Asasinatele politice sub Putin continuă o lungă tradiţie în Rusia

Petru Clej Publicat la: 15-06-2018

Recentul scandal diplomatic dintre Marea Britanie și Rusia legat de tentativa de asasinat împotriva fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale Yulia în orașul Salisbury din sudul Angliei a readus atenție asasinatele politice (sau tentativele) din epoca președintelui Vladimir Putin. Moscova a negat cu vehemență implicarea în otrăvirea cu gaze neurotoxice a fostului dublu agent secret refugiat în Marea Britanie în 2010 și a fiicei sale pe data de 4 martie 2018. Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OCPW) a tras concluzia în urma unei anchete independente că în atentat a fost folosit gazul Noviciok care a fost inițial produs în Uniunea Sovietică înainte de 1989.  Skripal, care a fost condamnat în Rusia pentru spionaj în favoarea Occidentului în 2004 și care e considerat un trădător în țara sa, se află în continuare în stare destul de gravă în spital în timp ce fiica sa a fost externată cu câteva săptămâni în urmă și urmează a primi o nouă identitate și statut de refugiat în Statele Unte. Cei doi foști cetățeni ruși au supraviețuit atentatului, dar alții care erau indezirabili în calitate de critici ai lui Putin n-au fost așa de norocoși. 

Poliţia britanică anchetează moar­tea fostului director al companiei Aeroflot, Nikolai Glușkov, care trăia în calitate de refugiat politic într-o suburbie a Londrei pe 12 martie 2018.  Ancheta în curs este de suspiciune de omor prin „compresie asupra gâtului”, potrivit Poliţiei Metropolitane. Glușkov era un critic al lui Putin și moartea lui a survenit la cinci ani după moartea prin spânzurare în circumstanţe neelucidate a fostului magnat rus, Boris Berezovski, alt critic vehement al lui Putin refugiat în Marea Britanie.  Iar în 2008, deci cu alţi cinci înaintea morţii lui Berezovski, a fost găsit mort în Marea Britanie omul de afaceri georgian Badri Patarkaţișvili, prieten cu Glușkov și Berezovski și de asemenea critic al lui Putin, deși nici decesul său nu a fost elucidat. În 2012, bancherul Gherman Gorbunţov a su­pra­vieţuit unei tentative de asasinat prin împușcare în estul Londrei, el afirmând mai târziu că cei care l-au împușcat ar fi avut legături cu Putin. În același an, Alexander Pereplicinîi, care colaborase cu procurorii britanici într-o anchetă privind spălarea de bani de către oficialităţi din Rusia, a fost găsit mort în circumstanţe neeludicate într-o localitate la sud de Londra, suspectându-se otrăvirea.
Cazul Litvinenko
Dar cel mai celebru asasinat al unui opozant al lui Putin refugiat în Marea Britanie a fost cel al lui Alexander Litvinenko, în 2006. Fost agent KGB, iar după 1991, FSB, Litvinenko a denunţat implicarea FSB în asasinate politice și s-a refugiat în Marea Britanie, unde a continuat să fie un critic virulent al lui Putin. El a fost otrăvit cu poloniu radioactiv într-un restaurant din centrul Londrei, iar procuratura britanică a cerut autorităţilor de la Moscova extrădarea lui Andrei Lugovoi, principalul suspect în asasinarea lui Litvinenko, cu care se întâlnise la Londra pe 1 noiembrie 2006. Moscova a refuzat cererea Londrei, invocând articolul din Constituţia Rusiei care interzice extrădarea cetăţenilor ruși în altă ţară, iar Lugovoi a fost ales în 2007 deputat în Duma de Stat din partea Partidului Liberal Democrat condus de ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski. În 2016, o anchetă judiciară britanică a ajuns la concluzia că Litvinenko a fost probabil otrăvit la ordinele lui Putin.
Lista morţilor suspecte ale unor personalităţi publice în Rusia, ale unor opozanţi ai lui Putin este și mai lungă și are în frunte politicieni ca Boris Nemţov, jurnaliști ca Anna Politkovskaya sau avocaţi ca Serghei Magniţki. Replica regimului condus de Putin a fost în mod uniform una de respingere a acuzaţiilor că a pus la cale aceste morţi, iar ancheta oficială nu a scos niciodată la iveală vreo implicare a Kremlinului în aceste asasinate.  
Continuitate cu URSS
Iar aceste asasinate politice ale adversarilor lui Putin, el însuși fost ofiţer KGB, nu constituie o noutate în istoria Rusiei și a predecesoarei sale, Uniunea Sovietică.
„Duplicitatea, ipocrizia și demagogia, acestea au fost trăsăturile distinctive ale regimului comunist instaurat în 1917 pe teritoriul Imperiul Rus”, așa își începe Arkadii Vaksberg cartea Laboratorul de otrăvuri. De la Lenin la Putin, apărută în 2007 în traducere în limba franceză la Editura Gallimard (în România, cartea a apărut sub titulatura Laboratorul de otrăvuri la Pro Editură și Tipografie). Și unde poate fi mai valabilă această aserţiune decât în politica dusă de stăpânii bolșevici de la Kremlin și instrumentul lor fidel – poliţia politică cu sediul la Lubianka din Moscova – împotriva celor calificaţi drept „dușmani ai poporului”. Sunt cunoscute persecuţiile care au mers până la genocid iniţiate de Lenin și apoi continuate și amplificate de Stalin și preluate apoi de epigonii de la Kremlin și într-o anumită măsură și de liderii de azi ai Federaţiei Ruse.
Arkadii Vakseberg, care este unul dintre cei mai prolifici istorici ai crimelor comuniste, tratează în această carte episoade mai puţin cunoscute din istoria acestui regim criminal – terorismul ascuns – lichidarea unor adversari, reali sau imaginari prin asasinat de tip mafiot. Titlul cărţii se referă la un laborator creat chiar după preluarea de către Lenin și Partidul Bolșevic a puterii în urma puciului din noiembrie 1917, ce funcţio­na pe lângă conducerea de vârf a partidului și a statului și era controlat de serviciile secrete, indiferent de denumire – CK, GPU, OGPU, NKVD, MVD, MKGB, KGB sau azi FSB. Acest laborator a avut ca sarcină și preocupare permanentă perfecţionarea de tehnici bazate pe cele mai avansate tehnologii de eliminare, pe cât posibil fără urme, a celor percepuţi de Kremlin drept „inamici politici”.
Nu toate eliminările sau tentativele de asasinat au avut la bază substanţe chimice, unii au fost pur și simplu împușcaţi cu un glonte în cap sau aruncaţi de la balcon. Vaksberg nu amintește decât în treacăt de asasinatele foarte cunoscute, cum ar fi cel al lui Leon Troţki, în Mexic, în 1940, dar vorbește în schimb despre asasinarea fiului acestuia, Lev Sedov, în 1938, în urma unei banale operaţii de apendicită într-o clinică pariziană. Mâna lungă a ucigașilor Lubiankăi ajungea foarte departe. Tipul acesta de asasinat fusese utilizat cu succes chiar din 1925, când Mihail Frunze (pe numele său moldovenesc Frunză), pe atunci ministru al Apărării al noului stat sovietic, și care se bucura de un prestigiu enorm, a murit pe masa de operaţii otrăvit cu cloroform.
Deși nu există dovezi certe, Vaksberg scrie că indiciile arată că Stalin a fost acela care a insistat ca Frunze – care era sănătos tun – să se opereze. A fost practic primul asasinat major de acest gen, primul pas pe care Stalin l-a făcut pe calea eliminării rivalilor săi.
„Duşmanii poporului”
De altfel, sinistrul procuror Andrei Vîșinski a făcut referire în rechizitoriile sale de la procesele publice din 1937-1938 intentate presupușilor „dușmani ai poporului” la aceste metode de eliminare folosite de cei aflaţi în boxă. Referirea era corectă, numai că Vîșinski, care juca rolul de câine de atac al lui Stalin, nu spunea că de fapt aceste asasinate erau comandate, de cele mai multe ori fără urme scrise, de stăpânul de la Kremlin. Asasinatele au continuat pe întreaga perioadă comunistă, printre victime numărându-se și lideri străini cum ar fi fruntașul comuniștilor bulgari, Ghiorghi Dimitrov, precum și alţi doi bulgari, Liudmila Jivkova, fiica dictatorului Todor Jivkov, decedată în circumstanţe suspecte la vârsta de doar 40 de ani și jurnalistul disident Ghiorghi Markov, asasinat cu o umbrelă otrăvită, la Londra, în 1978.
După 1991 și destrămarea URSS, asasinatele politice sau cvasipolitice în Rusia lui Elţin și mai ales a lui Putin au loc la lumina zilei și sunt relatate pe larg de presă. Numai că asasinii nu sunt niciodată găsiţi. Ţinta lor este constituită cu precădere din politicieni și jurnaliști care încearcă să semnaleze afacerile murdare ce își au originea, unde altundeva?, decât la Kremlin și Lubianka.
Unii sfârșesc precum deputata reformistă Galina Starovoitova cu un glonte în cap, alţii, precum fostul primar al Sankt Petersburgului, Anatolii Sobceak (cel care a avut un rol hotărâtor în lansarea lui Vladimir Putin în politica de vârf), sfârșesc în mod suspect, din cauza unor maladii acute, niciodată elucidate.
Sursele lui Vaksberg sunt arhiva sa personală adunată în peste 50 de ani de activitate, precum și arhivele Partidului Comunist și ale KGB, întredeschise temporar la începutul anilor ’90. Acum, acele arhive s-au închis din nou și nu sunt speranţe ca ele să mai fie accesibile prea curând.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe