea Scrisorile prinţului Andrei Kurbski către Ivan cel Groaznic). Născută din ideea de a treia Romă, „Sfânta Rusie“ s-a transformat în oponent și contrapondere la puterea politică.
Cercetătoarea Kerstin Rebecca Bouveng susţine în excelenta sa carte The role of Messianism in Contemporary Russian Identity and State Craft că Filoftei a continuat să susţină că „poporul rus este un nou Israel, un popor ales de Dumnezeu, primul dintre toate popoarele creștine, iar rușii sunt chemaţi la îndeplini Împărăţia lui Hristos pe pământ”.
„În Rusia nu poţi decât să crezi”
Poate nu întâmplător, ofensiva Rusiei se face sub aceleași coordonate. Iar Europa Occidentală nu a înţeles nimic din istorie, își frământă mintea în faţa unei realităţi pe care nu o pot pricepe. Chintesenţa, mottoul panslavismului și al redeșteptării Rusiei este dat tot de Dostoievski. În Demonii, un personaj spune: „Cred în Rusia”, iar Tiutcev e mult mai clar: „În Rusia nu poţi decât să crezi”. Poate nu degeaba, de la Kremlin, noul ţar, Putin, declară până la obstinaţie: „V Rossiu mojnp tolko veri” („În Rusia nu poţi decât să crezi”). Da, Rusia a intrat în propriile sale coordonate, s-a întors la matcă. Sub Vladimir Putin, Rusia încearcă să-și recupereze forţa și să fie astăzi comparabilă cu URSS-ul din perioada Războiului Rece. Putin a fost sincer atunci când a declarat cu ceva timp în urmă că, în viziunea sa, dizolvarea Uniunii Sovietice a fost „cel mai mare dezastru geopolitic al secolului XX”. Sondajele care indică un scor de acceptare a lui Putin care nici măcar nu poate fi visat de liderii occidentali, mai ales după anexarea Crimeii (martie 2014), arată că rușii sunt încă prizonieri ai satisfacţiei imperiale și pravoslavnice, concepţiei de popor care poate influenţa deciziile planetare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe