Cheia separării puterilor în stat

Redacția Publicat la: 15-06-2018


De aproape treizeci de ani, România nu a reușit să pună în practică principiul separării puterilor în stat. A fost introdus abia în 2003 în Constituție, dar punerea sa în practică pare încă imposibilă. După cum am mai arătat în paginile revistei Timpul, există o criză a puterii executive și una a puterii legislative. Fiecare dintre aceste crize are multiple componente. De când s-au instalat la putere Iliescu și Frontul Salvării Naționale, puterea executivă este subordonată partidului aflat la putere (sau coaliției), iar în ultimă instanță șefului acestui partid (indiferent că acesta este sau nu președintele țării sau premierul). Concret, și acum se afirmă că adevăratul premier nu este Viorica Dăncilă, ci Liviu Dragnea (șeful PSD). La rândul său, puterea legislativă este și ea subordonată PSD. Parlamentul votează aproape exclusiv după cum dictează partidul de guvernământ (adică tot Dragnea). 
De ce este cheia separării puterilor în stat la puterea judiciară? Pentru că s-au făcut pași importanți pentru asigurarea independenței justiției. Și pentru că justiția din România nu se subordonează nici PSD-ului, nici președintelui țării. Cu toate acestea,  reforma justiției nu s-a încheiat încă, iar diferiți actori politici încearcă influențarea ei. În acest proces, componenta decisivă este asigurarea independenței judecătorilor. Indiferent de partizanatul politic, intelectualii critici, politicienii onești și oamenii de bună credință au observat câte semne de întrebare se ridică în legătură cu lipsa de independență a procurorilor (indiferent de nivelul lor de organizare). Deși are dreptate uneori când îi critică pe cei de la PSD cu anumite aspecte ale legilor justiției, președintele Klaus Johannis nu are tăria să recunoască faptul că anumiți procurori nu respectă procedurile și comit abuzuri, insistând asupra menținerii lor în funcție. După cum ar spune Samuel Huntington, unul dintre părinții fondatori ai neoinstituționalismului, nivelul de instituționalizare al procuraturii este scăzut. Dacă nivelul de instituționalizare ar fi ridicat, procuraturile ar funcționa, indiferent de numele personajelor care se află în fruntea lor. Și atunci s-ar elimina mai ușor viciile de procedură și abuzurile. Or, în loc de instituționalizare avem personalizare (ca și în cazul puterii executive și a celei legislative, intrate sub influența unui singur personaj, Dragnea).
Există în România grupuri de judecători și procurori care au intrat în jocul partizanatului politic, după cum există și grupuri de independenți. Cu toate acestea, avem motive de optimism. Spre deosebire de ceea ce se petrecea la începutul anilor ’90 sau chiar prin comparație cu situația de acum zece ani, numărul judecătorilor independenți a crescut. „Lupta dintre palate” se dă inclusiv datorită temerilor fiecăreia dintre cele două componente ale executivului bicefal în legătură cu posibilitatea creșterii influenței celeilalte tabere asupra justiției. Iar rezultatul va fi că justiția se va emancipa complet de orice influențe politice. Continuăm serialul nostru dedicat justiției în tranziție, cu noi aspecte.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe